Consiliul Local Mangalia, demers pentru menținerea unui important regulament local, care, potrivit Tribunalului, ar fi instituit o taxă fără suport legal
Concret, este vorba despre Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în Municipiul Mangalia, despre care, așa cum arătam și în edițiile anterioare, judecătorii primei instanțe au spus printre altele, în motivarea deciziei de suspendare, că ar fi instituit „o taxă fără suport legal“, prin impunerea existenței unui aviz al programului de funcționare. Recent, Consiliul Local Mangalia a declarat recurs împotriva hotărârii Tribunalului, astfel că dosarul va fi înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză, care va lua decizia definitivă cu privire la Regulamentul piețelor și al activităților comerciale din Mangalia. Judecătorii au spus în motivarea hotărârii favorabile afaceriștilor din Mangalia, atacată acum de Consiliul Local, că „faptul că Regulamentul impune existenţa unui «aviz al programului de funcţionare», în absenţa unei reglementări în legislaţia primară care să instituie această obligaţie, şi instituie o taxă fără suport legal, indică o posibilă depăşire a competenţei de reglementare a autorităţii locale, ceea ce poate atrage nelegalitatea actului administrativ“. Amintim, este vorba despre procesul în care mai mulți oameni de afaceri din Mangalia s-au adresat instanței, solicitând suspendarea regulamentului. Aum, cazul va ajunge la Curtea de Apel, în urma recursului declarat de Consiliul Local Mangalia. Dosarul are indicativul 2290/118/2025 și în cauză este contestată HCL Mangalia nr. 23 adoptată în ședința din 21 martie 2024. Reclamanți în cauză sunt opt firme private, respectiv, Perla Venusului SRL, Delta SRL, Adebebe Division SRL, Mega Litoral Jupiter SRL, ETD Complet Construct SRL, Bi-Ali SRL, Martache SRL și Doni Mar Business 2022 SRL. În cauză, Consiliul Local Mangalia este pârâtul, iar reprezentanții societăților comerciale reclamante în proces cer suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local nr. 23 din 21 martie 2024, privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în Municipiul Mangalia. Iată minuta hotărârii din 26 iunie 2025 a judecătorilor de la Tribunalul Constanța, prin care instanța a dispus suspendarea : „Admite cererea formulată de reclamantele Perla Venusului SRL, Delta SRL, Adebebe Division SRL, Mega Litoral Jupiter SRL, ETD Complet Construct SRL, BI-Ali SRL, Martache SRL şi Doni Mar Business 2022 SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Unității Administrativ Teritoriale Mangalia. În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ dispune suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 23 din 21.03.2024 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în Municipiul Mangalia, inclusiv a anexei care conţine Regulamentul, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare. Obligă pârâtul la plata către reclamante a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la această instanţă sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.06.2025“ În motivarea hotărârii prin care instanța a admis cererea de suspendare a Regulamentului activităților comerciale din Mangalia, judecătorii de la Tribunal au vorbit, printre altele, despre faptul că acesta ar fi instituit „o taxă fără suport legal“. Conform Tribunalului, „instanţa constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente. Potrivit dispoziţiei legale menţionate, «în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente», instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond“. Judecătorii au spus astfel că „în prezenta cauză, instanţa reţine că sunt conturate indicii suficiente privind încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 referitoare la transparenţa decizională, reclamantele prezentând dovada că intervalul dintre publicarea proiectului pe site-ul autorităţii şi organizarea dezbaterii publice nu a respectat termenul legal minim, ceea ce atrage o îndoială legitimă asupra regularităţii procedurii de adoptare“. Tribunalul a mai spus și că „totodată, faptul că Regulamentul impune existenţa unui „aviz al programului de funcţionare”, în absenţa unei reglementări în legislaţia primară care să instituie această obligaţie, şi instituie o taxă fără suport legal, indică o posibilă depăşire a competenţei de reglementare a autorităţii locale, ceea ce poate atrage nelegalitatea actului administrativ“. Potrivit judecătorilor, „reclamantele (nr., societățile comerciale care au atacat Regulamentul activităților comerciale din Mangalia) au invocat în mod întemeiat prevederile art. 6 alin. (1) din OG nr. 99/2000 şi lipsa unei dispoziţii legale care să fundamenteze emiterea unui astfel de aviz sau perceperea unei taxe corespunzătoare“. Conform motivării deciziei Tribunalului, „cu privire la paguba iminentă, instanţa reţine că aceasta este dovedită prin raportare la apropierea sezonului estival şi împiedicarea efectivă a desfăşurării activităţilor comerciale, din cauza refuzului autorităţii de a elibera sau viza autorizaţiile de funcţionare, motivat de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de HCL nr. 23/2024“. „Caracterul sezonier al activităţii comerciale desfăşurate de reclamante determină un risc major şi iminent de pierdere a unor venituri substanțiale într-o perioadă limitată, pierdere care nu ar putea fi acoperită ulterior decât eventual printr-o acţiune separată în despăgubiri, ceea ce nu înlătură însă caracterul ireparabil al prejudiciului“, au spus judecătorii legat de Regulamentul din Mangalia atacat de afaceriști. „Față de cele reţinute, instanţa constată că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, motiv pentru care va admite cererea de suspendare a executării Hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 23/21.03.2024 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare“, a conchis Tribunalul cu privire la Regulamentul activităților comerciale din Mangalia. Acum, însă, Consiliul Local Mangalia a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, iar decizia definitivă va fi luată de Curtea de Apel. Rămâne astfel de văzut dacă decizia luată de Tribunal de a suspenda Regulamentul piețelor și activităților comerciale din Mangalia va fi menținută de magistrații instanței de control judiciar. Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată Sursa foto: Google Maps Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Primarul din Mangalia, foc și pară după ce a fost amendat de judecători, la cererea unei firme private! Reacție oficială
Este incredibil cum, în aceste vremuri, când autoritățile locale depun eforturi extraordinare, care deseori durează ani de zile, să atragă fonduri în vederea oferirii de condiții de trai mai bune, aliniate standardelor europene, unii dintre cetățenii orașului aleg să distrugă ceea ce s-a obținut cu trudă. Primăria municipiului Medgidia a postat, astăzi, pe pagina de socializare, mai multe fotografii, însoțite de un mesaj prin care reclamă în mod vehement comportamentele
.
Este incredibil cum, în aceste vremuri, când autoritățile locale depun eforturi extraordinare, care deseori durează ani de zile, să atragă fonduri în vederea oferirii de condiții de trai mai bune, aliniate standardelor europene, unii dintre cetățenii orașului aleg să distrugă ceea ce s-a obținut cu trudă. Primăria municipiului Medgidia a postat, astăzi, pe pagina de socializare, mai multe fotografii, însoțite de un mesaj prin care reclamă în mod vehement comportamentele
.
Adăpostul găzduiește în prezent sute de căței care își așteaptă cu nerăbdare o familie și un cămin permanent. O parte dintre ei — printre care și Lulu și Yoyo — și-au găsit deja stăpâni iubitori, însă mulți alți prieteni blănoși încă speră să fie adoptați. „Facem un apel sincer către toți iubitorii de animale: sprijiniți eforturile municipalității și ajutați-ne să le oferim acestor suflete nevinovate șansa la o viață mai
.
Sunt premiate 53 de persoane care au împlinit 80 de ani, 16 persoane care au împlinit 90 de ani, precum și 35 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Premiile oferite de Primăria Constanța sunt: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.