Mai exact, conform datelor oficial publicate în SEAP și consultate de Ziarul Amprenta, publicul este invitat de către Consiliul Județean Constanța, prin președintele Florin Mitroi, să își spună părerea cu privire la preț, dar și la durata estimată pentru realizarea serviciilor. Concret, consultarea pieței vizează „Servicii de proiectare (DALI, DTAC, DTOE, PTE) şi elaborare documentaţii complete necesare depunerii, obţinerii şi predării tuturor avizelor, acordurilor sau autorizaţiilor, asistență tehnică din partea proiectantului și verificare tehnică pentru «Modernizare DJ 392: Pecineaga – Amzacea, L=11,2 km»“. Consiliul Județean Constanța încearcă astfel să detalii despre: a) obținerea informațiilor referitoare la preț, defalcat astfel: b) durata estimată pentru realizarea serviciilor. Propunerile privind aspetele supuse consultării pot fi transmise pe adresa [email protected]. Data limită pentru transmiterea propunerilor este 28 iulie 2025, iar data limită a consultării este 31 iulie 2025. În referatul privind consultarea pieței, întocmit de specialiștii din Consiliul Județean Constanța și aprobat de președintele CJC Florin Mitroi, se precizează că „drumul a fost reabilitat în anul 2011 prin asfaltare, dar în urma fenomenelor meteorologice extreme, coroborat cu creşterea traficului, în special cel greu şi foarte greu aferent activităților agricole, drumul a început să prezinte degradări specifice ce au afectat întreaga structură a drumului“. „Terenul aparține Județului Constanța și traversează teritoriile administrative ale localităților Pecineaga şi Amzacea. Terenul prezintă o multitudine de defecțiuni, datorate creşterii traficului în special de tonaj ridicat“, au mai arătat speciașiștii din Consiliul Județean Constanța. Conform documentului citat, „investiţia reprezintă una din oportunităţile de revitalizare a zonei şi face parte din obiectivele Stategia de dezvoltare durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021-2027“. „Obiectivul de investiție propus este Modernizare DJ 392: Pecineaga – Amzacea, L=11,2 km şi are destinația de cale de comunicație rutieră cu funcționalitate şi caracteristici tehnice de drum judeţean“, conform sursei citate. „În cazul nerealizării obiectivului de investiții starea drumului va continua să se degradeze, sistemul rutier existent nefiind dimensionat pentru traficul din prezent cel de perspectivă, conducând la reducerea eficienței economice (majorarea timpului transporturilor de marfă, dar şi a autoturismelor), creşterea poluării mediului (emisii de noxe și CO2 în mediul înconjurător) şi scăderea siguranței rutiere prin aglomerarea traficului previzionat“, au mai precizat specialiștii din Consiliul Județean Constanța. Referatul întocmit cu privire la consultarea publicului pentru avizele necesare modernizării DJ 392 Pecineaga – Amzacea poate fi parcurs în cele ce urmează: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Investiție majoră pentru modernizarea DJ 392 între Vânători și Pecineaga: proiectul de 23,2 milioane lei se află pe masa consilierilor județeni
Potrivit sursei citate, restricțiile de pe strada Cuza Vodă se vor aplica începând de mâine, 23 iulie 2025, în intervalul orar 9.00 – 15.00, fiind vizat tronsonul delimitat de intersecțiile cu străzile I Ghe. Duca, ce va fi restricționat complet. „Intervenția este necesară pentru efectuarea lucrărilor de reparații pentru remedierea avariei de la nivelul colectorului de preluare a apelor menajare, cu diametrul de 600 mm, sistem ce deservește pe parte
.
Iulia Claudia Iurea a fost în mandatele 2008 – 2024 viceprimar al comunei Valu lui Traian fiind mâna dreaptă a actulului președinte al Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, care a câștigat alegerile în iunie 2024. Iulia Iurea activează în administrația locală de peste două decenii, acumulând peste 24 de ani de experiență ca funcționar public.
.
Iată ce transmit autoritățile locale din Cumpăna: „Cimitirul este un spațiu de profundă însemnătate pentru orice comunitate, rurală sau urbană, un loc al reculegerii și al legăturii spirituale dintre cei trecuți în neființă și cei care îi păstrează în rugăciuni. În urma unei verificări efectuate astăzi, 21 iulie 2025, s-a constatat că unele morminte sunt complet acoperite de vegetație uscată, ceea ce prezintă un risc crescut de incendiu. Vă rugăm
.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, zonele în care pot fi găsite benele pentru deșeuri voluminoase sunt următoarele: Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”. În afara acestor puncte temporare de colectare, constănțenii pot depozita permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 290A, telefon: 0723 372 163. Constanța, Mangalia, Ovidiu, Oltina, Agigea și Lumina,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.