Unul dintre acești tineri este Maria-Alexia Dașoveanu, absolventă a Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța, care a fost admisa prima la Universitatea Lucian Blaga, Secția coregrafie. Cu o disciplină de fier, o listă impresionantă de premii și o pasiune neclintită pentru dans, Maria-Alexia Dașoveanu își croiește drumul spre excelență în lumea baletului și a dansului contemporan. Din 11 noiembrie 2024, face parte din echipa artistică a prestigiosului Teatru de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, consolidându-și experiența scenică în spectacole de anvergură. Parcursul său artistic a început în 2012, ca elevă a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, specializarea coregrafie. De-a lungul anilor, a urmat cursuri, ateliere și stagii intensive cu maeștri recunoscuți la nivel internațional, precum: Alchimia DansActorului” cu Gigi Căciuleanu – 2024, Atelierul de Dans Contemporan „Tehnică și Impuls” cu Julien-Henri Vu Van Dung – 2023, Sibiu Summer Ballet Intensive Training – 2023, Revolve Dance Festival – 2022, Workshop contemporan cu Oliver Robertson – 2022. Lista premiilor obținute este una impresionantă, cu distincții la concursuri naționale și internaționale: Tânăra a beneficiat de burse de studiu la școli și academii internaționale de prestigiu, inclusiv Anarella Sanchez School, VIBE Vienna și Sibiu Summer Intensive, confirmându-și statutul de tânără speranță a dansului românesc. Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, Maria-Alexia Dașoveanu a vorbit despre dans, care a devenit rapid o pasiune profundă. Tânăra a ales coregrafia pentru libertatea de exprimare pe care o oferă, spre deosebire de muzică, unde simțeam constrângeri. Colegiul Național de Arte „Regina Maria” a fost esențial în formarea sa profesională și personală, oferindu-i sprijin și rigorile necesare. Participarea la ateliere cu artiști renumiți i-a schimbat perspectiva asupra dansului, Alexia înțelegând că acesta este mai mult decât tehnică, este expresie și identitate. Premiile obținute, în special cel de la Olimpiadă, au fost confirmări importante ale muncii sale, dar cea mai mare satisfacție a venit din momentul de pe scenă, când a putut împărtăși emoțiile sale cu publicul. Prima apariție ca colaborator la Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski” a fost o experiență emoționantă și onorantă. Pentru pregătirea spectacolelor, Maria-Alexia Dașoveanu acordă atenție atât antrenamentelor fizice, cât și pregătirii mentale, vizualizând momentele importante și transformând emoțiile în energie pozitivă. Menținerea echilibrului între viața de adolescentă și rigorile dansului este o provocare, dar sprijinul prietenilor și pasiunea o ajută să treacă peste sacrificii. Privind spre viitor, Maria-Alexia își dorește să crească artistic, să lucreze cu profesioniști care o provoacă și să danseze pe scene mari, combinând clasicul cu contemporanul. Povestea mea cu dansul a început într-un mod destul de simplu, dar care a avut un impact mare asupra parcursului meu. Părinții mei au fost cei care m-au îndrumat să merg la cursuri de balet, inițial, pentru a-mi corecta postura și a deveni mai disciplinată fizic. Nu a fost neapărat o alegere personală la început, dar cu timpul, dansul a devenit mult mai mult decât o activitate recomandată, a devenit o adevărată pasiune. Așa am înțeles că vreau să urmez acest drum, nu pentru că a fost ales pentru mine, ci pentru că m-am regăsit cu adevărat în el. Am fost mereu atrasă de artă, iar în copilărie am studiat vioara timp de patru ani, o experiență care m-a învățat disciplină, răbdare și atenție la detalii. Totuși, cu timpul am realizat că, deși frumoasă, muzica nu îmi oferea acea libertate totală de exprimare pe care o căutam. Așa am descoperit coregrafia, un spațiu în care pot crea liber, pot exprima emoții, pot spune povești fără cuvinte. În plus, adrenalina dinaintea unui spectacol, energia scenei, acel moment unic când totul capătă sens în fața publicului, sunt lucruri pe care nu le-am regăsit în niciun alt domeniu artistic. Coregrafia este, pentru mine, combinația perfectă între disciplină, emoție și libertate. Colegiul Național de Arte „Regina Maria” a fost, timp de 13 ani, a doua mea casă. Acolo am crescut, am evoluat și m-am format ca balerină, dar și ca om. Încă de la vârste fragede, am avut norocul să fiu înconjurată de doamne profesoare care au văzut în mine un potențial pe care nici măcar eu nu îl conștientizam pe atunci. M-au ghidat cu răbdare, cu exigență, dar și cu o grijă profundă, ajutându-mă să-mi construiesc nu doar tehnica, ci și încrederea în mine, curajul de a visa și puterea de a munci pentru visurile mele. Pe lângă profesorii de specialitate, au fost și profesorii de cultură generală care m-au înțeles și m-au susținut necondiționat. Au știut întotdeauna că programul nostru era diferit, că uneori veneam obosiți după ore de repetiții, dar în loc să ne judece, ne-au încurajat și au contribuit la formarea noastră intelectuală, cu empatie și răbdare. Tot acest mediu , cald, creativ, exigent, dar plin de susținere, m-a învățat ce înseamnă devotamentul, perseverența și echilibrul între trup, minte și suflet. Sunt profund recunoscătoare că am avut ocazia să mă formez într-un loc atât de special. Participarea la atelierele și masterclass-urile susținute de artiști de talie internațională, precum Gigi Căciuleanu sau Julien-Henri Vu Van Dung, a fost o experiență care m-a marcat profund. Dincolo de tehnică sau stil, ce am învățat cel mai important a fost că dansul nu este doar mișcare, este expresie, gând, identitate. Gigi Căciuleanu m-a învățat să gândesc dansul altfel, să-i caut sensul dincolo de formă, să fiu sinceră în ceea ce transmit și să las emoția să treacă prin corp. De la Julien-Henri Vu Van Dung am învățat rigoarea, finețea detaliului și respectul față de artă ca formă de disciplină și dedicare. Am participat la multe concursuri de-a lungul anilor, iar fiecare premiu a avut însemnătatea lui și a venit ca o confirmare a muncii și pasiunii mele. Totuși, pentru mine cel mai valoros nu este neapărat trofeul în sine, ci momentul în care urc pe scenă, pot să mă exprim liber și să împărtășesc cu ceilalți ceea ce simt. Contează enorm faptul că publicul te vede, te descoperă și începe să te cunoască prin dansul tău. Dintre toate, cea mai mare satisfacție mi-a adus-o premiul obținut la Olimpiadă, pentru că a fost o competiție foarte strânsă, cu copii extrem de talentați din toată țara și un juriu de elită, exigent, dar corect. A fost genul de moment în care am simțit că toate orele de repetiții, toate sacrificiile și toată determinarea au meritat. A fost ocazia perfectă să arăt cine sunt și ce pot, iar acea recunoaștere a venit ca o mare bucurie și o motivație în plus să merg mai departe. Când am urcat pentru prima dată pe scena Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” ca și colaborator, am simțit o emoție pe care cu greu o pot descrie în cuvinte. A fost un moment de profundă recunoștință pentru această oportunitate, care mi-a oferit șansa să trăiesc visul oricărui tânăr dansator. M-am simțit onorată și bucuroasă să dansez pe o scenă cu atât de multă istorie și să fiu alături de artiști pe care îi admir de mult timp, oameni de la care învăț doar privindu-i. A fost cu atât mai special pentru mine faptul că am împărțit scena și cu colegele și prietenele mele, cu care am crescut și am evoluat împreună. Înainte de un spectacol important sau de o competiție internațională, încerc să găsesc un echilibru între pregătirea fizică și cea mentală. Din punct de vedere fizic, respect rutina mea de antrenament, acord o atenție specială încălzirii și refacerea corpului, ca să fiu în cea mai bună formă posibilă. Ceea ce privește partea mentală , îmi vizualizez momentele pe scenă, îmi repet coregrafia în minte și încerc să transform emoțiile în energie pozitivă. Înainte de a intra în scenă, am mereu un moment al meu de liniște, în care respir adânc și îmi spun că trebuie doar să mă bucur de clipă. Dansul vine, într-adevăr, cu multă muncă, disciplină și uneori cu sacrificii care nu se văd din exterior. Nu e mereu ușor să păstrezi echilibrul între viața de adolescent și rigorile antrenamentelor, mai ales când programul e plin de repetiții, spectacole sau concursuri. Au fost momente în care a trebuit să renunț la aniversări, petreceri sau ieșiri, fie pentru că aveam repetiții, fie pur și simplu pentru că eram prea obosită. Dar am avut norocul să am alături prieteni care m-au înțeles mereu, nu m-au exclus niciodată și, din contră, uneori se pliau pe programul meu, mă așteptau să termin antrenamentele sau chiar veneau cu mine. Chiar dacă nu am fost prezentă peste tot, simt că mi-am trăit adolescența frumos . Am învățat să prețuiesc momentele simple, să mă bucur de fiecare clipă liberă și să cresc în ritmul meu, cu oameni care mi-au respectat pasiunile și m-au susținut sincer. De obicei, încep dimineața cu două ore de studii, apoi urmează orele de cultură generală la școală, unde încerc să fiu cât mai prezentă și implicată, chiar dacă programul este solicitant. După școală, aloc în jur de trei ore pentru studiul repertoriului individual , îmi repet variațiile, coregrafiile, lucrez pe detalii și expresivitate. Seara urmează încă două-trei ore de repetiții de grup sau pregătiri pentru spectacole sau concursuri. Când aveam și colaborări cu Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski”, mergeam direct de la școală la repetiții, iar de acolo ajungeam la antrenamente , era o zi în care practic nu mă opream deloc, dar o făceam cu bucurie. Deși programul este intens, dansul face parte din ritmul meu de viață. În opinia mea, diferența dintre un dansator talentat și unul excepțional nu stă doar în calitățile fizice sau tehnice, ci în profunzimea cu care transmite emoția și adevărul de pe scenă. Un dansator talentat poate executa perfect o coregrafie, are linie, forță, grație , toate acele lucruri care atrag privirea. Dar un dansator excepțional reușește să treacă dincolo de mișcare: spune o poveste, emoționează, creează o legătură reală cu publicul. Este autentic, prezent și lasă ceva în urmă. Cred că ceea ce face cu adevărat diferența este pasiunea constantă, dorința de a evolua, curajul de a fi vulnerabil și capacitatea de a transforma dansul într-un limbaj personal. Pentru mine, dansul clasic reprezintă fundamentul, e locul de unde pornește totul. M-a învățat disciplina, precizia și respectul față de fiecare detaliu. Este un stil riguros, elegant și foarte tehnic, care cere ani de muncă și perfecționare. În schimb, dansul contemporan are o libertate care pe mine mă atrage puțin mai mult. Îmi oferă spațiul să fiu eu, să experimentez, să mă exprim sincer, fără constrângeri. Pot spune o poveste personală, pot lăsa emoția să iasă la suprafață exact așa cum e, fără să o „corectez”. Îmi place să simt că pot transforma fiecare mișcare într-un mesaj, iar în contemporan, această libertate de exprimare mă face să simt că dansul devine cu adevărat o prelungire a ceea ce sunt. Da, am câteva piese muzicale și spectacole care îmi sunt foarte dragi și care mă inspiră profund. Pe partea de dans contemporan, Bolero este unul dintre spectacolele care m-au impresionat cel mai mult. Energia ritmică, intensitatea treptată și libertatea de mișcare pe care o oferă îl fac un reper pentru mine , mi-aș dori foarte mult să fac parte, la un moment dat, dintr-o astfel de creație, care îți testează nu doar rezistența fizică, ci și capacitatea de a transmite emoție și tensiune. În ceea ce privește dansul clasic, un rol de vis pentru mine este Kitri din Don Quijote , o combinație de tehnică, temperament și carismă. Este un rol solicitant, dar plin de energie și culoare, în care aș avea ocazia să îmbin forța, precizia și expresivitatea. Da, am o artistă care mă inspiră profund și pe care o admir încă de când eram mică: Marianela Nuñez. Îmi place enorm de ea, nu doar pentru talentul ei tehnic absolut impresionant, ci mai ales pentru ceea ce transmite atunci când dansează. Se vede clar că iubește ceea ce face, iar asta ajunge direct la public, dansul ei are o naturalețe și o sinceritate care m-au cucerit de la început. Are o eleganță aparte, o prezență scenică puternică și reușește de fiecare dată să transforme fiecare rol într-o poveste vie. Mi-aș dori sincer, dacă voi avea ocazia, să ajung să o văd dansând live într-un spectacol. Ar fi o experiență pe care știu că nu aș uita-o niciodată. Sper din tot sufletul că viitorul meu în lumea dansului va fi unul frumos și plin de împliniri. Știu că nu e un drum ușor, dar este cel în care mă regăsesc și pe care mi-l doresc cu adevărat. Îmi doresc să continui să cresc, să învăț, să lucrez cu coregrafi și artiști care să mă provoace și să mă inspire, și să am șansa de a dansa pe scene cât mai mari, în spectacole care spun ceva, care ating publicul. Mi-ar plăcea să îmbin atât dansul clasic, cât și cel contemporan, pentru că mă definesc în moduri diferite. În cele din urmă, îmi doresc să fac parte dintr-un univers artistic autentic, în care munca mea să aibă sens și să ajungă la inimile celor care mă privesc. Le-aș spune să nu mai aștepte momentul perfect și să înceapă chiar acum, chiar dacă pare greu sau înfricoșător la început. Dansul nu e doar despre tehnică sau talent, ci despre pasiune, perseverență și curajul de a fi tu însuți pe scenă. Fiecare pas mic contează, iar fiecare repetiție te aduce mai aproape de visul tău. Nu trebuie să fii perfect de la început, important este să îți urmezi inima și să nu renunți când apar obstacolele. În plus, dansul îți oferă atât de multe, nu doar ca artă, ci și ca prietenii, lecții de viață și bucurii neașteptate. Sursă foto: Maria-Alexia Dașoveanu/arhivă personală Citește și: FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Yuliia Shcherbakova, de la Colegiul Economic Carol I, de la curiozitate la performanță națională în chimie