În fapt, la data de 1 iulie 2025, polițiștii Capitalei au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 55 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla în incinta unui parc, din Sectorul 4, ar fi fost abordată de către un bărbat, context în care, sub amenințarea unui obiect tăietor-înțepător, i-ar fi solicitat acesteia să îl însoțească într-o zonă adiacentă cu vegetație deasă, apoi i-ar fi cerut să se dezbrace, pentru a întreține relații sexuale. Întrucât femeia a profitat de apariția unei persoane, aflată întâmplător în zona respectivă, și care a intervenit pentru a ajuta victima, i-ar fi smuls obiectul, reușind să își asigure scăparea, fără ca bărbatul să-și ducă la îndeplinire intenția. La adresa indicată s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Sector 4, care au efectuat cercetarea la fața locului, iar în urma acestor activități a fost găsit, în proximitate, obiectul tăietor-înțepător, pe care bărbatul l-ar fi folosit la comiterea faptei, acesta fiind ridicat, în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat persoanei vătămate primele îngrijiri medicale, aceasta fiind prezentată, ulterior, la Institul Național de Medicină Legală. În urma activităților investigative și de cercetare penală, efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Central, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, în vârstă de 42 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională. La data de 3 iulie 2025, bănuitul a fost depistat și condus la audieri. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de viol. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este un procedeu al procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Sursa foto: freepik Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Accident rutier lângă Gara Constanța: O femeie a fost RĂNITĂ
Într-un gest tulburător, Mihai Leu a transmis fiecăruia dintre cei dragi un gând de rămas bun. Pentru soția sa, Anna, omul cu care și-a împărțit viața, i-a scris simplu și sfâșietor: „Ai fost stânca pe care s-a sprijinit întreaga familie. Te-am iubit mai mult decât poate un pământean iubi.” Pentru fiul său, Marco, mesajul a fost cald și poetic: „Să privești mereu seara spre stele și să zâmbești!” Tatălui său
.
Conform surselor oficiale consulate de Ziarul Amprenta, Tribunalul Constanța a amânat pronunțarea pentru data de 31 iulie 2025. Amintim că, într-un al dosar, Cornel Gabriel Coteanu a fost achitat definitiv în cauza în care a fost acuzat de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. Cornel Gabriel Coteanu a fost trimis în judecată de DNA Constanța, în februarie 2021, fostul șef al Poliției Eforie fiind acuzat de luare de
.
Deși se afla în timpul liber, împreună cu prietena lui, în drum spre casă, a observat fumul gros și NU a putut trece nepăsător. A oprit mașina, s-a echipat cu costumul din portbagaj și a mers direct în sprijinul colegilor care se luptau cu flăcările ce amenințau fermele din apropiere. Prietena lui nu a stat deoparte – a luat baxuri cu apă de la o fermă din zonă și, cu
.
La fața locului sunt mai multe echipaje de pompieri, dar și fermieri cu utilaje și cu cisterne cu apă. În acest moment, forțele de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Babadag, cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență local, acționează pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată, în localitatea Casimcea, județul Tulcea. Din cauza condițiilor de uscăciune excesivă și a vegetației abundente, flăcările s-au extins rapid și au
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.