Potrivit Creștinortodox, Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama să, era descendenta a seminției lui Aaron. Nașterea proorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea să a fost vestita de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu vă da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia vă rămâne mut până la punerea numelui fiului sau. Exista o lunga perioada din viață Sfanțului Ioan Botezătorul despre care nu avem informații. Cunoaștem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii că Mesia și Fiul lui Dumnezeu. Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”. Cei care renunțau la păcate erau botezați în Iordan. Sfântul Ioan le atrăgea atenția celor care ascultau cuvântul sau că el botează cu apa spre pocăință, dar vă veni Mesia care va boteza cu Duh Sfânt, pregătind venirea Mântuitorului. Există în mitologia folclorică românească, ideea că Sânzienele sau Drăgaicele, ar fi personaje mitice nocturne. Faţă de alte personaje mitice, precum ielele şi rusaliile, Sânzienele sunt aducătoare de pace, armonie, iubire, voioşie şi multă bunătate, având efecte benefice asupra tuturor oamenilor, vieţuitoarelor şi plantelor, în general, asupra tot ce are viaţă. Noaptea Sânzienelor din 23/24 iunie este propice fertilităţii a tot ce are viaţă pe pământ. Un specialist în folclor, Marcel Lutic precizează, potrivit Creștinortodox, că Sânzienele ascund trei elemente strâns legate între ele: “primul se referă la zânele, de obicei, bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii şi apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume. Ultimul element, vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, şi Drăgaica”. Potrivit tradiţiei folclorice, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, de obicei, în jurul unui foc, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, împart rod holdelor, umplu de leac şi miros florile, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor. FOTO cu rol ilustrativ Citește și: Mâine începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel: Care sunt zilele cu dezlegare la pește
„Pe platforma TikTok au fost identificate conturi care folosesc abuziv numele şi sigle asemănătoare cu cele ale SRI, fără a avea vreo legătură cu instituţia. Precizăm că niciunul din aceste conturi NU aparţine SRI şi NU reflectă poziţia oficială a instituţiei”, se arată în comunicatul transmis de serviciu. Instituția atrage atenția că respectivele conturi au început recent să distribuie materiale video și mesaje ce abordează teme sensibile, precum dezinformarea, propunerile
.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Medgidia, care intervin pentru limitarea și lichidarea flăcărilor. Intervenția este în desfășurare, iar suprafața afectată urmează să fie evaluată. Nu au fost raportate până la această oră victime sau locuințe amenințate. UPDATE Au ars 3 ha din lanul de grâu și 20 ha miriște de orz. În prezent, incendiul se mai
.
„În cursul dimineții de azi, 22 iunie 2025, în jurul orei 05:00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au depistat și reținut un tânăr care deținea substanțe susceptibile a fi interzise. Jandarmii se aflau pe o stradă din cartierul Faleză Nord, în timpul unei misiuni de patrulare de rutină, când observat un tânăr de 21 de ani care se afla într-o stare vizibil confuză. Acest fapt le-a atras
.
La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care conducea, pe strada Mihai Eminescu, un autoturism care nu avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acestea au fost retrase. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.