În aceste locații au fost instalate bene de culoare verde, în care cetățenii pot preda obiecte mari care nu pot fi colectate prin serviciul obișnuit de salubrizare. Printre deșeurile acceptate se numără mobilierul vechi sau deteriorat, precum canapele, dulapuri și rafturi, dar și saltele, uși, obiecte sanitare, mochete ori calorifere. Este important de precizat că în aceste containere nu se pot arunca deșeuri menajere, resturi provenite din lucrări de construcții sau demolări, echipamente electrice și electronice, ori materiale reciclabile precum hârtie, carton, plastic, metal sau sticlă. Cetățenii care doresc să consulte întregul calendar al campaniilor de colectare a deșeurilor voluminoase pot accesa site-ul Primăriei Constanța, la secțiunea „Mediu”. De asemenea, în afara acestor puncte mobile, constănțenii au posibilitatea de a preda astfel de deșeuri, în orice moment, la centrul permanent de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 290A. Pentru informații suplimentare, aceștia pot apela numărul de telefon 0723.372.163.
În replică, Horia Constantinescu, șeful CJPC Constanța, a transmis public, faptul că intenționează să pornească o „contraofensivă juridică“. „Astăzi primarul orașului Constanța Vergil Chitac a fost prezent în fața Comisiei de Disciplină de la nivelul autorității Acesta mă reclamă că am controlat transportul public parcurile și unitățile de învățământ despre care primisem informații că ar fi nereguli. Cu toate că mesajele mele din spațiul public au îmbrăcat forma unei avertizări/divulgări
.
Este vorba despre proiectul „Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd – UAT Mihail Kogălniceanu”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), coordonat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Proiectul vizează dezvoltarea unei infrastructuri moderne, destinate colectării, depozitării și valorificării biodeșeurilor agricole, în special a celor provenite din activitățile zootehnice. Obiectivul general urmărește accelerarea extinderii și modernizării sistemelor de gestionare a deșeurilor, în acord cu
.
Având în vedere că în această perioadă se desfășoară Evaluarea Națională, înțelegem cât de importantă este buna desfășurare a examenelor pentru elevi și părinți. De aceea, pentru a nu perturba susținerea acestora, intervenția a fost programată în intervalul orar 13:00 – 20:00. În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Mircea cel Bătrân – Făgetului – Pictor Ion Andreescu – Panait Cerna –
.
Solicitantul certificatului este municipalitatea, prin intermediul societății Confort Urban SRL, entitatea care are, în prezent, responsabilitatea întreținerii și reabilitării infrastructurii urbane, inclusiv a acestui loc de joacă. Certificatul este valabil timp de 24 de luni, până la 24 iunie 2027, însă termenul real de așteptare al celor mici și al părinților este cu mult mai presant: ei așteaptă redeschiderea parcului în această vară. Reamintim că „Țara Piticilor” a fost închisă
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.