FOTO Constanța: Toaletele de 150.000 de euro din parcul Arheologic au ajuns focare de infecție. Wc-urile sunt înfundate, pereții sunt desenați și dotările ruginite. Ce spune Primăria
În urmă cu aproape 10 ani, Primăria Constanța plătise aproximativ 3 milioane de euro ca să reabiliteze Parcul Arheologic din oraș. În 2016, din cauza contestaţiilor, fondurile europene pentru lucrările de reabilitare a Parcului Arheologic s-au pierdut, iar Primăria Constanţa s-a văzut nevoită să aloce 15 milioane de lei din bugetul propriu pentru finalizarea proiectului. Astfel, pe 18.11.2016, Primăria Constanța a semnat contractul nr. 159.455 privind reabilitarea şi amenajarea Parcului Arheologic. Contractul, în valoare de 15.576.652 de lei cu TVA, respectiv 3.461.478 de milioane de euro, a fost încheiat cu asocierea de firme SC Mobitom SA (lider de asociere) – una dintre firmele „de casă” ale municipalității de la acea vreme și SC Pomacost SA. Contractul avea iniţial o durată de 110 zile calendaristice însă pe parcurs au apărut o serie de situaţii care au determinat executarea unor lucrări suplimentare. Din toată suma alocată modernizării Parcului Arheologic, peste 150.000 de euro au fost cheltuiți pentru trei closete publice, de 18 mp fiecare. Așa se face că, în Constanța, un WC public a ajuns să coste 2.880 euro/mp. Această sumă nu includea dotările interioare care au costat alți bani – în jur de 20.000 de euro. Toaletele au mai mulți ani închise și sunt folosite din 2021. Fosta administrație locală motiva că WC-urile sunt închise deoarece nu se găsise o firmă de pază care să asigure supravegherea lor. Situația closetelor din Parcul Arheologic a fost adusă la cunoștință de un constănțean care a remis redacției Ziarului Amprenta mai multe fotografii, dar și un mesaj prin care își arată indignarea cu privire la stadiul actual al unei investiții de zeci de mii de euro din banii municipalității, practic a fiecărui constănțean. Constănțeanul precizează că, de-a lungul timpului a făcut mai multe sesizări către Primăria Municipiului Constanța, sesizări care au rămas nerezolvate și nebăgate în seamă. „Această sesizare o fac în numele cetățenilor (părinți, copii, bunici) care își petrec timpul liber în Parcul Arheologic Constanța, pentru a vă solicită rezolvarea unei probleme importante pentru noi. (…) Aceste toalete publice au fost vandalizate de „binevoitori” și arată ca după război. Pișoarele sunt înfundate, wc-urile sunt degradate, caloriferele/convectoarele electrice sunt ruginite, pereții sunt mâzgăliți/desenați, nu există săpun și hârtie igienică”, transmite Cătălin M. Constănțeanul evidențiază că paznicul responsabil cu supravegherea obiectivului este total dezinteresat de ceea ce se întâmplă cu obiectivele pe care trebuie să le păzească, de care trebuie să aibă grijă și pentru care este plătit, tot din bani publici. „Acesta doarme tot timpul în containerul lui sau stă cu ochii în telefon, de parcă vine la serviciu că să se odihnească/relaxeze. Femeia de serviciu lipsește cu săptămânile”, mai spune bărbatul. În finalul sesizării, transmise și Primăriei Constața, bărbatul a transmis și mai multe fotografii cu toaleta bărbaților: Contactați telefonic, reprezentanții Primăriei Constanța au evidențiat faptul că se intervine de fiecare dată când este cazul însă constănțenii continuă să le vandalizeze: „Intervenim de fiecare dată când ne sunt semnalate disfuncționalități, însă din păcate, actele succesive de distrugere și vandalizare au generat consecințe ce au afectat iremediabil aspectul și funcționalitatea toaletelor”. În realitate cei vinovați de aspectul de astăzi sunt într-adevăr constănțenii lipsiți de bun șimț și spirit civic, însă o pază bună și aplicarea de amenzi ar fi fost utile pentru ca investițiile de zeci de mii de euro din banii constănțenilor să nu ajungă în situația în care sunt astăzi. „Bătălia” pentru câștigarea contractului a fost una acerbă. Primăria Municipiului Constanța a atribuit, în data de 18 martie 2025, contractul pentru servicii de curățenie atât la sediile proprii, cât și la obiectivul de investiții „Reabilitarea și amenajarea Parcului Arheologic”, care include și întreținerea foișoarelor și grupurilor sanitare, câștigătoarea licitației fiind desemnată firma Fabrica de Curățenie Express SRL din București. Contractul, în valoare de 4.365.482,48 lei (fără TVA), presupune asigurarea serviciilor de curățenie cu personal și materiale specifice, în imobilele deținute de autoritatea contractantă, pe perioada derulării acordului-cadru. Locațiile exacte pot varia în funcție de nevoile Primăriei pe parcursul implementării contractului. Procedura de achiziție, lansată inițial prin anunțul CN1073904 din 7 octombrie 2024, a fost una de licitație deschisă, cu publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE – număr 597017-2024). Citește și: FOTO VIDEO De ce arată jalnic o parte a Parculului Arheologic. Cum explica situația Primăria și Consiliul Județean Constanța O firmă din București, cu lipici la banii publici, a câștigat contractul pentru servicii de curățenie la sediile Primăriei Constanța și în Parcul Arheologic Constanța: Ce firme puternice vor să se ocupe de curățenia sediilor primăriei și a foișoarelor – grupuri sanitare din Parcul Arheologic FOTO VIDEO Capcane în spațiul verde din Parcul Arheologic: Mai multe bucăți de metal rămase în pământ, pericol cu potențial MORTAL pentru constănțeni
Decizia a fost luată, potrivit datelor noastre, de judecătoarea Ioana Bogdan, de la Curtea de Apel Constanța, și poate fi contestată la instanța superioară, respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe scurt, în dosar, în arest preventiv vor rămâne, cel puțin până la o eventuală decizie a Înaltei Curți în contestație, următorii: Vasile Deacu, executor judecătoresc (foto), Marinel Neagu, Viorica Stoian dar și Vlad Virgil. Asta în timp
.
Hotărârea de suspendare a executării ordinului a fost luată în primă instanță la Tribunal, astfel că poate fi atacată, părțile având la dispoziție un termen de cinci zile de la primirea deciziei motivate a judecătorilor pentru a declara recurs. În cazul în care se va declara recurs, dosarul va fi înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză, care va pronunța decizia definitivă. În motivarea hotărârii de
.
Conform portalului instanțelor de judecată, cel suspectat de producerea tragediei (Costel Rogoza), acuzat de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe psihoactive, a fost condamnat la patru ani și șapte luni, decizia nefiind una definitivă. În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului următoarea situaţie de fapt: La data de 16.10.2024, ora 00:22, în timp ce se afla
.
Maria, soția înșelată, a reacționat vehement la întâlnirea neașteptată cu cei doi în Phuket. Înfuriată, ea nu s-a putut abține să nu o atace fizic pe Oana Monea, moment care a șocat pe toată lumea din jur. Scenele de violență au fost observate de trecători, iar conflictul a adus o lumină cruntă asupra problemelor profunde din relația lor. În ciuda eforturilor de a calma situația, Maria a exprimat public nemulțumirea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.