S-au desfasurat întâlniri ale Grupurilor Interregionale “Vin pentru natură și economie“ și “Carpați” la care primarul Mariana Gâju a participat și a avut intervenție privind aderarea României la alianța “Euro Montana Carpații“. Delegația României, condusă de Mariana Gâju, la Bruxelles În acest sens, primarul comunei Cumpăna se va adresa Ministerului Mediului și Ministerului Dezvoltării pentru acreditarea oficială a membrilor Delegației României, de activare și susținere a proiectelor euro – regionale care să conducă la dezvoltarea Zonelor rurale montane. Ședința de lucru a Delegației României la CoR din data de 2 iulie condusă de președintele Mariana Gâju s-a desfășurat cu participarea reprezentanților DG Regio: dna Sofia Alves – Director pentru Consolidarea Capacității Administrative și Implementarea Programelor II; dl.Krzysztof Kasprzyk – Team Leader pentru România și a aparatului tehnic. Tema centrală a discuției a fost „Îmbunătățirea cadruluide sprijin al UE pentru accesarea fondurilor europene de către autoritățile locale și regionale în perioada post-2027”. Delegația României, condusă de Mariana Gâju, la Bruxelles Au fost evidențiate principalele obstacole cu care se confruntă administrațiile locale românești înimplementarea proiectelor europene, printre care: Acestea au fost prezentate de structurile asociative AMR, AOR, ACOR, UNCJR. Președintele Delegației României a înmânat Sofiei Alves – Director pentru Consolidarea Capacității Administrative și Implementarea Programelor II, documentul conținând obstacolele și soluțiile propuse de structurile asociative din România. În cadrul sesiunii plenare au fost adoptate avize de importanță majoră pentru a respecta echitatea între generații prin politici locale integrate ce vizează coeziunea socială și durabilă pe termen lung. Delegația României, condusă de Mariana Gâju, la Bruxelles De asemenea a fost adoptat avizul “Securitatea cibernetică a spitalelor și a furnizorilor de servicii medicale”, având ca raportor pe Daniela Cîmpean (UNCJR), precum și avizul ce privește „Agenda Strategică a UE 2024–2029”, care reafirmă importanța implicării autorităților locale și regionale în guvernanța europeană și implementarea priorităților Uniunii. Această sesiune a reafirmat poziția autorităților locale și regionale ca piloni fundamentali ai tranziției verzi, protecției mediului și coeziunii sociale, evidențiind că politicile europene pot fi eficiente doar printr-o colaborare strânsă și adaptată realităților teritoriale. Citește și: Mariana Gâju, președintele Filialei Județene Constanța a ACoR, despre măsurile de reducere a posturilor de viceprimari: Vom contesta în instanță!
Recent, Primăria Nicolae Bălcescu a atribuit unei firme specializate contractul ce vizează realizarea de lucrări de reparații curente si zugrăveli la grădinița Carusel din Nicolae Bălcescu. Lucrările de reparații curente presupun repararea instalațiilor electrice și sanitare. Executarea unor astfel de lucrări sunt gândite pentru a asigura siguranța și confortul celor mici. Foto: Facebook Citește și: FOTO Primăria Nicolae Bălcescu a început lucrările de amenajare a străzilor din cartierul nou al
.
Recent, Primăria Grădina a atribuit unei firme specializate – Elbi Energy Projects SRL – lucrările referitoare la înființarea parcului fotovoltaic. Energia produsă de acesta va fi folosită pentru autoconsumul comunei. Reamintim că pe 31 ianuarie 2025 Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat contractul de finanţare pentru investiţii din Fondul pentru Modernizare pentru dezvoltarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum. Contractul de finanţare este
.
Este și cazul unui proiect de hotărâre inițiat de primarul Viorel Ionescu, pus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local în luna martie 2025 ce viza atestarea apartenenței la domeniul privat al orașului Hârșova a unor imobile (terenuri/ terenuri și construcții) situate în intravilanul orașului Hârșova. Nimic special până la acest moment. Unul dintre terenurile care au fost trecute în domeniul privat al orașului este cel de pe strada
.
Proiectul propune o investiție estimată la 1.468.081,77 lei cu TVA, iar lucrările vor include atât demontarea sistemului actual, cât și montarea unor aparate moderne de iluminat cu LED și implementarea unui sistem complex de telegestiune. Din valoarea totală, costurile cu construcțiile și montajul se ridică la peste 1 milion de lei. Modernizarea va începe cu demontarea vechilor aparate și console, precum și a cablurilor și accesoriilor existente, urmate de instalarea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.