Ministrul Economiei, prezent la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ediția 2024 – industria HORECA – Constanța
Evenimentul a adunat peste 120 de participanți, în special antreprenori din industria ospitalității. Ministrul Economiei, Radu Oprea, a deschis evenimentul, vorbind despre eforturile depuse pentru sprijinirea antreprenorilor de pe litoral și despre contribuția lui Horia Constantinescu în acest demers. Horia Constantinescu a subliniat că a ajutat operatorii economici să se conformeze legislației prin activitatea sa la Protecția Consumatorilor. „Suntem în pragul deschiderii sezonului estival. Am avut prima ediție în toamnă,