VIDEO Iată cum a obținut DIICOT Constanța menținerea în arest a inculpaților din dosarul Fabrica de moșteniri: numai așa este înlăturată starea de pericol
Decizia a fost luată, potrivit datelor noastre, de judecătoarea Ioana Bogdan, de la Curtea de Apel Constanța, și poate fi contestată la instanța superioară, respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe scurt, în dosar, în arest preventiv vor rămâne, cel puțin până la o eventuală decizie a Înaltei Curți în contestație, următorii: Vasile Deacu, executor judecătoresc (foto), Marinel Neagu, Viorica Stoian dar și Vlad Virgil. Asta în timp ce în arest la domiciliu rămân, momentan, Steluța Neagu, Nicoleta Pascale, Mihaela Evelin Verdeș și Camelia Bulgaru. Redactorii Ziarului Amprenta au consultat referatul DIICOT (ce are aproximativ 300 de pagini) prin intermediul căruia procurorii au solicitat și obținut menținerea celor mai sus precizați în stare de arest preventiv și în arest la domiciliu. Conform documentului citat, „privarea de libertate a inculpaților este necesară pentru a-i împiedica pe aceștia să săvârşească alte infracțiuni, dar mai ales pentru că, în raport de datele concrete ale speței“, după cum spun anchetatorii. „Având în vedere că în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații Vlad Virgil, Stoian Viorica, Deacu Vasile, Neagu Marinel, Neagu Steluța, Pascale Nicoleta, Verdeș Mihaela Evelin și Bulgaru Camelia au săvârşit infracțiunile pentru care sunt cercetați, se impune prelungirea măsurii arestării preventive, respective a arestului la domiciliu faţă de aceștia. Privarea de libertate a inculpaților este necesară pentru a-i împiedica pe aceștia să săvârşească alte infracțiuni, dar mai ales pentru că, în raport de datele concrete ale speței. Această măsură este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al prevenirii săvârşirii unor alte infracţiuni de către inculpați şi al preîntâmpinării unei stări de pericol pentru ordinea publică, având în vedere că nu există nicio cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale, precum şi că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpaților“, potrivit DIICOT. Tor conform referatului anchetatorilor, „deoarece din probe rezultă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați și pe baza evaluării gravităţii faptelor, a modului şi circumstanţelor de comitere a acesteia, se constată că privarea acestora de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică“. „Privarea de libertate a inculpaților Vlad Virgil, Stoian Viorica, Deacu Vasile, Neagu Marinel, Neagu Steluța, Pascale Nicoleta, Verdeș Mihaela Evelin și Bulgaru Camelia este necesară pentru a-i împiedica să săvârşească alte infracțiuni. În raport de aspectele mai sus menţionate, numai prin privarea de libertate a inculpaților este înlăturată starea de pericol pe care acesta o reprezintă pentru ordinea publică. Prin cercetarea în libertate a inculpaților și celelalte persoane care desfăşoară astfel de activităţi ilegale ar fi încurajate să continue, întrucât consecinţele suportate sunt uşoare, în raport de veniturile extrem de mari obţinute“, se mai arată în referatul celor de la DIICOT. Procurorii mai arată că din „probatoriul administrat până în prezent rezultă că este îndeplinită şi această condiţie necesară detenţiei preventive a inculpaților Vlad Virgil, Stoian Viorica, Deacu Vasile, Neagu Marinel, Neagu Steluța, Pascale Nicoleta, Verdeș Mihaela Evelin și Bulgaru Camelia“. Amintim că decizia Curții de Apel Constanța nu este definitivă! Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală). Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: VIDEO Avocații din dosarul Fabrica de Moșteniri, declarații la finalul ședinței de la Curtea de Apel. Ce spun apărătorii despre o eventuală extindere a urmăririi penale față de alte persoane
Iată minuta Hotărârii 1543/2024 pronunțate de Judecătoria Constanța: „1. În baza art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul TS la pedeapsa închisorii de 1 (un) an, pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 334 alin. (1) din C.pen. În baza art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul TS la pedeapsa închisorii de 1
.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 114, pe sensul de deplasare spre litoral, în zona localității Perișoru, județul Călărași, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale în care au fost implicate trei autovehicule, ce au fost extrase pe banda de urgență. Se circulă îngreunat pe benzile 1 și 2, cu viteză redusă. Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim
.
După ce Marius a fost surprins într-o escapadă romantică cu ispita constănțeanca Oana Monea în Thailanda, situația a escaladat rapid. Maria, soția înșelată, a reacționat vehement la întâlnirea neașteptată cu cei doi în Phuket. După încheierea emisiunii, concurenții au avut câteva zile de relaxare înainte de întoarcerea în România, iar Marius a decis să petreacă acest timp cu Oana. Cei trei, Maria, Marius și Oana, s-au întâlnit din întâmplare în
.
„DNSC avertizează asupra unui val de înşelătorii online în care este folosită abuziv imaginea economistului Adrian Negrescu. Într-un clip video fals, difuzat pe reţelele sociale, utilizatorii sunt îndemnaţi să investească pe o aşa-zisă platformă asociată cu Petrom”, conform DNSC. Instituţiua explică faptul că este vorba despre un conţinut înşelător, utilizat pentru a induce în eroare şi a profita financiar de încrederea publicului. DNSC face mai multe recomandări de securitate digitală:
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.