Promoția 1962 număra atunci 130 de elevi. Timpul, însă, nu iartă: doar 20 dintre aceștia mai sunt astăzi în viață. Dintre ei, 10 au reușit să fie prezenți la întâlnirea de luni – o revedere care a fost, în egală măsură, o celebrare a vieții și un omagiu adus celor plecați dintre noi. S-au așezat la masă nu doar ca foști colegi, ci ca martori ai unei epoci, oameni care au trăit transformări istorice, sociale și culturale, dar care și-au păstrat nealterate legăturile din anii copilăriei. Au rememorat orele de română și matematică, dascăli exigenți dar dedicați, emoțiile examenelor, dar și năzbâtiile făcute pe holurile școlii sau în pauzele din curtea interioară. Întâlnirea nu a fost doar o recapitulare a trecutului, ci și un prilej de reflecție asupra prezentului și viitorului. Cei zece au vorbit despre nepoți, despre cum s-a schimbat educația, despre orașul Constanța așa cum îl cunoscuseră atunci și cum îl văd acum. Au existat și momente de tăcere, când s-au rostit numele profesorilor care nu mai sunt. Fiecare absență a fost simțită profund, iar în ochii celor prezenți se citea recunoștința de a fi încă împreună, măcar o dată la câțiva ani. Această revedere de suflet dovedește că timpul poate trece, dar prietenia formată în anii copilăriei rămâne o legătură indestructibilă. Pentru cei zece colegi, întâlnirea de luni a fost mai mult decât o simplă reuniune: a fost un arc peste timp, o lecție despre viață, despre prietenie și despre amintiri care nu se pierd niciodată. „Luni, 7 iulie, ne-am întâlnit 11 foști absolvenți ai Liceului Mircea la o terasă, la ora 17.Am terminat în 1962, așa că acum avem 81 de ani… Dintre toți, eu sunt cel mai cocoșat! Din patru clase, a câte 34 de elevi, am fost doar 11! Convocarea n-a fost ușoară: nu prea mai știm unii de alții. Ei, și vârsta e vinovat. Din clasa mea am fost trei. Cei mai mulți erau de la clasa A. S-au dus mulți… Prieteni buni, unii colegi încă din grădiniță! Dar n-am pomenit de niciunul. Am trăncănit despre profesori. În alți ani mai vorbeam și despre noi. Acum i-am amintit pe: doamna Luscalova – fizică, Raicopol – matematică (pe vremea mea, la niciun nivel nu se spunea „mate”), Brândașu – muzică, Alexiu – naturale și aproape toți profesorii. N-au curs lacrimi. Doar nostalgie. La un moment dat era gata să se miorlăie o „puștoaică” (are doar 80 de ani!), dar i-am trântit o glumă de-a mea și-au râs toți (am mai rămas și eu bun la ceva!). Pe la 20:30 am hotărât să plecăm, cu promisiunea că la anul ne vom revedea… De remarcat: n-a fost niciun subiect politic! Oare, la anul, câți vom mai fi?”, ne-a povestit Alexandru Lischievici. Alexandru Lischievici a absolvit Facutatea de Matematică la Universitatea din București, a pregătit mulți elevi pentru admitere, însă a lucrat în domeneniul metrologie. În prezent, locuiște în comuna Crucea. Sursă foto: Alexandru Lischievici Citește și: Clopoțelul a sunat din nou pentru Promoția 1985 a Liceului din Cobadin: revedere cu lacrimi, zâmbete și multe amintiri!