,,Locuitorii comunei Lumina merită și au nevoie să simtă că administrația locală este alături de ei și tocmai de aceea vin cu sloganul „Umăr la umăr”, ceea ce se va transpune într-un mod de lucru pentru noi, pentru că, împreună putem să facem schimbarea. Este un drum la care plecăm într-o echipă, începând cu viitorul președinte al Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, împreună cu echipa de consilieri, oameni cu calificări pe o paletă largă, cu oameni tineri cu putere de muncă, care își doresc să demonstreze că se poate mai mult și mai bine, dar și alături de cetățenii care ne invocă faptul că în prezent, relația dintre administrație și cetățean lasă de dorit,” a punctat Alexandru Ionescu, candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Lumina. „Candidez pentru funcția de primar pentru că a venit timpul să înceteze rocada la care asistăm de 20 de ani, între doi oameni, care, din punctul meu de vedre și-au atins limitele. Au avut destul timp să demonstreze, iar rezultatele le vedem. Comuna este mult în urmă fața de potențialul pe care îl are. Suntem singura localitate din zona Metropolitană care nu are o sală de sport. Cetățenii comunei Lumina, au nevoie de liniște dar și de confort. Este normal ca toți să aibă utilități, infrastructură, să beneficieze de o școală modernă, o grădiniță sau o creșă. Poziționarea geostrategică a comunei Lumina este una fericită, avem legătură cu nordul litoralului, cu Portul Midia, cu autostrada, legătură cu aeroportul, suntem aproape de Constanța și Năvodari, ar fi trebuit să vedem o dezvoltare a mediului de afaceri. Din păcate, nu asistăm la nimic care să ne dea o speranță. De aceea este timpul să facem o schimbare! Eu propun o administrație bazată în primul rând pe normalitate. Sunt și voi rămâne un om dintre oameni. Doar așa poți afla problemele concetățenilor și le poți rezolva. De aceea, prioritățile mele vor ține cont de dorințele și nevoile cetățenilor, care sunt normale, justificate și firești. Nemulțumirile pe care le-am identificat sunt structurate pe zone, pe cartiere, pe străzi. Însă, toți vor lucruri normale, iar activitatea mea se va structura pe priorități pe termen scurt, mediu și lung: În primul rând, voi începe cu curățenia. Asistăm acum la o delăsare totală, nepermisă. Administrația trebuie să impună standardele de curățenie, trebuie să fie un model și trebuie să ia măsuri atunci când aceste standarde sunt încălcate. Din păcate, avem camera de supraveghere, care nu își dovedesc utilitatea, dacă, în 4 ani nu au putut fi identificate persoanele care aruncă deșeuri pe domeniul public, înseamnă că e o problemă. Avem camera dar nu avem un dispecerat, care să urmărească aceste camere, ele sunt conectate la Primărie și cam atât. Atunci de ce am dat banii pe ele? Dacă este să ne referim la zone, pot spune că: -În Sibioara, locuitorii nu beneficiază de trotuare, de transport public, satul nu are canalizare, drumurile nu sunt asfaltate, iar localitatea nu beneficiază de gaze naturale. -În Oituz, nu există un loc de joacă, drumurile sunt neasfaltate, nu sunt trotuare, și nu beneficiază de gaze naturale. Probleme sunt încă și la alimentarea cu apă. Dar drumuri neasfaltate avem încă și în vatra satului Lumina. Eu sunt hotărât să transform comuna noastră în următorii patru ani cu ajutorul fondurilor nerambursabile, europene și guvernamentale. Viziunea mea pentru comuna Lumina este una de dezvoltare și prosperitate, iar pentru a o realiza, voi pune bazele unei echipe dedicate, bine instruite și mereu informate. Această echipă va avea ca principal obiectiv atragerea investițiilor și gestionarea eficientă a fondurilor pentru proiecte care să îmbunătățească viața fiecăruia dintre noi. Sunt sigur că voi reuși ca, împreună cu președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, să aducem locuitorilor din Lumina, Oituz, Sibioara investițiile de care au nevoie pentru un trai la nivel european! Avem nevoie urgentă de o șosea de centură pentru localitatea Lumina. Traficul aglomerat a devenit o problemă majoră pentru comunitatea noastră, mai ales în timpul sezonului estival, când turiștii sosesc în număr mare de pe Autostrada Soarelui către Năvodari sau Mamaia Sat. Este esențial să găsim o soluție pentru a scoate traficul greu din centrul localității noastre și să evităm astfel blocajele frecvente și deteriorarea infrastructurii rutiere. În trecut, proiectul pentru construirea unei șosele de centură pe sensul Năvodari – Lumina, cu ieșire la sensul giratoriu de la Celsy, a fost inițiat în parteneriat de Primăria Ovidiu, Primăria Năvodari și Consiliul Județean. Din păcate, acest proiect a fost abandonat, iar fondurile de investiție au fost pierdute. Cu toate acestea, nevoia pentru această șosea de centură rămâne mai urgentă ca niciodată. Este vital să reluăm acest proiect. Este momentul să acționăm și să ne asigurăm că acest proiect devine realitate. În calitate de viitor primar, mă angajez să fac tot ce îmi stă în putință pentru a aduce acest proiect în prim-planul agendei și pentru a obține finanțarea necesară pentru finalizarea lui. Avem nevoie de îmbunătățirea transportului atât între satele Comunei Lumina, cât și în conexiune cu transportul metropolitan! Acest proiect are ca obiectiv principal facilitarea accesului locuitorilor la transportul metropolitan, oferind conexiuni eficiente cu autobuze care să asigure condiții corecte de călătorie, în special pentru elevii și studenții care fac naveta către unitățile de învățământ din Constanța sau Năvodari. Ne dorim să putem acorda subvenții la costurile de transport pentru elevi și pensionari, cu scopul de a facilita accesul acestora la educație și servicii de sănătate. Astfel, se va încuraja participarea activă a acestor categorii de persoane la viața comunității și la activități sociale și culturale. De asemenea, proiectul propune crearea unor condiții civilizate de transport și mobilitate în satele Sibioara, Oituz și Lumina, astfel încât să se asigure un mediu de călătorie sigur, confortabil și accesibil pentru toți locuitorii comunei. Viitorul Președinte al Consiliului Județean, Florin Mitroi, pregătește un proiect de îmbunătățire a transportului județean. Ne bazăm pe susținerea sa în implementarea tuturor inițiativelor locale care au ca scop îmbunătățirea vieții cetățenilor. Susținerea părinților este o prioritate pentru echipa PNL. Vrem să le oferim acestora siguranța că cei mici sunt într-un mediu protejat și educativ, în timp ce ei pot contribui la dezvoltarea economică a comunității. Prin crearea centrelor și subvenționarea programului afterschool, ne angajăm să transformăm comuna Lumina într-un loc unde fiecare familie are șansa la un viitor mai bun. Comuna noastră are nevoie de investiții în întregul sistem de educație. Avem foarte multe de planuri și avem foarte multe de rezolvat. Umăr la umăr facem schimbarea. Suntem echipa care poate arăta că se poate mai mult. Doar împreună vom face Lumina să strălucească.”, a concluzionat Alexandru Ionescu, candidatul PNL Constanța pentru funcția de primar al comunei Lumina. Comandat de Partidul Național Liberal- Filiala Constanța Executat de Hagi Press SRL – portal www.ct100.ro CMF: 023614514 Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp. Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.