Conform DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: „În cursul anului 2016, în contextul implementării de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative a proiectului finanțat din fonduri europene ce avea ca obiect „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru stabilirea dezvoltării la nivel local”, inculpatul l-ar fi determinat pe responsabilul de proiect să-l angajeze pe un post de expert IT, în condițiile în care acesta nu îndeplinea cerințele fișei postului (acelea de a deține o diplomă de studii universitare și de a avea experiență în specialitate de minim 1 an). Ulterior, deși inculpatul ar fi promis de mai multe ori că va aduce documentele respective care să ateste îndeplinirea condițiilor de angajare, nici până la data finalizării proiectului nu a făcut acest lucru. Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, inculpatul ar fi obținut pe nedrept suma de 308.630 lei cu titlu de retribuție pentru activitatea depusă în calitate de expert IT în proiectul respectiv. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Până la data întocmirii rechizitoriului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în procesul penal“. Alexandru Cumpănașu Așa cum arătam și mai sus, Curtea de Apel București a decis achitarea definitivă a lui Alexandru Cumpănașu, pe motiv că fapta de care a fost acuzat de procurorii DNA Constanța nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Ca urmare a deciziei Curții de Apel București, dosarul DNA Constanța a fost închis definitiv! În motivarea deciziei, judecătorii de la Curtea de Apel București, rețin, printre altele, că DNA a solicitat „condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu suspendarea executării, apreciind că aceasta este o pedeapsă justă, raportat şi la momentul când a fost săvârșită fapta și faptul că inculpatul în prezent are studii superioare“, dar și confiscarea sumei de 200.189 de lei încasate. În fața magistraților, rectorul S.N.S.P.A. a declarat că îi este cunoscută implicarea lui Alexandru Cumpănașu în proiectul „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru sprijinirea dezvoltării la nivel local (SPC) SIPOCA 9”, precizând că acesta fusese unul dintre inițiatorii inițiativei de a derula un proiect cu Ministerul Dezvoltării. De asemenea, martorul a făcut propunerea ca S.N.S.P.A. să fie singurul partener al Ministerului Dezvoltării, urmând ca în echipa de management de proiect/ coordonarea proiectului să se regăsească cei care au contribuit la conturarea proiectului și scrierea aplicației, motiv pentru care, în echipa de proiect s-a regăsit și Alexandru Cumpănașu. De altfel, Curtea de Apel București reţine că nu există nicio probă din care să rezulte că Alexandru Cumpănașu a participat la scrierea cererii de finanţare şi nici că el ar fi cerut să ocupe vreun post în acest program. Curtea de Apel reţine că „acuzarea nu a făcut dovada că inculpatul ar fi intrat vreodată în posesia vreunui exemplar din fişa postului sau/şi a contractului de muncă“. „De asemenea, este dincolo de orice îndoială că inculpatul a semnat atât contratul de muncă cât şi fişa postului. În plus, Curtea constată şi că inculpatului nu i s-a cerut de către managerul de proiect, ulterior semnării acestor acte, diploma de studii superioare“, potrivit motivării. Curtea de Apel București a mai constatat că „acuzarea nu adus nicio probă din care să rezulte că inculpatul nu a prestat activitatea pentru care a fost remunerat sau nu a prestat-o la nivelul unei persoane absolvente de studii superioare“. În contextul celor mai sus precizate, Curtea de Apel București a închis definitiv dosarul DNA Constanța prin achitarea definitivă a lui Alexandru Cumpănașu – fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, au concluzionat judecătorii. Sursa text: portal instanțe de judecată, rejust.ro și motivare Curte Apel București. Motivarea curții de apel poate fi citită accesând documentul atașat. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Dosarul DNA care a cutremurat Portul Agigea rămâne pe masa judecătoarei Niţeanu. Cererea de recuzare, respinsă. Ce se va întâmpla mai departe
Primul accident, produs în jurul orei 03:00, a implicat un autocar cu 60 de cetățeni ucraineni și un microbuz cu 5 persoane, în comuna Nicolae Bălcescu. În urma impactului devastator, o persoană din microbuz a fost declarată decedată, iar alte patru au fost rănite și transportate la UPU Bacău. Din autocar, o singură persoană a necesitat îngrijiri medicale. Gravitatea accidentului a dus la activarea Planului Roșu de Intervenție, ceea ce
.
Unii dintre cei mai periculoși curenți de pe plaja din Eforie, zona Belona, dar și în alte zone sunt curenții de retur, curenții RIP, spun salvamarii din Eforie, pe pagina oficială de Facebook. Ionuț Păun, salvamar cu o experiență de peste 20 de ani, pasionat de sporturi de apă și mereu prezent pe plaja din Eforie, a transmis un avertisment important cu privire la acești curenți și ce trebuie făcut
.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii DIICOT Constanța, conform cărora inculpaţii ar fi introdus în România, fără drept, două colete, prin intermediul unei firmei de curierat, prin folosirea unor date nereale, colete ce conţineau cantitatea de 6.000 grame cannabis. Prin decizia de condamnare, Tribunalul Constanța a mai hotărât menţinerea măsurilor sechestrului asigurător dispuse de DIICOT față de importante sume de bani dar și față de șapte mașini. Decizia Tribunalului Constanța
.
„Atragerea fondurilor europene s-a transformat dintr-o necunoscută în principalul motor de dezvoltare a orașului“, spune edilul Chițac, iar astfel, continuă acesta, „improvizațiile și reparațiile anuale au fost înlocuite de uriașe proiecte de infrastructură“. Primarul spune că, în prezent, sunt în execuție 40 de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, a căror valoare este de circa 3,5 miliarde de lei. „Cu toate că beneficiem de fonduri europene nerambursabile considerabile, pentru finalizarea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.