FOTO Bazarul de pe strada Eliberării din Constanța va fi DEMOLAT luni, 13 ianuarie
Inapoi

FOTO Bazarul de pe strada Eliberării din Constanța va fi DEMOLAT luni, 13 ianuarie

Postat cu 11 ore în urmă

Update cu 11 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Administratie
Demersurile privind demolarea bazarului au fost demarate la începutul anului 2024, când prin hotărârea nr. 1155/30.01.2024 a CA-ului Administrația Fondului Imobiliar SRL consemnată în procesul verbal de ședință nr. 350, s-a decis ca bazarul de pe strada I.L Caragiale, pe care constănțenii îl cunosc sub numele de Gorbaciov sau ”La Ruși”, să fie demolat. Potrivit documentului, membrii CA-ului au aprobat adoptarea soluției minimale recomandată de expertiza tehnică care a fost comandată de instituție. Terenul pe care este amenajat bazarul este în administrarea AFI SRL, dar se află în proprietatea municipalității. Reprezentanții Primăriei Constanța au transmis, la acel moment un punct de vedere cu privire la situația exstentă: „În 28.07.2016 a avut loc un control al ISU Dobrogea privind apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă. Neregulile organizatorice, constructive, tehnice au arătat că s-au făcut modificări fără autorizație de construire, că nu se asigură condițiile de evacuare, că sunt materiale ușor inflamabile, iar instalațiile de alimentare cu energie electrică sunt defecte. Pe baza rezultatelor evaluării calitative și prin calcul, structura de rezistență se încadrează în clasa de risc seismic I. Starea actuală a clădirii este gravă, în sensul că prezintă un stadiu avansat de degradare! Deoarece starea clădirii este foarte precară, nu se justifică necesitatea consolidării acesteia, costurile fiind foarte mari. Prin urmare, se impune desfacerea acestei structuri. Structura a fost realizată în anul 1998, având ca bază documentele tehnice normative în vigoare la acea dată. De la finalizarea execuției și până în prezent, nu s-au efectuat lucrări de consolidare ale clădirii sau ale elementelor acesteia, ci doar exploatarea acesteia. Calitatea îmbinărilor sudate trebuia verificată o dată la 5 ani”. La finalul lunii februarie 2024, Administrația Fondului Imobiliar Constanța a obținut de la Primăria Constanța, certificatul de urbanism pentru desființarea Bazarului Eliberării, documentul având o valabilitate de 12 luni. Citește și: Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație (VIDEO) Comercianții din Bazarul „La Ruși” au venit la ședința de Consiliu Local: „25 de ani am stat în frig și am plătit chirii” DESFIINȚAREA Bazarului „La Ruși” intră în linie dreaptă. Primăria Constanța a eliberat certificatul de urbanism necesar demolării
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Administratie
Administratie

Consiliul Județean Constanța continuă să investească în cultură. A lansat o licitație care vizează restaurarea și valorificarea Cetății Carsium

Valoarea estimată a contractului este de 56.250,00 lei, fără TVA. Licitația va avea loc pe 17 ianuarie 2025, la ora 12:00. Prin proiectul “Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorificarea cultural-turistică a Cetății Carsium (Hârșova)”, etapizat în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, Acțiunea 6.1. Dezvoltare integrată (DUI) în zonele urbane prin regenerare urbană, conservarea patrimoniului și dezvoltarea turismului, UAT Județul Constanța urmărește ca județul Constanța, parte componentă a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, .

Administratie

Numiri în funcții de conducere din cadrul Primăriei Constanța: Pe cine a desemnat primarul Chițac în poziții-cheie în administrația locală

Conform dispozițiilor recente, Loredana Giorgiana Iacob a fost numită să exercite cu caracter temporar funcția vacantă de șef al Serviciului Pregătire Investiții, Gradul II, din cadrul Direcției Strategii și Fonduri Europene. În același timp, Georgeta Gheorghe a preluat funcția de director executiv, gradul II, al Direcției Financiare, un rol esențial pentru gestionarea resurselor financiare ale municipalității. Anterior, alte numiri importante au fost făcute tot prin dispozițiile primarului. Emanuela Rodica Stoicescu .

Administratie

MINUTA Dosarul demolărilor de la Parohia Sfântul Antonie cel Mare. Decizia Curții de Apel

Judecătorii Curții au soluționat conflictul negativ de competență dintre Judecătoria Constanța și Tribunal și au stabilit în mod definitiv că Judecătoria Constanța este instanța competentă să analizeze cererea formulată de Parohia Antonie cel Mare pentru oprirea lucrărilor de demolare dispuse de primar. Iată minuta hotărârii de astăzi, 9 ianuarie 2025, luată în cameră de consiliu de Curtea de Apel: „Stabileşte competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa. Trimite dosarul acestei .

Administratie

Spitalul Clinic CF Constanța are un nou director economic

Noul director economic interimar de la Spitalul Clinic CF Constanța este ec. Ghiuler Nezamali, informația fiind confirmată pentru Ziarul Amprenta de către dr. Iuliana Botezatu, fostul director al spitalului. Ghiuler Nazamali este expert contabil judiciar, fiind acreditată de Ministerul Justiției și înscrisă în Tabloul Experților Constanța. La rândul său, dr. Iuliana Botezatu a decis să își dea demisia din funcția de manager al unității medicale, înainte de expirarea interimatului său, .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

23:35

Guvernul pregătește o nouă minivacanță pentru bugetari la începutul lunii mai

Pentru recuperarea acestei zile de muncă, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la 31 mai, potrivit planificărilor stabilite prin acte administrative emise la nivelul fiecărei autorităţi şi instituţii publice. Aceste prevederi nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, prevede proiectul. De asemenea, prevederile nu se aplică magistraţilor şi celorlalte
Image Description

21:02

Țepele date în numele firmelor de curierat fac din ce în ce mai multe victime. Semnal de alarmă tras de DNSC!

Potrivit DNSC, infractorii cibernetici profită de această rutină și trimit SMS-uri pretinzând că sunt din partea unor astfel de entități pentru a ne întinde capcane. „Atacatorii trimit mesaje text care par să provină de la o sursă de încredere, cum ar fi o companie de livrare, ca în exemplul din imagini. Mesajul conține un link care, odată accesat, direcționează victima către un site web fals, unde infractorii susțin că livrarea
Image Description

21:00

Facebook relaxează reguli privind discursul despre comunitatea LGBTQ: Sunt permise acuzațiile de boală mentală

Conform noilor politici de moderare a discursului instigator la ură, utilizatorii pot acuza acum persoanele LGBTQ de „boală mintală” sau „anormalitate”, justificând aceste afirmații prin prisma discursurilor politice și religioase despre transsexualism și homosexualitate. În trecut, astfel de afirmații erau interzise pe platformele Meta. Actualizările permit, de asemenea, susținerea unor „limitări bazate pe gen” pentru anumite profesii, precum cele din armată, învățământ sau aplicarea legii, dacă aceste opinii sunt exprimate
Image Description

20:45

VIDEO Adolescentul din județul Tulcea, care și-a pus capăt zilelor, a lăsat un mesaj de adio. Prin ce dramă trecea tânărul

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au deschis un dosar pentru ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru a clarifica circumstanțele acestui eveniment dramatic. Într-un mesaj de adio publicat pe rețelele de socializare, adolescentul a descris lupta interioară pe care o ducea, precum și lipsa de sprijin pe care a resimțit-o din partea persoanelor din mediul său. „Nu am motivație să fac absolut nimic. Am vrut să fac
Image Description

20:36

Momente dificile pentru Liviu Vârciu: Fiica sa, Carmina, a fost internată de urgență din cauza unor probleme grave de sănătate

Totul a început cu frisoane, dureri severe de gât și dificultăți de respirație. Situația s-a agravat rapid, iar Carmina a cerut ajutorul tatălui său, care a dus-o la spital. Medicii au diagnosticat-o cu amigdalită acută și au decis internarea imediată. Tânăra a urmat un tratament intensiv constând în perfuzii cu medicamente care să îi amelioreze starea. Recuperarea a fost dificilă, iar Carmina a descris această perioadă drept una extrem de
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:05

- Braila - Culturism în forță

• sportivii din Ianca au cucerit 32 de medalii • clubul coordonat de președintele Daniel Dumitrescu și-a trecut în cont medalii la naționale, la Romanian International Grand Prix, la Cupa României fitness challenge și la Campionatul Balcanic • “A fost cel mai bun an din istoria clubului”, spune Daniel Dumitrescu Sezonul competițional de culturism din anul recent încheiat a reprezentat o pagină importantă în istoria clubului Dumi Gym Ianca, fiind
Image Description

01:02

- Olt - Amenzi de 3.000 de lei pentru românii care stau la bloc, dacă nu îl lasă pe președintele de bloc să le inspecteze apartamentul

Românii care stau la bloc și nu îl lasă pe președintele de bloc să le inspecteze apartamentul riscă să primească o amendă de până la 3.000 de lei. Puțini știau asta, însă legea îi obligă să îi permită președintelui de bloc accesul în proprietate. Românii care stau la bloc pot primi amenzi de până la 3.000 de lei dacă nu își lasă președintele de bloc să le inspecteze apartamentul. Puțini
Image Description

01:01

- Olt - Medicul de la Spitalul Slatina prins luând mită, LOVITURĂ primită în instanță. Cererea i-a fost respinsă

Medicul George Andrei Oprea de la Spitalul Slatina prins în timp ce lua mită nu-și poate părăsi domiciliul. Solicitarea doctorului, împotriva căruia a fost dispusă măsura preventivă a arestului preventiv la domiciliu, a fost repinsă, ieri, de Tribunalul Olt. Este a doua lovitură pe care medicul o primește din unei instanței de judecată, după ce, în 3 ianuarie, Curtea de Apel Craiova i-a respins contestația formulată împotriva măsurii preventive luate
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete