Cetățenii din toate colțurile județului au fost alarmați de zgomotele puternice care se aud pe litoralul Mării Negre: Se pare că zgomotele puternice se aud de pe mare, de la exercițiile care s-ar efectua în această perioadă. Tragerile sol-aer, aer-aer și navă-aer au început în Poligonul Internațional Capu Midia pe 23 iunie și vor continua și vineri, 27 iunie. Al patrulea sistem PATRIOT primit de Armata Română şi al treilea din dotarea Forţelor Aeriene, după ce unul a fost livrat Ucrainei, a executat trageri în Poligonul Capu Midia. Ieri, în poligonul Capu Midia, a fost testat cu succes, în cadrul exerciţiului „PATRIOT Spark 25.11”, cel de-al patrulea sistem PATRIOT recepţionat de Armata României în anul 2023, anunţă Şcoala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană. Sistemul a fost verificat prin trageri reale, confirmând, astfel, capacitatea operaţională deplină. De acum înainte, militarii Regimentului 74 PATRIOT pot primi misiuni de luptă cu acest sistem esenţial pentru apărarea spaţiului aerian românesc. La activitate a participat şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-locotenent Leonard Gabriel Baraboi, care a apreciat executarea tragerilor. „Majoritatea militarilor care operează acest sistem sunt tineri absolvenţi ai Academiei Forţelor Aeriene, promoţiile 2021 şi 2022. Au fost instruiţi în Statele Unite ale Americii, iar apoi s-au perfecţionat în România alături de instructori americani. Sunt acum pregătiţi să apere cerul României,” a declarat Baraboi, potrivit monitorulapararii.ro. Sistemul de siguranţă al tragerilor a fost utilizat la capacitate maximă şi a fost asigurat de o echipă nouă şi tânără a Poligonului Complex de Trageri din cadrul Şcolii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană, după cum a declarat comandantul Şcolii, colonelul Valeriu Călin. Citește și: Informații importante despre tehnica militară dislocată la Capu Midia pentru exercițiul PATRIOT Spark 25.11. Vezi aici ce restricții se impun
Elevii și cadrele militare au adus un omagiu valorilor și tradițiilor pe care le reprezintă acest simbol identitar al statului român. Ceremonia zilnică de ridicare a pavilionului a avut astăzi o însemnătate aparte. În prezența elevilor de anul I, comandorul Valentin Nae, comandantul școlii, a susținut un discurs solemn în care a subliniat importanța respectului față de drapel, mai ales în rândul viitorilor militari ai Marinei Române. „Respectul față de
.
În cuprinsul scrisorii deschise, Petre Preda aduce în discuție faptul că încă din anul 2016, absolut toţi miniştrii Sănătății care au deținut portofoliul – Eugen Nicolaescu, Ion Bazac, Adriean Videanu, Cseke Attila, Ritli Ladislau, Vasile Cepoi, Victor Ponta, Raed Arafat, Eugen Nicolaescu, Patriciu Achimaş-Cadariu, Vlad Voiculescu, Florian-Dorel Bodog, Sorina Pintea, Victor Costache, Nelu Tataru, Florin Citu, Ioana Mihaila, şi Sorina Pintea – au fost sesizaţi în legătură cu indexările valorilor
.
Pentru stingerea incendiului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a mobilizat echipaje din două detașamente: Detașamentul Medgidia a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD B2, iar din Detașamentul Palas a fost trimisă o altă autospecială de stingere. La fața locului, pompierii s-au luptat cu flăcările și au verificat interiorul casei pentru a se asigura că nu există persoane surprinse de incendiu.
.
Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, accidentul a avut loc în spatele Centrului de Scafandri. La fața locului intervin paramedicii de pe ambulanța SMURD. Vom reveni cu mai multe amănunte. FOTO cu rol ilustrativ Citește și: Accident rutier în Constanța: o minoră a fost lovită de un automobil în timp ce traversa Șoseaua Mangaliei
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.