În cadrul campaniei se realizează activități de dezinsecție în vederea combaterii unor dăunători, ectoparaziți (căpușe, purici, păduchi), precum și a insectelor vectoare și de disconfort (țânțari, muște), prin stropire/pulverizare/ceață termică pe domeniul public din municipiul Medgidia (în zonele cu vegetație abundentă, parcuri și spații verzi). Dezinsecția se efectuează prin pulverizare de soluție lichidă cu utilaje portabile și de mare capacitate pentru dispersarea substanțelor pesticide de ingestie și contact pentru combaterea insectelor adulte. Substanțele se aplică în stare pulverizată, în strat grosier, sub formă de aerosoli. Tratamentul se efectuează cu aparate pentru fumigații (pulsfog-ceață caldă) pentru combaterea insectelor stadium adult; cu atomizoare (ceață rece) pentru combaterea insectelor stadium adult și protecția împotriva insectelor care pot apărea în spații deschise. Toate produsele sunt avizate de către Ministerul Sănătății și se găsesc în nomenclatorul substanțelor avizate în profilaxia sanitar-umană din România. Produsele utilizate nu pun în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii și nu produc un impact negativ asupra mediului, făcând parte din grupa III de toxicitate.
Societatea căreia i-a fost concesionat serviciul pe următorii cinci ani se va ocupa de întreținerea sistemului de iluminat stradal rutier (iluminatul căilor de circulație rutieră), iluminatul stadal pietonal (iluminatul căilor de acces pietonal), întruținerea (montat, demontat) sistemului de iluminat ornamental (iluminatul zonelor de agrement, parcuri, piețe, tîrguri), ornamental festiv (iluminatul temporar utilizat cu ocazia sărbătorilor și altor evenimente festive specifice), iuminatul arhitectural (iluminatul destinat punerii în evidență a unor monumente
.
Potrivit datelor publicate în SICAP, obiectivul general al investiției vizează consolidarea corpului de clădire C5 (cu funcțiunea de laboratoare/ateliere) al Liceului Tehnologic „Nicolae Titulescu” aflată în patrimoniul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Medgidia. Liceul Tehnologic Nicolae Titulescu își desfășoară activitatea în 5 corpuri de clădire situate la aceeași adresă, strada Dezrobirii nr. 1. În cadrul clădirii sunt desfășurate activități educaționale, regimul de ocupare al acesteia fiind unul permanent în cadrul corpului
.
Câștigătorul licitației, care se va ocupa de acest contract este SC ELI & DEN TRADING SRL, contractul fiind semnat la finalul lunii iunie 2025. Valoarea totală a achiziției (fără TVA) a fost de 19.971.000 lei. Proiectul prevede extinderea rețelei de canalizare a apelor uzate menajere în localitățile Ciocârlia și Ciocârlia de Sus, pe o lungime totală de 19.950 de metri, utilizând tubulatură din polietilenă corugată SN8, cu diametre variabile între
.
Primăria Municipiul Medgidia a scos la licitație contractul ce vizează execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Reabilitare, modernizare și dotare sala multifuncțională și bazin olimpic din cadrul complexului sportiv „Iftimie Ilisei” din municipiul Medgidia’’. După mulți ani de eforturi, ambele obiective vor fi reabilitate. Proiectul are ca obiectiv îmbunătățirea infrastructurii sportive la nivelul municipiului Medgidia prin crearea unui spațiu de agrement și de desfășurare ale activităților sportive. Obiectivul general al
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.