MOTIVARE Șase ani cu executare pentru un fost călugăr din Tulcea. Doar o minune a făcut să nu provoace o tragedie
Inapoi

MOTIVARE Șase ani cu executare pentru un fost călugăr din Tulcea. Doar o minune a făcut să nu provoace o tragedie

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
De menționat că prin decizia de condamnare, Curtea de Apel Constanța a decis obligarea inculpatului să urmeze tratament medical psihiatric de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, în motivarea deciziei, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța reține, printre altele, pericolul social al infracţiunii, împrejurările comiterii faptei pe fondul dorinței de răzbunare față de proprietarii imobilelor, incendiind în mod deliberat aceste bunuri, premeditat- ideea de a da foc imobilelor încolțind în mintea inculpatului încă în urmă cu 3-4 ani. Judecătorii au mai avut în vedere și procurarea anterior săvârșirii faptelor a obiectelor necesare săvârșirii faptelor (a unui aprinzător, brichete, bidon cu combustibil-benzină, cuburi de aprindere de culoare albă). Astfel, susțin judecătorii, fostul călugăr s-ar fi asigurat că acestea au luat foc, chiar prin întoarcerea sa la locul săvârșii faptei, pentru a se verifica dacă incendiul este activ. Curtea de Apel Constanța mai reține că fostul călugăr a conştientizat gravitatea infracţiunii săvârşite şi a solicitat aplicarea procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii. Judecătorii din Constanța au apreciat că numai o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii şi orientată spre graniţa maximului pedepsei, corespunde cel mai bine scopului preventiv şi sancţionator al pedepsei, faţă de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, a atitudinii inculpatului care a premeditate săvârșirea faptelor pe fondul unui sentiment de răzbunare față de persoanele vătămate, de urmările produse și celor ce s-ar fi putut produce în lipsa intervenției pompierilor – incendiul putându-se propaga la vegetația din apropierea complexului, iar ulterior la proprietățile învecinate, putând genera un dezastru de proporții având în vedere și condițiile meteo-climatice, respectiv sezon de vară, căldură și vegetație uscată. Așadar, Curtea de Apel Constanța a avut în vedere conduita procesuală a inculpatului care, a recunoscut în totalitate faptele astfel cum a fost reţinute prin actul de sesizare a instanţei, însă și împrejurarea că inculpatul a săvârșit un număr de 3 infracțiuni de distrugere prin incendiere, una în formă continuată, asupra uneor immobile și chiar un autoturism existând riscul producerii unui dezastru în lipsa intervenței active a pompierilor. Prin urmare, mai arată judecătorii din Constanța, nu există premise că reeducarea inculpatului se poate realiza sub imperiul unei pedepse al cărui cuantum să fie mai mic, deoarece posibilitățile de îndreptare ale inculpatului sunt unele reduse, iar convingerea instanței de apel este că acesta ar putea intra din nou în contact cu legea penală într-un viitor apropiat, în contextul antecedentelor penale dovedite prin cazierul judiciar. Ca atare, Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea definitivă a fostului călugăr la peste șase ani de închisoare cu executare. Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție. Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Bărbat din Constanța, reținut după ce și-a terorizat soția: A șantajat-o cu poze intime, apoi și-a tăiat brățara de monitorizare
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Azi, temperaturile scad în toată țara. Cum va fi în Dobrogea

Meteorologii transmit că maximele pornesc de la 24 de grade în Bucovina și ajung la 34 de grade în Oltenia. În Dobrogea și Bărăgan avem atmosferă instabilă, cu înnorări, averse cu tunete și fulgere și căderi de grindină. Vântul bate tare și se transformă în vijelie. Maximele, în scădere față de vineri, se opresc la 30 de grade. Aproximativ același peisaj va fi și în Moldova sudică și în nordul .

Actualitate

O firmă de casă a Primăriei Cernavodă vizează un contract de 7,7 milioane de lei pentru finalizarea locuințelor sociale din Rasova

Proiectul urmărește să asigure condiții de trai decente pentru persoane aflate în situații vulnerabile, prin finalizarea a două corpuri de clădire cu destinația de locuințe sociale. Demersul vine ca o continuare a unei investiții anterioare, nefinalizate, pe care actuala administrație își propune să o ducă la bun sfârșit într-un termen rezonabil și cu un impact clar asupra coeziunii sociale din localitate. Pentru atribuirea contractului au fost depuse două oferte, ambele .

Actualitate

Final de an școlar la Liceul Teoretic Ioan Cotovu din Hârșova: elevele Narcisa Paraschiv și Ana-Maria Iorga au fost premiate pentru performanță și implicare

Atmosfera festivă a fost dominată de recunoștință – față de elevi, profesori, părinți și toți cei care contribuie zi de zi la construirea unei comunități școlare unite și performante. Șefă de promoție este Paraschiv Narcisa Izabela, un model de perseverență, seriozitate și rezultate excelente. Premiul Cotovu, o distincție specială, a fost acordat în acest an elevei Ana-Maria Iorga, în semn de apreciere pentru implicarea remarcabilă și spiritul de inițiativă. Sub .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

08:51

Azi, temperaturile scad în toată țara. Cum va fi în Dobrogea

Meteorologii transmit că maximele pornesc de la 24 de grade în Bucovina și ajung la 34 de grade în Oltenia. În Dobrogea și Bărăgan avem atmosferă instabilă, cu înnorări, averse cu tunete și fulgere și căderi de grindină. Vântul bate tare și se transformă în vijelie. Maximele, în scădere față de vineri, se opresc la 30 de grade. Aproximativ același peisaj va fi și în Moldova sudică și în nordul
Image Description

08:45

Accident pe A2, în zona Medgidia, între un camion și un autoturism

Din fericire, în urma accidentului rutier a rezultat o victimă conștienta, cooperantă ce a refuzat transportul la spital.
Image Description

07:43

O firmă de casă a Primăriei Cernavodă vizează un contract de 7,7 milioane de lei pentru finalizarea locuințelor sociale din Rasova

Proiectul urmărește să asigure condiții de trai decente pentru persoane aflate în situații vulnerabile, prin finalizarea a două corpuri de clădire cu destinația de locuințe sociale. Demersul vine ca o continuare a unei investiții anterioare, nefinalizate, pe care actuala administrație își propune să o ducă la bun sfârșit într-un termen rezonabil și cu un impact clar asupra coeziunii sociale din localitate. Pentru atribuirea contractului au fost depuse două oferte, ambele
Image Description

07:18

Final de an școlar la Liceul Teoretic Ioan Cotovu din Hârșova: elevele Narcisa Paraschiv și Ana-Maria Iorga au fost premiate pentru performanță și implicare

Atmosfera festivă a fost dominată de recunoștință – față de elevi, profesori, părinți și toți cei care contribuie zi de zi la construirea unei comunități școlare unite și performante. Șefă de promoție este Paraschiv Narcisa Izabela, un model de perseverență, seriozitate și rezultate excelente. Premiul Cotovu, o distincție specială, a fost acordat în acest an elevei Ana-Maria Iorga, în semn de apreciere pentru implicarea remarcabilă și spiritul de inițiativă. Sub
Image Description

06:28

Modificări la nivelul activității societății care administrează Cazinoul Constanța. Consilierii locali ar putea da mai multă putere Consiliului de Administraţie. Care este motivul

Proiectul ce urmează să fie modificat vizează modificarea HCL nr. 527/2024 privind aprobarea înființării societății comerciale cu răspundere limitată PATRIMONIU CONSTANTA LITORAL SRL cu capital public pentru administrarea, întreținerea și exploatarea Cazinoului Constanța și Galeriile de Artă, obiective de investiții de interes cutural din municipiul Constanța, cu modificările ulterioare; Potrivit datelor cuprinse în referatul de aprobare al proiectului, ca urmare a începerii activității, s-a constatat că, pentru o mai bună
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:09

- Alba - Avarie la rețeaua de apă potabilă într-o zonă din Alba Iulia. Furnizarea apei, întreruptă

Apa CTTA SA – Sucursala Alba Iulia anunță întreruperea furnizării apei potabile în Alba Iulia, pe tronsonul Bulevardul Revoluției – strada Brândușei. Cauza este o avarie produsă la rețeaua de distribuție a apei potabile. ”Echipa de intervenție este prezentă la fața locului și depune toate eforturile pentru remedierea defecțiunii în cel mai scurt timp posibil. Estimăm durata întreruperii la cca 4 ore, respectiv ora 13.00”, transmite compania. La reluarea furnizării
Image Description

10:08

- Bacau - Un șofer de camion din Bacău, implicat într-un grav accident de circulație în Vaslui. Un bărbat se zbate între viață și moarte

Un grav accident de circulație a avut loc pe un drum național din Vaslui. După un impact frontal devastator, un bărbat de 60 de ani se zbate acum între viață și moarte. Potrivit stirileprotv.ro, un șofer în vârstă de 60 de ani a vrut să facă o depășire nesăbuită și s-a izbit de un camion condus de un tânăr de 38 de ani, din Bacău. Impactul a proiectat autoturismul în
Image Description

10:02

- Botosani - Politica seacă județul. Consilierii PSD și AUR blochează proiectul pentru apă și infrastructură agricolă

Mii de animale din județul Botoșani rămân, cel puțin pentru moment, fără o sursă sigură de apă în plină vară secetoasă, în urma blocării unui proiect esențial de către consilierii județeni ai PSD și AUR. Inițiativa vizând alocarea a 3,9 milioane de lei către 16 unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) pentru investiții în adăparea animalelor, surse de energie regenerabilă și drumuri agricole a fost respinsă în ședința Consiliului Județean de vineri. Decizia
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete