Unul dintre acești tineri este Andrei-Mihai Tănase, fostul președinte al Asociației Elevilor din Constanța. La doar 22 de ani, Andrei se remarcă drept una dintre cele active voci ale tinerei generații implicate în reformarea administrației publice, a politicilor educaționale și a drepturilor tinerilor din România. Proaspăt absolvent al Facultății de Drept a Universității din București, tânărul are deja o experiență vastă, atât în domeniul juridic, cât și în sectorul non-guvernamental, civic și instituțional. Andrei a fost, încă din liceu, implicat în Asociația Elevilor din Constanța, unde a fost mai întâi membru, apoi președinte, și ulterior secretar general. În această perioadă a coordonat procese împotriva autorităților locale pentru respectarea dreptului elevilor la burse școlare și a militat constant pentru accesul echitabil la educație. A fost autorul unor documente de politici publice și al unor rapoarte privind finanțarea educației, printre care și „Indexul accesului la educație”. În prezent, Andrei activează ca asistent parlamentar în Senatul României, unde contribuie la redactarea inițiativelor legislative, întocmește expuneri de motive, propuneri de vot și interpelări către membrii Guvernului, în special în comisiile de educație și economie. Domeniile sale de expertiză includ analiza de politici publice, drept administrativ și educațional, cu o abordare tehnică și documentată. Pe lângă activitatea instituțională, Andrei este președintele Federației Tinerilor din Constanța, coordonând campanii de advocacy, propuneri legislative și dialoguri structurate între tineri și autorități. A fost manager de proiect în cadrul a două inițiative Erasmus+, „Constanța pentru TINE(ri)!” și „InvoYouth”, în parteneriat cu organizații europene, contribuind la cercetarea cauzelor care frânează implicarea civică a tinerilor și la dezvoltarea de soluții concrete pentru combaterea acestui fenomen. Totodată, a fost expert în implicare civică și coordonator editorial în cadrul Societății Academice Române, în proiecte finanțate de Comisia Europeană și Granturile SEE, analizând legislația educațională și organizând cursuri pentru funcționari publici și ONG-uri locale în domeniul democrației participative. În domeniul juridic, Andrei a efectuat stagii în cadrul NNDKP (Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen), una dintre cele mai prestigioase case de avocatură din România, unde s-a implicat în redactarea documentelor pentru instanță și cercetare legislativă. Este autor al mai multor rapoarte și articole de investigație, printre care se numără analiza modului în care au fost privatizate spațiile publice destinate tinerilor din București și studii privind aplicarea legislației privind bursele elevilor. Andrei a fost elev la Școlii Gimnaziale nr. 23 Constantin Brâncoveanu, al Colegiului Național Mircea cel Bătrân și al Colegiului Național Mihai Eminescu. Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, Andrei-Mihai Tănase a vorbit despre parcursul său profesional,care a fost influențat încă din liceu de lupta pentru respectarea drepturilor elevilor. Această experiență l-a determinat să urmeze Facultatea de Drept, convins că poate contribui la o societate mai echitabilă. Pe parcursul studiilor, a combinat cursurile universitare cu activitatea profesională, ocupând funcții în Parlament, organizații neguvernamentale și proiecte europene. Andrei a fost implicat în procese împotriva autorităților publice pentru bursele elevilor și reducerea transportului, dar și în inițiative de formare civică a tinerilor. Tânărul recunoaște că activismul i-a oferit un start bun, dar a realizat rapid că Dreptul este un domeniu complex, în care învățarea continuă este esențială. Andrei crede că sistemul de admitere în liceu ar trebui schimbat pentru a combate inechitățile, iar vocea tinerilor – deși uneori ignorată la început – poate produce schimbări importante dacă este urmată de altele. Își dorește ca tinerii să creeze comunități solidare și să acționeze împreună pentru drepturile lor. Cel mai mult îi datorează părinților săi, care i-au oferit libertatea de a fi el însuși. Pe termen scurt, vrea să devină avocat, iar pe termen lung își dorește o viață liniștită, înconjurat de oameni frumoși. Dreptul a venit ca o surpriză foarte plăcută în viața mea. Când eram în clasa a 9-a am avut oportunitatea de a deveni președinte al Asociației Elevilor din Constanța, prima organizație reprezentativă a elevilor din România. Având această funcție, am avut responsabilitatea de a mă documenta în permanență despre ce înseamnă drepturile elevilor, drepturile omului, legislația din zona educației și nu numai. Cred că a fost, cumva, inevitabil să nu urmez cursurile Facultății de Drept după ce am prins gustul acestui domeniu atât de ofertant. Ca să răspund întrebării, jumătate din motivație a venit în momentul în care am realizat că mă pricep la ceea ce fac, iar jumătate a venit din dorința de a mă asigura că drepturile oamenilor nu sunt încălcate. Cu siguranță și faptul că acest domeniu este foarte stimulant din punct de vedere intelectual a fost de ajutor. Cred că parcursul meu de facultate nu a fost unul tipic, să spun așa. Doi ani am reușit să fiu activ la fiecare seminar și să învăț pe parcursul anului, nu doar în sesiune. Cu toate astea, în anul al II-lea am început să lucrez. Primul job a fost acela de coordonator de advocacy în cadrul Societății Academice din România, unde încă lucrez. Apoi, pentru un an am lucrat în cadrul Parlamentului, iar acum lucrez în cadrul unei companii. Este dificil de multe ori să îmbini facultatea cu activitatea profesională în afara ei, iar acest lucru m-a făcut să nu mai fiu prezent mereu la toate seminarele și cursurile, lucru care a reprezentat o sabie cu două tăișuri. Pe deoparte am reușit să capăt experiență profesională la o vârstă destul de fragedă, dar pe de altă parte am pierdut mult din ce ar fi însemna experiența de facultate dacă aș fi fost mai prezent. Am apreciat, cu toate acestea, că întotdeauna profesorii au fost înțelegători și că, în general, Facultatea de Drept din cadrul Universității București mi-a permis să promovez examenele și ulterior examenul de licență chiar și fără să fiu prezent la toate seminarele și cursurile. Cu siguranță mult mai puțin decât am crezut că o va face. În anul I am simțit un avantaj în înțelegerea elementelor de bază ale dreptului, precum și la anumite materii, precum dreptul administrativ sau procedura civilă, având în vedere că am avut ocazia să coordonez acțiuni în instanță împotriva autorităților publice atunci când acestea încălcau drepturile elevilor. Cu toate acestea, am realizat că dreptul este un domeniu incredibil de complex, iar experiențele pe care eu le-am avut nu reprezintă decât 1%, dacă nu mai puțin, din ce presupune să fii jurist. Cred că indiferent de experiența anterioară, la un moment dat lucrurile se egalizează pentru toți studenții și nu se mai simte acest avantaj atât de mare. Cred că e greu să le ierarhizez. De multe ori tindem să vorbim despre victoriile pe care le-am avut în cadrul organizației pe vremea noastră, dar cred că nu toate sunt foarte vizibile. Dacă ar fi să vorbesc despre realizări mari, cu siguranță cele 13 procese câștigate în instanță împotriva autorităților publice locale din județul Constanța pentru că nu acordau burse elevilor a fost cea mai răsunătoare victorie. Dacă ar fi să vorbesc despre demersul meu de suflet, e clar că lupta pentru acordarea reducerii de 50% la transportul județean al elevilor ar fi pe primul loc. Cu toate acestea, cred că pentru mine cea mai frumoasă realizare a fost când, la o ședință internă a asociației, au fost prezenți 180 de elevi, toți membri ai asociației, implicați activ în liceele lor. Cred că ședința a durat vreo 9 ore, iar la finalul ei 150 dintre participanți erau încă în sală. Cred că acela a fost momentul în care mi-am dat seama cât de multe am realizat în anii ce au trecut. Faptul că 150 de elevi au fost dispuși să stea 9 ore într-o sală vorbind despre drepturile elevilor și despre cum își pot reprezenta mai bine colegii într-o zi de weekend. E un sentiment aparte și cred că asta am lăsat în urmă noi, cei din asociație, câteva generații de elevi care au devenit cetățeni activi în comunitățile lor. Față de mine personal nu cred că au existat presiuni reale. E posibil ca ele să fi fost, dar să nu le fi perceput ca atare. În acea perioadă, îmi place să spun că eram foarte mânați de adrenalina momentului, de revolta pe care o simțeam față de ce făceau decidenții și față de lipsa de respect pe care o arătau elevilor. Cred că a jucat un rol foarte important în decizia de a deveni avocat. În calitate de reprezentant al elevilor am avut oportunitatea de multe ori să ajung în instanță și să coordonez procese împotriva autorităților care, prin actele pe care le emiteau, încălcau drepturi ale elevilor. Fiind câțiva elevi împotriva unor autorități publice cu aparate administrative, cu juriști care aveau ani de experiență, întotdeauna am simțit că trebuie să muncim de 5 ori mai mult decât ei ca să avem argumentele cât se poate de solide și să arătăm nelegalitățile care se produceau. Munca asta intelectuală de a găsi soluții și argumente acolo unde poate la prima vedere nu păreau că există și bucuria pe care o simți când câștigi un proces e ceea ce m-a convins că avocatura e calea de urmat pentru mine. E o alegere foarte dificilă de făcut. O să spun că modalitatea de admitere în cadrul studiilor liceale. Cred că actualul sistem de repartizare computerizată bazat pe mediile pe care le obțin elevii la evaluarea națională distruge orice formă de echitate din sistem. În primul rând, rolul evaluărilor naționale a fost primordial acela de a face o radiografie a sistemului și de a arăta în ce măsură elevii au dobândit anumite cunoștințe și competențe ca urmare a cursurilor urmate. În realitate, evaluarea din clasa a 8-a demonstrează mai mult cât de mulți bani au părinții pentru a pompa în meditațiile copiilor sau cât de mult muncesc anumiți copii pe cont propriu. De ce? Pentru că mizele sunt prea mari. Acest mecanism de repartizare a împărțit liceele în două categorii: licee bune și licee slabe. În fiecare an există această goană după a prinde un loc într-un liceu bun, ceea ce duce la polarizarea masivă a sistemului și la scăderea încrederii elevilor că pot să aibă aceleași realizări indiferent de liceul la care au ajuns. Cred că acest mecanism are efecte inclusiv în ceea ce privește finanțarea liceelor, prin finanțarea complementară de foarte multe ori primind mult mai mulți bani liceele considerate bune, față de cele considerate mai puțin bune. Cred că, în termeni populari, ne îmbătăm cu apă rece. Elevii care ajung în liceele considerate mai puțin bune sunt elevi care nu au reușit să asimileze la fel de bine cunoștințele și competențele necesare până în clasa a 8-a, iar acești elevi ar avea nevoie de mult mai multe resurse, profesori mult mai bine pregătiți și materiale educaționale care să-i ajute să-și recupereze poziția „în cursă”, iar aruncând această stigmă asupra lor le scade încrederea și le taie a priori aripile. O posibilă soluție ar fi repartizarea la liceu în funcție de circumscripție, practic să mergi la cel mai apropiat liceu de tine, dar e clar că pentru ca asta să funcționeze este nevoie de investiții serioase în toate liceele și o schimbare de paradigmă serioasă în sistem. E posibil ca vocea ta, singură, să nu conteze. De cele mai multe ori o primă voce care urlă cerând schimbare nu va fi auzită de aceia responsabili să o aducă. Cu toate astea, e posibil ca un vecin, un coleg, un prieten, să o audă. A doua zi o să fie două voci care strigă și vor atrage și mai multe voci. Până la urmă, vor fi suficient de multe voci pentru a conta, dar niciuna dintre acestea nu va apărea dacă nu va exista prima voce care să strige și să le spună celorlalți oameni că nu sunt singuri, că există alți oameni care suferă la fel ca ei. Depinde foarte mult despre ce tip de implicare vorbim. Cred că tinerii din ziua de astăzi au mai multă putere în mâini prin intermediul rețelelor de socializare și cred că reacționează extraordinar de rapid la cea mai mică nedreptate care se produce. Din această perspectivă, cred că tinerii de azi sunt mult mai puțin dispuși să accepte nedreptăți și mult mai curajoși să-și ceară drepturile. Pe de altă parte, cred că există și o tendință de hiperindividualism în societate care mă îngrijorează destul de serios. Cred că există tendința multora dintre noi de a nu vedea dincolo de pătrățelul nostru, dincolo de ce ne afectează în mod direct. Cred că există tendința multora dintre noi de a nu auzi la fel de bine strigătele oamenilor de lângă noi. Motivul? Cred că societatea ne îndeamnă la a deveni foarte independenți și prea puțin la a forma comunități care să sprijine indivizi. Cred că avem nevoie de mecanisme care să încurajeze formarea de comunități de tineri care să se ajute reciproc și să se lupte împreună pentru drepturile lor și ale oamenilor de lângă ei, chiar și atunci când nu sunt afectați direct. Au fost multe persoane de la care „am furat meserie”, să spun așa, oameni pe care i-am admirat pentru anumite acțiuni pe care le-au făcut. Cred, cu toate astea, că nu a fost nimeni care să mă influențeze mai puternic în nucleul valorilor mele decât părinții mei. Ei mi-au oferit mereu libertatea de a fi eu însumi, de a lua decizii pentru mine. Îmi place să le zic oamenilor că cea mai importantă dovadă de iubire pe care am primit-o vreodată a fost libertatea, iar acest lucru se adaugă nenumăratelor lecții despre cum să o iei de la capăt atunci când pare că ai eșuat, despre cum să fii tu, indiferent de cât de multe presiuni există să fii altcineva și multe altele. Lor le datorez enorm pentru cine am fost și cine sunt acum. Ultimii ani au fost pentru mine despre redescoperire. Pe termen scurt, pe plan profesional vreau să promovez examenul de Barou din toamna acestui an și să îmi încep activitatea în calitate de avocat, iar pe plan personal să reușesc să iau o pauză, măcar 2 săptămâni în care să nu mă gândesc la nimic Pe termen lung, îmi doresc să construiesc pentru mine și oamenii dragi de lângă mine o viață liniștită. Am renunțat acum ceva timp la dorința de a fi cel mai bun sau de a excela într-un anumit domeniu și am realizat că de la viața mea îmi doresc să fiu alături de oameni frumoși alături de care să am experiențe utile pentru suflet, dincolo de orice realizări profesionale sau satisfacții materiale. Ia-o mai încet. Vei avea timp de toate, știi foarte bine că timpul nu ne-a fost niciodată dușman, așa că bucură-te de moment și de oamenii de lângă tine. Sursă foto: Andrei-Mihai Tănase/arhivă personală Citeșre și: FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Daria-Jeni Nastasă, absolventă a Liceului Teoretic Carmen Sylva din Eforie, olimpică la istorie și premiată la nivel internațional