„Bună ziua! Verificăm, la acest moment, dacă dintr-un centru de examen din Constanța a fost transmis în exterior subiectul de astăzi. Voi reveni cu detalii, când voi avea mai multe date”, a transmis Sprin Mihai, inspectorul școlar județean al ISJ Constanța În acest moment nu există confirmări oficiale cu privire la existența unei fraude, însă reprezentanții ISJ Constanța au demarat verificările necesare pentru a stabili dacă a existat o încălcare a regulamentului și în ce condiții s-ar fi produs aceasta. Situația este monitorizată cu atenție, iar în funcție de rezultatele investigațiilor, vor fi luate măsuri corespunzătoare. Vom reveni cu informații de îndată ce acestea vor fi disponibile. Elevii clasei a VIII-a au susținut, de la ora 9.00, examenul scris la Limba și literatura română la Evaluarea Națională 2025. Subiectele la Limba Română la Evaluarea Națională 2025 au fost publicate pe site-ul dedicat al Ministerului Educației, subiecte.edu.ro. Peste 159.000 de elevi au susținut, azi, Evaluarea Națională 2025. La ora 9.00, ei au primit subiectele la Română la Evaluarea Națională 2025. La Subiectul I, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe pe baza a două texte suport, la prima vedere – din romanul „Toate pânzele Sus”, de Radu Tudoran, și un alt fragment de text din povestea celebrei expediții arctice belgiene la care a luat parte Emil Racoviță, „Spre Polul Sud”, scrisă de el însuși. La Subiectul al II-lea, elevii au avut de scris o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare dintr-o excursie. Sursă foto: Unsplash.com Citește și: FOTO Evaluarea Națională 2025: Ce subiecte au primit elevii la proba de Limba și Literatura română
În acest sens, în ședința din 23 iunie 2025, Consiliul de Administrație a aprobat introducerea pe ordinea de zi a următoarelor puncte suplimentare: Ordinea de zi completă a AGOA include astfel următoarele puncte: Societatea Oil Terminal SA, cu sediul în Constanța și capital social de peste 299,7 milioane lei, este unul dintre principalii operatori logistici pentru produse petroliere la nivel național, fiind listată la Bursa de Valori București și deținută
.
Pentru stingerea incendiului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului Fripis al ISU „Dobrogea”, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Intervenția este în desfășurare. Vom reveni cu detalii atunci când vor fi disponibile informații oficiale despre cauze și eventuale pagube materiale.
.
Potrivit șefului CJPC Constanța, Horia Constantinescu, „acțiunea de astăzi din Eforie Nord a vizat zona Belona. Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”. „Fac această nouă avertizare publică plecând de la ideea că aceste structuri au crescut sub ochii autorităților. Între noi, cei care verificăm existența tuturor avizelor și autorizațiilor, și cei care contestă aceste demersuri, cred că Protecția Consumatorilor are dreptate. Ne întreabă
.
La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Port, precum și două autospeciale din cadrul Detașamentului Palas. Intervenția este în desfășurare.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.