FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Andrei-Mihai Tănase, fost președinte al Asociației Elevilor, implicat în politici publice și proiecte europene
Inapoi

FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Andrei-Mihai Tănase, fost președinte al Asociației Elevilor, implicat în politici publice și proiecte europene

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 27 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Educatie
Unul dintre acești tineri este Andrei-Mihai Tănase, fostul președinte al Asociației Elevilor din Constanța. La doar 22 de ani, Andrei se remarcă drept una dintre cele active voci ale tinerei generații implicate în reformarea administrației publice, a politicilor educaționale și a drepturilor tinerilor din România. Proaspăt absolvent al Facultății de Drept a Universității din București, tânărul are deja o experiență vastă, atât în domeniul juridic, cât și în sectorul non-guvernamental, civic și instituțional. Andrei a fost, încă din liceu, implicat în Asociația Elevilor din Constanța, unde a fost mai întâi membru, apoi președinte, și ulterior secretar general. În această perioadă a coordonat procese împotriva autorităților locale pentru respectarea dreptului elevilor la burse școlare și a militat constant pentru accesul echitabil la educație. A fost autorul unor documente de politici publice și al unor rapoarte privind finanțarea educației, printre care și „Indexul accesului la educație”. În prezent, Andrei activează ca asistent parlamentar în Senatul României, unde contribuie la redactarea inițiativelor legislative, întocmește expuneri de motive, propuneri de vot și interpelări către membrii Guvernului, în special în comisiile de educație și economie. Domeniile sale de expertiză includ analiza de politici publice, drept administrativ și educațional, cu o abordare tehnică și documentată. Pe lângă activitatea instituțională, Andrei este președintele Federației Tinerilor din Constanța, coordonând campanii de advocacy, propuneri legislative și dialoguri structurate între tineri și autorități. A fost manager de proiect în cadrul a două inițiative Erasmus+, „Constanța pentru TINE(ri)!” și „InvoYouth”, în parteneriat cu organizații europene, contribuind la cercetarea cauzelor care frânează implicarea civică a tinerilor și la dezvoltarea de soluții concrete pentru combaterea acestui fenomen. Totodată, a fost expert în implicare civică și coordonator editorial în cadrul Societății Academice Române, în proiecte finanțate de Comisia Europeană și Granturile SEE, analizând legislația educațională și organizând cursuri pentru funcționari publici și ONG-uri locale în domeniul democrației participative. În domeniul juridic, Andrei a efectuat stagii în cadrul NNDKP (Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen), una dintre cele mai prestigioase case de avocatură din România, unde s-a implicat în redactarea documentelor pentru instanță și cercetare legislativă. Este autor al mai multor rapoarte și articole de investigație, printre care se numără analiza modului în care au fost privatizate spațiile publice destinate tinerilor din București și studii privind aplicarea legislației privind bursele elevilor. Andrei a fost elev la Școlii Gimnaziale nr. 23 Constantin Brâncoveanu, al Colegiului Național Mircea cel Bătrân și al Colegiului Național Mihai Eminescu. Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, Andrei-Mihai Tănase a vorbit despre parcursul său profesional,care a fost influențat încă din liceu de lupta pentru respectarea drepturilor elevilor. Această experiență l-a determinat să urmeze Facultatea de Drept, convins că poate contribui la o societate mai echitabilă. Pe parcursul studiilor, a combinat cursurile universitare cu activitatea profesională, ocupând funcții în Parlament, organizații neguvernamentale și proiecte europene. Andrei a fost implicat în procese împotriva autorităților publice pentru bursele elevilor și reducerea transportului, dar și în inițiative de formare civică a tinerilor. Tânărul recunoaște că activismul i-a oferit un start bun, dar a realizat rapid că Dreptul este un domeniu complex, în care învățarea continuă este esențială. Andrei crede că sistemul de admitere în liceu ar trebui schimbat pentru a combate inechitățile, iar vocea tinerilor – deși uneori ignorată la început – poate produce schimbări importante dacă este urmată de altele. Își dorește ca tinerii să creeze comunități solidare și să acționeze împreună pentru drepturile lor. Cel mai mult îi datorează părinților săi, care i-au oferit libertatea de a fi el însuși. Pe termen scurt, vrea să devină avocat, iar pe termen lung își dorește o viață liniștită, înconjurat de oameni frumoși. Dreptul a venit ca o surpriză foarte plăcută în viața mea. Când eram în clasa a 9-a am avut oportunitatea de a deveni președinte al Asociației Elevilor din Constanța, prima organizație reprezentativă a elevilor din România. Având această funcție, am avut responsabilitatea de a mă documenta în permanență despre ce înseamnă drepturile elevilor, drepturile omului, legislația din zona educației și nu numai. Cred că a fost, cumva, inevitabil să nu urmez cursurile Facultății de Drept după ce am prins gustul acestui domeniu atât de ofertant. Ca să răspund întrebării, jumătate din motivație a venit în momentul în care am realizat că mă pricep la ceea ce fac, iar jumătate a venit din dorința de a mă asigura că drepturile oamenilor nu sunt încălcate. Cu siguranță și faptul că acest domeniu este foarte stimulant din punct de vedere intelectual a fost de ajutor. Cred că parcursul meu de facultate nu a fost unul tipic, să spun așa. Doi ani am reușit să fiu activ la fiecare seminar și să învăț pe parcursul anului, nu doar în sesiune. Cu toate astea, în anul al II-lea am început să lucrez. Primul job a fost acela de coordonator de advocacy în cadrul Societății Academice din România, unde încă lucrez. Apoi, pentru un an am lucrat în cadrul Parlamentului, iar acum lucrez în cadrul unei companii. Este dificil de multe ori să îmbini facultatea cu activitatea profesională în afara ei, iar acest lucru m-a făcut să nu mai fiu prezent mereu la toate seminarele și cursurile, lucru care a reprezentat o sabie cu două tăișuri. Pe deoparte am reușit să capăt experiență profesională la o vârstă destul de fragedă, dar pe de altă parte am pierdut mult din ce ar fi însemna experiența de facultate dacă aș fi fost mai prezent. Am apreciat, cu toate acestea, că întotdeauna profesorii au fost înțelegători și că, în general, Facultatea de Drept din cadrul Universității București mi-a permis să promovez examenele și ulterior examenul de licență chiar și fără să fiu prezent la toate seminarele și cursurile. Cu siguranță mult mai puțin decât am crezut că o va face. În anul I am simțit un avantaj în înțelegerea elementelor de bază ale dreptului, precum și la anumite materii, precum dreptul administrativ sau procedura civilă, având în vedere că am avut ocazia să coordonez acțiuni în instanță împotriva autorităților publice atunci când acestea încălcau drepturile elevilor. Cu toate acestea, am realizat că dreptul este un domeniu incredibil de complex, iar experiențele pe care eu le-am avut nu reprezintă decât 1%, dacă nu mai puțin, din ce presupune să fii jurist. Cred că indiferent de experiența anterioară, la un moment dat lucrurile se egalizează pentru toți studenții și nu se mai simte acest avantaj atât de mare. Cred că e greu să le ierarhizez. De multe ori tindem să vorbim despre victoriile pe care le-am avut în cadrul organizației pe vremea noastră, dar cred că nu toate sunt foarte vizibile. Dacă ar fi să vorbesc despre realizări mari, cu siguranță cele 13 procese câștigate în instanță împotriva autorităților publice locale din județul Constanța pentru că nu acordau burse elevilor a fost cea mai răsunătoare victorie. Dacă ar fi să vorbesc despre demersul meu de suflet, e clar că lupta pentru acordarea reducerii de 50% la transportul județean al elevilor ar fi pe primul loc. Cu toate acestea, cred că pentru mine cea mai frumoasă realizare a fost când, la o ședință internă a asociației, au fost prezenți 180 de elevi, toți membri ai asociației, implicați activ în liceele lor. Cred că ședința a durat vreo 9 ore, iar la finalul ei 150 dintre participanți erau încă în sală. Cred că acela a fost momentul în care mi-am dat seama cât de multe am realizat în anii ce au trecut. Faptul că 150 de elevi au fost dispuși să stea 9 ore într-o sală vorbind despre drepturile elevilor și despre cum își pot reprezenta mai bine colegii într-o zi de weekend. E un sentiment aparte și cred că asta am lăsat în urmă noi, cei din asociație, câteva generații de elevi care au devenit cetățeni activi în comunitățile lor. Față de mine personal nu cred că au existat presiuni reale. E posibil ca ele să fi fost, dar să nu le fi perceput ca atare. În acea perioadă, îmi place să spun că eram foarte mânați de adrenalina momentului, de revolta pe care o simțeam față de ce făceau decidenții și față de lipsa de respect pe care o arătau elevilor. Cred că a jucat un rol foarte important în decizia de a deveni avocat. În calitate de reprezentant al elevilor am avut oportunitatea de multe ori să ajung în instanță și să coordonez procese împotriva autorităților care, prin actele pe care le emiteau, încălcau drepturi ale elevilor. Fiind câțiva elevi împotriva unor autorități publice cu aparate administrative, cu juriști care aveau ani de experiență, întotdeauna am simțit că trebuie să muncim de 5 ori mai mult decât ei ca să avem argumentele cât se poate de solide și să arătăm nelegalitățile care se produceau. Munca asta intelectuală de a găsi soluții și argumente acolo unde poate la prima vedere nu păreau că există și bucuria pe care o simți când câștigi un proces e ceea ce m-a convins că avocatura e calea de urmat pentru mine. E o alegere foarte dificilă de făcut. O să spun că modalitatea de admitere în cadrul studiilor liceale. Cred că actualul sistem de repartizare computerizată bazat pe mediile pe care le obțin elevii la evaluarea națională distruge orice formă de echitate din sistem. În primul rând, rolul evaluărilor naționale a fost primordial acela de a face o radiografie a sistemului și de a arăta în ce măsură elevii au dobândit anumite cunoștințe și competențe ca urmare a cursurilor urmate. În realitate, evaluarea din clasa a 8-a demonstrează mai mult cât de mulți bani au părinții pentru a pompa în meditațiile copiilor sau cât de mult muncesc anumiți copii pe cont propriu. De ce? Pentru că mizele sunt prea mari. Acest mecanism de repartizare a împărțit liceele în două categorii: licee bune și licee slabe. În fiecare an există această goană după a prinde un loc într-un liceu bun, ceea ce duce la polarizarea masivă a sistemului și la scăderea încrederii elevilor că pot să aibă aceleași realizări indiferent de liceul la care au ajuns. Cred că acest mecanism are efecte inclusiv în ceea ce privește finanțarea liceelor, prin finanțarea complementară de foarte multe ori primind mult mai mulți bani liceele considerate bune, față de cele considerate mai puțin bune. Cred că, în termeni populari, ne îmbătăm cu apă rece. Elevii care ajung în liceele considerate mai puțin bune sunt elevi care nu au reușit să asimileze la fel de bine cunoștințele și competențele necesare până în clasa a 8-a, iar acești elevi ar avea nevoie de mult mai multe resurse, profesori mult mai bine pregătiți și materiale educaționale care să-i ajute să-și recupereze poziția „în cursă”, iar aruncând această stigmă asupra lor le scade încrederea și le taie a priori aripile. O posibilă soluție ar fi repartizarea la liceu în funcție de circumscripție, practic să mergi la cel mai apropiat liceu de tine, dar e clar că pentru ca asta să funcționeze este nevoie de investiții serioase în toate liceele și o schimbare de paradigmă serioasă în sistem. E posibil ca vocea ta, singură, să nu conteze. De cele mai multe ori o primă voce care urlă cerând schimbare nu va fi auzită de aceia responsabili să o aducă. Cu toate astea, e posibil ca un vecin, un coleg, un prieten, să o audă. A doua zi o să fie două voci care strigă și vor atrage și mai multe voci. Până la urmă, vor fi suficient de multe voci pentru a conta, dar niciuna dintre acestea nu va apărea dacă nu va exista prima voce care să strige și să le spună celorlalți oameni că nu sunt singuri, că există alți oameni care suferă la fel ca ei. Depinde foarte mult despre ce tip de implicare vorbim. Cred că tinerii din ziua de astăzi au mai multă putere în mâini prin intermediul rețelelor de socializare și cred că reacționează extraordinar de rapid la cea mai mică nedreptate care se produce. Din această perspectivă, cred că tinerii de azi sunt mult mai puțin dispuși să accepte nedreptăți și mult mai curajoși să-și ceară drepturile. Pe de altă parte, cred că există și o tendință de hiperindividualism în societate care mă îngrijorează destul de serios. Cred că există tendința multora dintre noi de a nu vedea dincolo de pătrățelul nostru, dincolo de ce ne afectează în mod direct. Cred că există tendința multora dintre noi de a nu auzi la fel de bine strigătele oamenilor de lângă noi. Motivul? Cred că societatea ne îndeamnă la a deveni foarte independenți și prea puțin la a forma comunități care să sprijine indivizi. Cred că avem nevoie de mecanisme care să încurajeze formarea de comunități de tineri care să se ajute reciproc și să se lupte împreună pentru drepturile lor și ale oamenilor de lângă ei, chiar și atunci când nu sunt afectați direct. Au fost multe persoane de la care „am furat meserie”, să spun așa, oameni pe care i-am admirat pentru anumite acțiuni pe care le-au făcut. Cred, cu toate astea, că nu a fost nimeni care să mă influențeze mai puternic în nucleul valorilor mele decât părinții mei. Ei mi-au oferit mereu libertatea de a fi eu însumi, de a lua decizii pentru mine. Îmi place să le zic oamenilor că cea mai importantă dovadă de iubire pe care am primit-o vreodată a fost libertatea, iar acest lucru se adaugă nenumăratelor lecții despre cum să o iei de la capăt atunci când pare că ai eșuat, despre cum să fii tu, indiferent de cât de multe presiuni există să fii altcineva și multe altele. Lor le datorez enorm pentru cine am fost și cine sunt acum. Ultimii ani au fost pentru mine despre redescoperire. Pe termen scurt, pe plan profesional vreau să promovez examenul de Barou din toamna acestui an și să îmi încep activitatea în calitate de avocat, iar pe plan personal să reușesc să iau o pauză, măcar 2 săptămâni în care să nu mă gândesc la nimic Pe termen lung, îmi doresc să construiesc pentru mine și oamenii dragi de lângă mine o viață liniștită. Am renunțat acum ceva timp la dorința de a fi cel mai bun sau de a excela într-un anumit domeniu și am realizat că de la viața mea îmi doresc să fiu alături de oameni frumoși alături de care să am experiențe utile pentru suflet, dincolo de orice realizări profesionale sau satisfacții materiale. Ia-o mai încet. Vei avea timp de toate, știi foarte bine că timpul nu ne-a fost niciodată dușman, așa că bucură-te de moment și de oamenii de lângă tine. Sursă foto: Andrei-Mihai Tănase/arhivă personală Citeșre și: FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Daria-Jeni Nastasă, absolventă a Liceului Teoretic Carmen Sylva din Eforie, olimpică la istorie și premiată la nivel internațional
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Educatie
Educatie

FOTO VIDEO 1.240 de profesori din județul Constanța susțin astăzi examenul de Titularizare

Centrele de exament sunt organizate astfel: Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța, Liceului cu Program Sportiv Nicolae Rotaru Constanța, Liceul Teoretic Decebal Constanța, Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța, Școala Gimnazială Nr.16 Marin Ionescu Dobrogianu Constanța. La nivelul județului Constanța, pentru susținerea acestei probe, s-au înscris 1.240 de candidați. Primele rezultate vor fi afișate în data de 22 iulie 2025, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța și pe site-ul .

Educatie

Inya Cutova, de la Colegiul Național de Arte Regina Maria din Constanța, cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Internațional Carl Filtsch 2025

Tânăra pianistă a cucerit Premiul I al prestigioasei competiții, desfășurate la Filarmonica de Stat Sibiu, și a impresionat juriul internațional prin virtuozitatea și maturitatea interpretării sale. Emoționată și recunoscătoare, Inya a transmis, printr-un mesaj public, mulțumiri Filarmonicii de Stat Sibiu și maestrului Miguel Campos Neto pentru colaborarea muzicală de excepție. „Sunt cu adevărat încântată și profund recunoscătoare că am primit Premiul I la prestigiosul Concurs Internațional Carl Filtsch 2025 și .

Educatie

Începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

În zilele de 4 şi 5 august are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, iar pe 5 august este programată evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B. Pe 6 august vor fi evaluate competenţele digitale, iar pe 7 şi 8 august – competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Potrivit calendarului oficial, probele scrise ale examenului de Bacalaureat .

Educatie

Universitatea Ovidius din Constanța dezvoltă un curs online despre agricultura durabilă, în cadrul proiectului european intitulat My Farm

„La întâlnire, discuțiile s-au concentrat pe evaluarea conținutului unităților de învățare cuprinse într-un curs pe care îl pregătim în cadrul proiectului, care se va desfășura sub forma unui MOOC (Massive Open Online Course), permițând accesul participanților de la distanță. Cursul nostru va cuprinde nu mai puțin de 15 unități de învățare, printre care se numără: Conceptul de multifuncționalitate, Managementul afacerilor agricole, Tendințe emergente în agricultură, Culturi industriale, Agroturism, Energie regenerabilă .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

10:11

Magistratul Alina Gabriela Jurubiță, președintele Curții de Apel Constanța și președinții celorlalte curți, precizări despre vârsta de pensionare, condiții de muncă și salarizarea din sistemul juridic

Astfel, într-o amplă informare transmisă opiniei publie, magistratul Alina Gabriela Jurubiță, alături de ceilalți judecători președinți ai curților de apel vorbesc deschis despre vârsta de pensionare din sistemul juridic, despre condițiile reale de muncă și volumul acesteia, dar și despre salarizarea din sistemul juridic. „Este datoria judecătorilor de a reacţiona la aceste asalturi, prin rostirea adevărului, pentru că atunci când magistratura va tăcea în faţa unor atacuri nedrepte înseamnă că
Image Description

10:04

Iată unde poate fi găsită bena Polaris M Holding, pentru deșeuri voluminoase, în această săptămână

Conform sursei citate, în bena Polaris M Holding pot fi depozitate următoarele deșeuri: NU pot fi depozitate în bena verde Polaris M Holding: În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A, telefon: 0723 372 163, transmite primăria. Reprezentanții instituției reamintesc că depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a
Image Description

09:44

Constanța: Din această seară, RAJA oprește apa în cartierul Coiciu timp de 14 ore

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona cartierului Coiciu, perimetrul delimitat de străzile Ion Roată – Dreptății – Dezrobirii – Soveja – Portiței – Poporului – Ion Roată, cu adiacentele și punctele termice aferente. Investițiile sunt parte a Contractului CL2 – „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 2”, în valoare totală de aproximativ 20 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare
Image Description

09:29

Incendiul de pădure și vegetație de lângă Greci, Tulcea NU a fost stins: pompieri și voluntari luptă cot la cot pentru oprirea flăcărilor

Pentru stingerea flăcărilor a fost solicitat, din nou, sprijinul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, care va interveni cu un elicopter Black Hawk. „Intervenția pentru lichidarea incendiului de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în proximitatea localității Greci este în desfășurare“, au transmis reprezentanții ISU Delta în jurul orei 9.00. La fața locului sunt prezenți pompierii militari cu trei autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, membri ai Serviciului
Image Description

08:45

SEAS 2025: Ce spectacole pot fi vizionate de constănțeni și turiști la acest sfârșit de săptămână. Duminică, are loc una dintre piesele accesibilizate pentru persoanele cu deficiențe de auz

La această ediție, SEAS a pregătit constănțenilor și turiștilor care vin pe litoral o selecție riguroasă valoric de spectacole produse de companii din țară și din străinătate, care vor avea peste 80 de reprezentații, programate în zece locații emblematice ale orașului. La acestea se adaugă reprezentații stradale programate în cadrul secțiunii SEAStreet, în weekendul 25 – 27 iulie. Organizatorii se așteptă la participarea a peste 95.000 de spectatori – constănțeni,
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:16

- Cluj - Surpriză uriașă la Cluj: Viitorul, pe locul 3 național! Peste „U” și la ani-lumină de CFR! Vezi cine-i pe locul 1”

Academia de Fotbal Viitorul Cluj se poate mândri cu o performanță remarcabilă: a urcat pe locul 3 în clasamentul național al academiilor de juniori pentru 2025. Potrivit evaluării publicate recent de Federația Română de Fotbal, Viitorul Cluj a obținut un punctaj mai mare decât FC Universitatea Cluj, aflată pe locul 4, în timp ce CFR Cluj ocupă doar poziția 20. În total, Clujul este reprezentat de șase academii în acest
Image Description

10:16

- Botosani - Ce a pățit un șofer din Botoșani la Aeroportul „Ștefan cel Mare” de la Salcea. S-a întâmplat în plină zi

Un șofer din Botoșani a dat de necaz după ce a mers cu mașina, sâmbătă, la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. Polițiștii de la Postul de Poliție Transporturi Aeriene Suceava l-au depistat băut la volan, și nici nu avea RCA valabil la mașină. Oamenii legii făceau verificări în trafic pe DJ290A, în incinta Aeroportului Ștefan cel Mare Suceava. La un moment dat, aceștia au tras pe dreapta un autoturism
Image Description

10:13

- Iasi - William Benthall (Glovo) după prima ediție a competiției Tech Catalyst: „Optimismul tinerilor antreprenori români e contagios.”

După jurizarea finală a primei ediții Tech Catalyst by Glovo, competiție dedicată inovației tehnologice pentru îmbunătățirea vieții urbane, am stat de vorbă cu William Benthall, Government Relations Director la Glovo Global HQ, unul dintre cei 5 membri ai juriului. Am discutat despre rolul Glovo în susținerea ecosistemelor locale de startup-uri, despre modul în care ideile din România reflectă un nou val de gândire responsabilă și creativă, dar și despre ce
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete