Totul depinde însă de decizia pe care o vor lua judecătorii de la Curtea de Apel Constanța, instanță care va analiza recursurile declarate împotriva hotărârii luate în primă instanță de Tribunal, care a stabilit revenirea angajatului în Primăria Constanța. Concret, Viorela Mirabela Călin, fostul secretar general al municipiului Constanța, căci despre ea este vorba, s-ar putea întoarce din toamnă la muncă, ultimul post deținut în Primăria Constanța înainte ca primarul să semneze dispoziția de încetare a raportului de muncă. Judecătorii de la Curtea de Apel au anunțat recent că a fost stabilită data la care se vor judeca recursurile declarate atât de primar, cât și de Viorela Mirabela Călin împotriva hotărârii primei instanțe, ce îi permite fostului secretar al muncipiului să revină la locul de muncă din Primăria Constanța. Amintim, înainte de semnarea dispoziției de încetare a raportului de muncă, Viorela Mirabela Călin deținea o funcție-cheie în Primăria Constanța, fiind consilier juridic în cadrul Biroului Legislație, Contracte, Avize de Legalitate și Legile Proprietății. Revenirea sa în Primăria Constanța depinde însă de decizia pe care o va lua Curtea de Apel, procesul fiind programat să se desfășoare la aeastă instanță la data de 27 octombrie 2025, de la ora 9.00. Dosarul are indicativul 5777/118/2024, fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel la data de 3 iunie 2025, în cauză, atât Viorela Mirabela Călin, cât și Primarul Municipiului Constanța figurând ca recurenți. Hotărârea pe care o vor lua în cauză magistrații de la Curtea de Apel va fi definitivă. Amintim, hotărârea Tribunalului, ce va fi analizată acum de Curtea de Apel și în baza căreia Viorela Mirabela Călin ar putea reveni în Primăria Constanța a fost pronunțată în dosarul cu indicativul 5777/118/2024. Cazul vizează Dispoziția nr. 1574/10.05.2024 privind „constatarea încetării de drept a raportului de serviciu al doamnei C.V.M., consilier juridic clasa I, gradul profesional superior, gradația 4, în cadrul Biroului Legislație, contracte, avize de legalitate și legile proprietății“. În primă instanță, acțiunea promovată de Viorela Mirabela Călin a fost admisă de judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, care au decis revenirea acesteia în Primăria Constanța. Iată minuta hotărârii pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul deschis de Viorela Mirabela Călin, pentru revenirea în funcție: „Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Călin Viorela Mirabela în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Constanța. Anulează dispoziția nr.1574/10.05.2024 emisă de Primarul municipiului Constanţa. Obligă pârâtul la reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută la data emiterii dispoziţiei nr.1574/10.05.2024, dacă aceasta mai există în statul de funcţii sau, în cazul în care funcţia publică deţinută nu mai există, într-o funcţie publică echivalentă. Obligă pârâtul la plata de către reclamantă a unei despăgubiri egale cu diferenţa dintre veniturile obţinute în perioada cuprinsă între momentul încetării raportului de serviciu (10.05.2024) şi cel al reintegrării şi cuantumul salariilor indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.04.2025. Document: Hotarâre 14.04.2025“ Este vorba despre procesul în care fostul secretar general al municipiului, Viorela Mirabela Călin, a atacat Dispoziția nr. 1574/10.05.2024 a primarului, dispoziție prin care i-a fost încetat raportul de muncă în Primăria Constanța. Dispoziția primarului a venit după ce, în luna martie 2024, Tribunalul Constanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de DNA Constanța cu Mirabela Viorela Călin și a stabilit o pedeapsă de un an de închisoare, instanța amânând aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. Așa cum arătam în edițiile anterioare, în motivarea deciziei, atacată de primarul Vergil Chițac , dar și de Viorela Mirabela Călin în recurs, judecătorii de la Tribunal au vorbit, printre altele, despre faptul că „instanța reține că reclamanta (nr., Viorela Mirabela Călin) trebuie să beneficieze în continuare de garanțiile procedurale specifice unei acuzații în materie penală“. „În speță“, au spus judecătorii, „instanța reține, în primul rând, că prin sentinţa penală nr. ###/21.03.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. ####/118/2023, rămasă definitivă prin neapelare, nu a fost dispusă condamnarea reclamantei (nr., Viorela Mirabela Călin), astfel încât nu poate fi aplicabil art. 517 alin.1 litera g) din OUG 57/2019, care condiționează atât aplicarea tezei I, cât și aplicarea tezei a II-a, de rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, iar nu de amânare a aplicării pedepsei, astfel cum este cazul în speță“. Cu alte cuvinte, judecătorii au subliniat faptul că, în dosarul penal ce o privește pe Viorela Mirabela Călin, instanța a amânat aplicarea pedepsei și „nu a fost dispusă condamnarea reclamantei“. Astfel, conform Tribunalului, „instanța reține că în mod eronat s-a considerat, la momentul soluționării definitive a cauzei penale având nr.ds. ####/118/2023, că au devenit incidente dispozițiile art. 517 alin. 1 litera g) OUG 57/2019, ca urmare a pronunțării unei soluții de amânare a aplicării pedepsei“. De asemenea, judecătorii de la Tribunal au mai spus în hotărârea atacată de edil că primarul este cel care trebuie să clarifice „situația persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei“, respectiv, situația din Primăria Constanța care o vizează pe Viorela Mirabela Călin: „Prin prezenta hotărâre a instanței, de anulare a dispoziției nr.1574/10.05.2024 emisă de Primarul municipiului Constanţa, instanța nu va statua în mod definitiv asupra situației disciplinare a reclmanatei, respectiv asupra posibilității de angajare a răspunderii disciplinare a acesteia ca urmare a soluției penale de amânare a aplicării pedepsei, întrucât era (și, de altfel, este în continuare) atribuția primară a angajatorului – în speță, a primarului, de a clarifica, potrivit legii, situația persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei“. Conform judecătorilor de la Tribunal, „astfel, primarul, ulterior încetării efectelor dispoziției de suspendare a raporturilor de muncă ale reclamantei, avea obligația să o repună pe aceasta în funcția deținută anterior suspendării raporturilor juridice, precum și obligația să decidă fie inițierea/continuarea unei proceduri administrativ-disciplinare împotriva acesteia, potrivit dispozițiilor OUG 57/2009 (în condițiile în care dispozițiile art. 492 alin.9 OUG 57/2009 permit reluarea procedurii administrativ-disciplinare după finalizarea procesului penal, rezultă, pentru identitate de rațiune, că este permisă și inițierea procedurii administrativ-disciplinare), fie neinițierea niciunei proceduri administrativ-disciplinare, prin rămânerea în pasivitate, această decizie ținând de exercitarea atribuțiilor primarului“ „În speță, astfel cum s-a arătat, însă, raporturile de muncă ale reclamantei nu puteau fi considerate încetate ope legis, astfel cum a procedat primarul în situația reclamantei, în lipsa unei proceduri administrativ-disciplinare“, a mai arătat Tribunalul. „Pentru considerentele expuse, instanța va admite capătul de cerere privind anularea dispoziției nr.1574/10.05.2024 emise de Primarul municipiului Constanţa“, au spus judecătorii. Amintim, în martie 2024, Tribunalul Constanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de DNA Constanța cu Viorela Mirabela Călin și a stabilit o pedeapsă de un an de închisoare, instanța amânând aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. Iată informațiile transmise oficial de către procurorii DNA cu privire la cazul care o vizează pe Viorela Mirabela Călin, alături de Laura Bobeș: „Prin sentințele penale nr. 121 și 115 din 21.03.2024, definitive prin neapelare la datele de 09.04.2024, respectiv 10.04.2024, Tribunalul Constanța admite acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța cu inculpatele Bobeș Laura, la data faptei șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța și Călin Viorela Mirabela, la data faptei funcționar public delegat în funcția de secretar al primăriei municipiului Constanța și stabilește față de acestea câte o pedeapsă de un an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații“. Conform procurorilor, „pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Călin Viorela Mirabela va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Serviciului Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei orașului Năvodari sau în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Constată că nu există acțiune civilă alăturată acțiunii penale în cauză. Obligă inculpatele la plata sumei de 1.500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat“. Acum, urmează ca dosarul deschis de Viorela Mirabela Călin pentru a reveni în Primăria Constanța să fie soluționat de magistrații Curții de Apel, instanța de control judiciar, care va lua decizia definitivă în proces. Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată Sursa foto: Facebook.com Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Caz RAR întâlnit: Un imobil de pe strada Mircea cel Bătrân SE ÎNTOARCE la proprietarii de drept la 74 de ani după NAȚIONALIZARE! Primarul a semnat dispoziția
Pe data de 16 iulie, Primăria a emis Certificatul de Urbanism nr. 1442 din 16 iulie 2025, pentru realizarea unor lucrări de modificare locală la fațada parterului Tomis Mall din Constanța, situat pe strada Ștefan cel Mare nr. 36–40 din municipiul Constanța. Potrivit documentului emis, intervențiile propuse vizează înlocuirea unui panou de tâmplărie, aplicarea de printuri pe suprafețele vitrate, realizarea unui plafon fals la intradosul consolei și amplasarea unui panou
.
Începând cu ora 14:00, șeful statului a luat parte și la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, desfășurată la Muzeul Național de Artă din București. Cu acest prilej, președintele Nicușor Dan a susținut un discurs oficial, în care a atras atenția asupra violenței domestice și a consumului de droguri, fenomene sociale grave care continuă să afecteze profund societatea românească. El a subliniat rolul crucial al
.
Conform informațiilor transmise de ANPC, controalele s-au desfășurat ieri, 15 iulie 2025, iar unul dintre agenții economici verificați a fost compania bucureșteană Mamaia N. Nordis. În urma controlului, comisarii de la Protecția Consumatorilor au concluzionat legat de societatea Nordis că aceasta „nu desfășoară nicio activitate economică de cazare / alimentație publică, iar apartamentele Nordis Mamaia sunt utilizate doar de proprietari“. Iată ce spun reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor cu
.
Astfel, au fost verificate cinci zone în care au fost efectuate asemenea lucrări. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 92.000 de lei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că executantul unei lucrări de pe strada Biruinței nu a îndeplinit obligația de a instala mijloace de semnalizare rutieră și a executat lucrările fără avizul Poliții Rutiere. Societatea în cauză a fost sancționată
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.