În perioada 1857-1882, în orașul vest-pontic a existat o comunitate britanică formată din aproximativ 100-150 de persoane, angajați ai companiei Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour (DBSR) și membri ai familiei lor. DBSR a obținut în 1857, de la Imperiul Otoman, o dublă concesiune:construcția căii ferate Kustendjie-Tchernavoda (Cernavoda) și exploatarea micului port Kustendjie, ambele proiecte contribuind la dezvoltarea Dobrogei otomane. Lucrarea de față, rodul unei activități de cercetare și documentare de peste cinci ani, prezintă portrete ale celor mai importanți membri ai comunității: medici, ingineri, diplomați, funcționari, dar și poveștile de viață ale unor simpli angajați. William Henry Cullen, frații Barkley, Abraham Irwin Bolton, Edward Harris al III-lea, Samuel White Baker, Florence Baker, Edith Perkins, Jack Streaver, Elijah Blunt sau Frances Fremolut Sankey sunt doar o parte din cei a căror prezență la Constanța este evidențiată prin volumul de față. Comunitatea britanică a contribuit la dezvoltarea economică a orașului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, într-o perioadă în care Dobrogea s-a aflat sub stăpânirea Imperiului Otoman. “Colonia” a continuat să existe la Kustendjie și după anul 1878, însă începând din anul 1882, după ce Statul Român a răscumpărat cele două concesiuni sus-menționate, cei mai mulți mebrii ai coloniei britanice s-au întos în patrie sau au căutat alte aventuri. Citește și: FOTO VIDEO Volumele Pontica 57 și Supplementum XI, lansate la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au confirmat pentru Ziarul Amprenta că pompierii au fost anunţaţi că o ambarcaţiune s-a răsturnat, luni seara, în Golful Musura din Delta Dunării. Conform primelor informaţii, unele persoane care au purtau veste de salvare au putut fi recuperate. Potrivit primelor informații, unele persoane sunt în stop cardio-respirator, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. La locul incidentului sunt prezente trei ambulanţe din
.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au confirmat pentru Ziarul Amprenta că pompierii au fost anunţaţi că o ambarcaţiune s-a răsturnat, luni seara, în Golful Musura din Delta Dunării. Conform primelor informaţii, unele persoane care au purtau veste de salvare au putut fi recuperate. Potrivit primelor informații, unele persoane sunt în stop cardio-respirator, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. La locul incidentului sunt prezente trei ambulanţe din
.
Ceremonia marchează un moment de referință pentru studenții militari ai Promoției 2025 „Regina Maria”, care vor primi primul grad de ofițer. În cadrul instituției se formează anual specialiști pentru Forțele Navale Române, dar și pentru alte structuri ale sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, alături de ingineri pentru industria maritimă, portuară și fluvială civilă. În acest an, 247 de studenți au finalizat cu succes studiile de licență:
.
Data de referință pentru participarea la adunare este 10 august 2025, iar invitația se adresează tuturor acționarilor înscriși în registrul acționarilor la această dată. Pe ordinea de zi se află aprobarea semnării unui contract de schimb de terenuri între grostar Constanța SA și Cusu Iancu. Potrivit proiectului de contract, Agrostar Constanța SA urmează să dea la schimb mai multe loturi de teren arabil, însumând aproximativ 31,95 hectare situate în extravilanul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.