Cercetătorii scoțieni au produs paracetamol dintr-un PET. Anunțul, primit cu scepticism de activiștii de mediu
Inapoi

Cercetătorii scoțieni au produs paracetamol dintr-un PET. Anunțul, primit cu scepticism de activiștii de mediu

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Chimiştii au reuşit să sintetizeze paracetamol din deşeuri plastice datorită unei reacţii care implică bacteria E. coli, potrivit unui studiu publicat luni, ale cărui implicaţii pe scară largă rămân deocamdată incerte, informează AFP, preluată de Agerpres. Acest experiment „arată că este posibil să se producă un medicament esenţial din deşeuri plastice, printr-un proces care nu ar putea funcţiona pe baza unei sinteze doar chimice sau doar biologice”, au rezumat autorii acestui studiu publicat în revista ştiinţifică Nature Chemistry şi realizat de cercetători de la Universitatea Edinburgh din Scoţia. Paracetamolul, utilizat împotriva durerilor şi a febrei, este unul dintre cele mai comune medicamente. El este produs pe baza unor derivaţi ai petrolului, cel mai adesea de companii subcontractoare din Asia, prin tehnici puţin costisitoare, dar destul de poluante. Autorii studiului, finanţat, printre alţii, de compania farmaceutică AstraZeneca, au acţionat în mai multe etape. Ei au utilizat mai întâi componente ale unei sticle de plastic PET (polietilen tereftalat) uzate pentru a induce o reacţie chimică într-o tulpină de bacterie Escherichia coli (E. coli). La finalul acestei prime etape, bacteriile au sintetizat o moleculă, denumită „PABA”. Apoi, modificând genetic bacteriile, oamenii de ştiinţă le-au permis să transforme acea moleculă în paracetamol. Autorii studiului consideră că experimentul lor va deschide calea spre noi tehnologii de reciclare a deşeurilor din plastic. Însă aplicarea pe scară largă rămâne dificilă. Există încă „mai multe consideraţii practice” care trebuie rezolvate pentru a depăşi simpla „demonstraţie de fezabilitate” oferită de acest studiu, au scris mai mulţi cercetători - care nu au fost implicaţi în studiu - într-un comentariu, publicat, de asemenea, în revista Nature Chemistry. Ei subliniază faptul că reacţia iniţială produce doar o cantitate limitată de molecule PABA, care „ar putea să nu fie suficientă pentru aplicaţiile industriale”. Însă experimentul este „promiţător”, recunosc ei, subliniind interesul studierii proceselor care îmbină în acest fel biologia şi reacţiile chimice artificiale. Cu toate acestea, studiul a fost primit cu scepticism de organizaţiile de mediu. „De ani întregi, nu trec câteva luni fără să nu apară o nouă «bacterie devoratoare de plastic»”, a declarat Melissa Valliant, de la ONG-ul Beyond Plastic, pentru AFP. „Aceste descoperiri nu ajung niciodată la o scară suficientă pentru a aborda problema majoră a poluării cu plastic”, a adăugat ea.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

15:19

Primăria Mihail Kogălniceanu a semnat contractul de finanțare pentru sistemul integrat de gestionare a gunoiului de grajd

Este vorba despre proiectul „Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd – UAT Mihail Kogălniceanu”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), coordonat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Proiectul vizează dezvoltarea unei infrastructuri moderne, destinate colectării, depozitării și valorificării biodeșeurilor agricole, în special a celor provenite din activitățile zootehnice. Obiectivul general urmărește accelerarea extinderii și modernizării sistemelor de gestionare a deșeurilor, în acord cu
Image Description

15:18

Gică Slabu, declarații ULUITOARE despre atacul din propria curte: M-a lovit în cap, ne-am luptat câteva minute, dar am reușit să-i văd fața

„Atacul a avut loc în această dimineață, parcă nici nu-mi vine să cred, căci era lumină deja, era 8.30 – 9.00 dimineața, deci în plină zi, și am și câinii în curte, nu-mi explic cum de nu l-au simțit pe individ, cred sincer că i-o fi ademenit cu ceva și le-o fi dat mâncare îmbibată în ceva, să-i adoarmă“, a povestit Gică Slabu despre cum s-au derulat evenimentele. În continuare,
Image Description

15:16

Muncă la negru și șantiere haotice: ITM Constanța a scos la iveală nereguli grave în construcții

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii stabilite atât prin lege cât şi prin Programul Cadru de Acţiuni pentru anul 2025, Inspecția Muncii prin Inspectoratele Teritoriale de Muncă, a derulat în perioada 16-20 iunie 2025, Campania Națională privind verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă de către
Image Description

15:09

VIDEO Intervenție de urgență pe plaja din Eforie! Copil de 12 ani, salvat de la înec în mai puțin de două minute, de un tânăr salvamar

Viața i-a fost salvată, într-o adevărată intervenție contra cronometru, de Costin Nistor, un tânăr salvamar care asigură, alături de colegii său, plaja din Eforie. Intervenția a durat mai puțin de două minute, dar acest răstimp poate reprezenta exact diferența dintre viață și moarte. După cum menționam și mai sus, copilul de 12 ani salvat astăzi de la înec pe plaja din Eforie este din Vaslui și a venit în vacanță
Image Description

15:05

Droguri, furturi și câini periculoși: Peste 1.100 de jandarmi mobilizați de Gruparea Mobilă Tomis Constanța în doar trei săptămâni

Aceștia au executat misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimente sportive, misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice, precum și acțiuni punctuale – inclusiv în cooperare și colaborare cu alte instituții. Prioritatea a fost siguranța cetățenilor și intervenția promptă pentru soluționarea problemelor semnalate. Jandarmii au desfășurat peste 340 de misiuni de menținere a ordinii publice, atât independent, cât și în sistem integrat. Astfel, aproximativ 700 de efective au
Image Description

Recente din Romania

-
-

15:19

- Constanta - Primăria Mihail Kogălniceanu a semnat contractul de finanțare pentru sistemul integrat de gestionare a gunoiului de grajd

Este vorba despre proiectul „Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd – UAT Mihail Kogălniceanu”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), coordonat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Proiectul vizează dezvoltarea unei infrastructuri moderne, destinate colectării, depozitării și valorificării biodeșeurilor agricole, în special a celor provenite din activitățile zootehnice. Obiectivul general urmărește accelerarea extinderii și modernizării sistemelor de gestionare a deșeurilor, în acord cu
Image Description

15:18

- Dolj - Percheziții în București și Dolj într-un dosar de difuzare ilegală a programelor TV

Potrivit IGPR, ancheta vizează mai multe persoane bănuite că, în perioada 2020–2025, ar fi pus la dispoziția publicului, printr-un site online, programe de televiziune din România, fără acordul titularilor de drepturi. Conținutul ar fi fost accesibil oricărui utilizator de internet, oriunde în lume. Această activitate ar fi adus prejudicii deținătorilor legali ai licențelor audiovizuale. Mai multe persoane vor fi duse la audieri. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor celor implicați. La
Image Description

15:18

- Constanta - Gică Slabu, declarații ULUITOARE despre atacul din propria curte: M-a lovit în cap, ne-am luptat câteva minute, dar am reușit să-i văd fața

„Atacul a avut loc în această dimineață, parcă nici nu-mi vine să cred, căci era lumină deja, era 8.30 – 9.00 dimineața, deci în plină zi, și am și câinii în curte, nu-mi explic cum de nu l-au simțit pe individ, cred sincer că i-o fi ademenit cu ceva și le-o fi dat mâncare îmbibată în ceva, să-i adoarmă“, a povestit Gică Slabu despre cum s-au derulat evenimentele. În continuare,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete