Printre acești tineri se află și Matei Gabriel Silivestru, elev al Liceului cu Program Sportiv Nicolae Rotaru și component al Lotului Național al României la înot. La doar 15 ani, Matei-Gabriel Silivestru este deja un nume important în natația românească. Matei-Gabriel și-a descoperit pasiunea pentru înot încă din 2015, la vârsta de 6 ani. Totul a început ca o activitate recreativă, menită să-i ocupe timpul liber și să contribuie la sănătatea sa. Inițial, antrenamentele săptămânale păreau suficiente, însă profesorul său a remarcat potențialul său și i-a recomandat să se antreneze mai des. Matei-Gabriel s-a dedicat cu seriozitate, iar rezultatele nu au întârziat să apară: primele medalii obținute la concursurile locale i-au confirmat talentul. O etapă esențială în parcursul său a fost întâlnirea cu antrenorul Octavian Tileaga, care i-a ghidat evoluția, șlefuidu-i talentul prin muncă asiduă și perseverență. Astăzi, Matei-Gabriel se poate mândri cu titluri de campion național, recorduri naționale și performanțe internaționale, printre care și medalia europeană obținută în 2024 cu ștafeta României la concursul Țărilor Central Europene de la Belgrad. Visul său cel mare este participarea la Jocurile Olimpice, un obiectiv pentru care și-a planificat un program riguros de antrenamente, nutriție corectă, echipament performant și disciplină de fier. Matei-Gabriel recunoaște că succesul său nu ar fi fost posibil fără sprijinul părinților, care i-au oferit atât resurse materiale, cât și susținere morală și psihică, ajutându-l să devină un tânăr sportiv de succes care își poate lăsa amprenta în istoria natației românești. Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, Matei-Gabriel Silivestru a vorbit despre pasiunea pentru înot pe care a descoperit-o la 6 ani, după ce a încercat inițial karate și fotbal. Prima sa întâlnire cu înotul a avut loc la Palatul Copiilor din Constanța, sub îndrumarea antrenorului răposat, domnul Florescu, care i-a aprins flacăra pentru acest sport. Prima competiție importantă a avut loc la 10 ani, când a decis să urmeze drumul performanței alături de actualul său antrenor, Octavian Tileaga. Matei-Gabriel a obținut multiple titluri de campion național, recorduri naționale și europene, printre care și un record personal impresionant la proba de 400 metri liber în bazin scurt. A reprezentat România cu succes la Campionatele Europene de Juniori și la Concursul Țărilor Central Europene de la Belgrad, unde ștafeta României a urcat pe primul loc după mulți ani. Tânărul sportiv a vorbit cu recunoștință despre sprijinul părinților, dar și despre momentele dificile, cum ar fi perioadele în care nu reușea să câștige titluri și trebuia să-și regăsească motivația. În prezent, obiectivele sale includ Campionatul European de Seniori în bazin scurt și, pe termen lung, calificarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028, precum și doborârea unor recorduri mondiale. O întrebare foarte bună! Nu este prima dată când o primesc. Am descoperit acest sport cu ajutorul unui coleg. Eram în școala primară când, împreună cu mama mea, am decis să mergem la Palatul Copiilor – locul unde a început totul. Mai întâi am practicat karate, un sport care nu m-a satisfăcut pe deplin, așa că, după scurt timp, am trecut la fotbal. Fotbalul era sportul pe care îl iubeam atunci, dar, fiind dezavantajat, am decis să mă opresc și să încerc un alt sport, care m-a fascinat și m-a transformat într-o „vedetă”. Îndrumat de părinți și prieteni, am ajuns în bazinul de la Palatul Copiilor, unde l-am cunoscut pe regretatul antrenor, domnul Florescu. El a aprins flacăra care arde încă în mine și care va continua să ardă mulți ani de acum înainte. Prima amintire, care îmi este întipărită în minte, datează din momentul în care aveam 10 ani. Eram alături de actualul meu antrenor, domnul Octavian Tileaga, la Campionatul Național, atunci când am auzit o colegă spunând: „Eu nu cred că ai ce căuta aici” – ea fiind sora unui alt participant. Am adus în discuție aceste vorbe, pentru că de atunci a început totul: mintea mea a început să viseze lucruri mărețe. La acel concurs am luat decizia că vreau să îmi încep cariera de performer alături de domnul Tileaga, deoarece antrenoarea pe care o aveam la acel moment nu ar fi putut să mă ducă în acest stagiu. Înotul este, din punctul meu de vedere, un sport fascinant. Motivul care m-a determinat să fac pasul către performanță a fost combinația dintre mister și distracție. Mereu mi-am dorit să explorez mările și oceanele, admirând frumusețea lumii acvatice, dar, în același timp, simțeam o teamă în adâncul meu. Am considerat că, practicând acest sport, nu doar că îmi voi putea îndeplini visul, dar voi avea și certitudinea că, într-o zi, îmi va putea salva viața. La această întrebare nu pot decât să spun: „Pălăria jos” pentru domnul profesor! Îi voi rămâne recunoscător toată viața pentru că a lucrat alături de mine și a trecut împreună cu mine atât prin momente bune, cât și prin cele dificile. Îl văd ca pe un al doilea tată. Mereu a avut grijă de mine, a fost prezent atunci când am avut nevoie, m-a sfătuit și a fost darnic. Tot ce pot să spun este: „Sărut mâna, domn’ profesor!”. Impactul domnului profesor a fost unul uriaș! Cunoscând sportivi care colaborau cu el și observând rezultatele lor, am simțit că el este antrenorul care mă va transforma într-un campion. Din momentul în care am participat la primul antrenament și am văzut ambiția și devotamentul cu care lucra cu sportivii săi, mi-am spus: „Nu pot să îl dezamăgesc pe omul acesta”. Acea promisiune m-a motivat să depășesc toate eforturile și sacrificiile necesare pentru a ajunge mare. Cea mai mare realizare a mea nu este una singură, ci trei. Prima este participarea la Campionatele Europene de Juniori. A doua este faptul că am reușit să obțin două medalii de aur la Campionatul Țărilor Centrale Europene. Iar a treia, și cea mai importantă pentru mine, este doborârea recordului marelui David Popovici în proba de 400 de metri liber, în bazin scurt. Am fost foarte mândru să știu că voi reprezenta România alături de colegii mei la CECJM Belgrad. Acolo am „explodat”, reușind, împreună cu echipa, să aducem România pe primul loc al competiției, după mulți ani în care țara noastră nu mai urcase pe prima treaptă a podiumului. A fost o bucurie imensă să contribui la acest rezultat, care m-a motivat și mai mult să continui drumul meu spre Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028. În interiorul meu există o bucurie imensă, pentru că timpii pe care i-am realizat fuseseră anterior atingeți de sportivi mari, cu mulți ani în urmă. În același timp, simțeam și un sentiment de nemulțumire, pentru că întotdeauna mi-am dorit ca atunci când fac ceva, acel lucru să rămână neatins mult timp și, poate, să intre în istoria sportului. Una dintre cele mai dificile provocări am fost chiar eu. Am o minte foarte puternică, care m-a tras uneori în jos, alteori m-a ridicat. Acum trei ani am ajuns într-un punct în care nu mai doream să practic acest sport – să-i spunem, un fel de depresie. Timp de doi ani consecutiv nu am reușit să câștig niciun titlu de Campion Național, confruntându-mă cu un adversar foarte puternic, un băiat care, atunci când își propunea ceva, nu se lăsa până nu reușea. Era foarte asemănător cu mine, doar că mai puternic. Am fost dominat doi ani de el, iar în al treilea an mi-am spus că, dacă nu-l voi depăși, îmi voi încheia cariera. Consideram că nu eram făcut pentru locul întâi; corpul meu se obișnuise cu argintul și bronzul și nu mai dorea să treacă prin chinuri și sacrificii mai mari pentru a ajunge mai sus. Totul s-a schimbat în momentul în care, la concursul unde urma să fac „show”, am fost înscris cu timpi vechi și aproape toată lumea m-a întrecut. Atunci furia și adrenalina au explodat în mine și așa a început „fenomenul”. Rolul părinților mei este imens. Consider că, fără sacrificiul lor, nu aș fi putut ajunge aici. Au făcut tot posibilul ca eu să devin o persoană cunoscută și să am un viitor frumos, iar pentru acest lucru le mulțumesc și le sunt recunoscător. Le mulțumesc din suflet pentru că niciodată nu m-au lăsat la greu și pentru că mereu au avut încredere în mine, văzând speranța din interiorul meu, care a crescut în fiecare zi, deoarece ei nu au dorit să lase totul să se ducă pe apa sâmbetei. Obiectivul principal pentru acest an este Campionatul European de Seniori în bazin scurt, care v-a avea loc în Polonia în luna decembrie, iar pe viitor – Los Angeles 2028 și mai nou cele 2 recorduri mondiale pe care David dorește să le doboare. Dacă el nu va reuși, eu voi fii cel care o va face, recordul de la 100 de metri liber și recordul legendar de la 200 de metri liber. Efort, stres, chin și multe altele – acestea sunt lucrurile care mă pregătesc pentru Olimpiadă. Fără ele, nu aș putea ajunge nicăieri. Tocmai de aceea le port cu mine și le accept, indiferent cât de incomode sau neplăcute ar fi. Școala și antrenamentele sunt două lucruri diferite. Învăț la Liceul cu Program Sportiv din Constanța. Am ales acest liceu deoarece îmi permite să mă concentrez pe antrenamente, dar fără să neglijez școala. Atunci când sunt în apă, mintea mea se concentrează doar asupra antrenamentului, iar la școală, atenția mea este pe studii. Aceasta este explicația modului în care reușesc să combin două aspecte importante din viața mea. Mă voi abține să răspund la această întrebare, deoarece nu sunt suficient de sus și nici suficient de matur pentru a spune cu adevărat ce am de spus. Nu aș dori să mint într-un articol care va fi citit de mii de oameni. Sursă foto: Matei Gabriel Silivestru/arhivă personală Citește și: Performanță de excepție pentru Constanța: Matei Silivestru, 10 medalii la Naționalele de înot