Amintm că tot în acest dosar au mai fost trimiși în judecată Ștefan Ciocănel, fost secretar al municipiului Năvodari, și Neculai Dima, reprezentant al unei societăți comerciale, ambii fiind acuzați de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Conform datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, Tribunalul Constanța a amânat pronunțarea pentru data de 14 august 2025. „În calitate de primar al orașului Năvodari, inculpatul Matei Nicolae, în perioada 2008-2011, beneficiind de sprijinul celorlalți doi inculpați, a desfășurat mai multe demersuri infracționale prin care a urmărit scoaterea abuzivă a mai multor imobile din patrimoniul unei societăți comerciale ce administra „Tabăra de copii Năvodari”. Astfel, la data de 18 noiembrie 2008, inculpatul Matei Nicolae, în calitate de primar al orașului Năvodari, în mod nelegal, a emis o adresă care a stat la baza emiterii, de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 6,2 ha teren, la acel moment folosită de societatea comercială menționată mai sus și care aparținea în realitate orașului Năvodari. Prin acest document, s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului respectiv al unei societăți comerciale controlate de edil și administrată de inculpatul Dima Neculai. În realitate, această firmă era îndreptățită să-i fie retrocedată o suprafață de teren asemănătoare, dar situată într-o altă zonă, cu un potențial turistic mult mai mic. Prin aceste demersuri infracționale, a fost creat un prejudiciu de 3.504.500 euro (reprezentând contravaloarea terenului la data săvârșirii faptei) atât în dauna orașului Năvodari cât și în dauna societății care avea drept de folosință asupra terenului respectiv pe termen nelimitat, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru firma beneficiară a terenului. În același context, în cursul anului 2011, întrucât societatea (păgubită ca urmare a retrocedării terenului) datora mai multe sume de bani Primăriei Năvodari (taxe, impozite etc.), inculpatul Matei Nicolae a inițiat, cu încălcarea prevederilor legale, o hotărâre de consiliu local, prin care un număr de 298 de clădiri situate în Tabăra de copii Năvodari, au fost inventariate în domeniul privat al orașului Năvodari. Hotărârea de Consiliu Local, adoptată la inițiativa inculpatului și pusă în executare de către acesta, a reprezentat o expropriere în adevăratul sens al cuvântului, clădirile societății respective fiind scoase din patrimoniul acesteia și introduse în cel al orașului Năvodari, fără ca aceasta operațiune să fie justificată de cauze de utilitate publică ori să fi fost precedată de plata unei juste și prealabile despăgubiri. Ulterior, Primăria orașului Năvodari a vândut la licitație publică o parte din bunurile respective, în condițiile în care societatea contestase executarea silită și achitase, cel puțin parțial, datoria invocată de instituția publică. Acționând în această manieră, a fost produs un prejudiciu firmei respective, evaluat la suma de 4.482.438 lei. În cele două situații menționate mai sus, edilul municipiului Năvodari a beneficiat de sprijinul celorlalți doi inculpați care au întocmit și semnat diverse documente, acte ce au stat la baza demersurilor infracționale menționate mai sus. De altfel, la scurt timp după comiterea faptei reținute în sarcina sa, inculpatul Ciocănel Ștefan a părăsit funcția publică și a devenit directorul SC Tabăra Năvodari SA, la înființarea căreia (în anul 2011, prin Hotărâre de Consiliu Local), au fost aduse drept aport la capitalul social, o parte din bunurile expropriate în condițiile de mai sus. În cauză, s-au constituit părți civilă: societatea păgubită ca urmare a acțiunilor inculpaților cu suma de 68.731.222 lei, Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. În ședința din data de 04.09.2017, Consiliul Local Năvodari a votat împotriva constituirii ca parte civilă în prezenta cauză. A fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Matei Nicolae și Ciocănel Ștefan. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul I.P.J. Constanța – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice“. Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Dosarul Fabrica de moșteniri merge la Înalta Curte! Magistrații au MOTIVAT arestarea executorului judecătoresc Vasile Deacu
Potrivit IGPR, la data de 15 iulie 2025, ora 00.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Basarab – Secția Regională de Poliție Transporturi București au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în zona sectorului 1, strada Berca magistrala 800, km feroviar 8+300 ruta București – Constanța, un tânăr s-ar fi urcat pe un tren de marfă staționat și s-ar fi electrocutat. Din primele cercetări
.
Din primele informații, două mașini s-au ciocnit. În urma evenimentului rutier se pare că nu sunt victime, iar incidentul s-ar fi soldat numai cu pagube materiale. Vom reveni cu mai multe amănunte. Două autoturisme s-au CIOCNIT în zona podului de la Neptun
.
„Lucrăm la noi indicatori de performanță și la modificări legislative care vor permite desfacerea contractului de muncă pentru medicii care încalcă programul de lucru în sistemul public”, a afirmat ministrul. Rogobete a subliniat că nu este împotriva activității medicilor în sectorul privat, însă aceasta trebuie desfășurată doar după finalizarea programului din spitalele publice. „Rog toți colegii din spitalul public să respecte programul de lucru. Nu sunt deloc de acord ca
.
Sfânta Marina s-a născut din părinți păgâni, în Antiohia Pisidiei. Sfânta Marina a primit învățătură despre Hristos la vârstă de doisprezece ani. Potrivit Creștinortodox, după moartea mamei sale, tatăl sau nu a mai considerat-o fiica să și a început să o urască pentru credință ei în Hristos. Într-o zi, a plecat cu oile tatălui sau la câmp. Aici s-a întâlnit cu eparhul Olimvrie, un mare prigonitor al creștinilor. Acesta, uimit
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.