Situația semnalată în spațiul public, care afectează direct agenții economici prin generarea de costuri suplimentare și perturbarea lanțurilor logistice de aprovizionare, este inacceptabilă și contravine principiilor de transparență, legalitate și eficiență pe care Ministerul Finanțelor le promovează. În acest context, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a dispus trimiterea de urgență a Corpului de Control la Vama Constanța pentru o verificare amănunțită a situației semnalate. Acțiunea de control demarată, începând de astăzi, are ca scop clarificarea situației și identificarea oricăror abateri de la normele legale și procedurile interne. „Am luat cunoștință de acuzațiile grave privind disfuncționalități și posibile abuzuri în Vama Constanța. Prioritatea noastră este să asigurăm mediului de afaceri un climat transparent și predictibil, iar astfel de situații, în care agenții economici sunt supuși unor presiuni nejustificate și costuri suplimentare, sunt intolerabile. Nu voi tolera sub nicio formă încălcarea legii și comportamentele abuzive din partea funcționarilor publici din cadrul MF, precum și ai celorlalte instituții din subordine. Am dispus deja ca acțiunea de control să înceapă chiar de astăzi, la Vama Constanța pentru a investiga fiecare aspect semnalat. Orice funcționar vamal pentru care se va constata că nu respectă legea, că abuzează de poziția sa sau că gestionează preferențial situațiile, va suporta consecințele legale și administrative cele mai severe. Autoritatea Vamală Română trebuie să fie eficientă, integră și în slujba cetățenilor și a mediului de afaceri, nu un factor de blocaj și incertitudine. Măsurile pe care le vom lua vor fi ferme și clare pentru a restabili încrederea și a asigura respectarea strictă a legii.”, a subliniat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Ministerul Finanțelor reiterează angajamentul său ferm pentru combaterea corupției și a oricăror forme de ilegalitate în instituțiile subordonate. Rezultatele controlului vor fi făcute publice, iar măsurile necesare vor fi luate fără echivoc, în conformitate cu legislația în vigoare. Citește și Vameși, comisionari și intermediari: cine sunt cei ȘAPTE condamnați în dosarul DNA care a cutremurat Portul Agigea! Judecătorii au confiscat o avere
Potrivit primelor informații transmise de reprezentanții ISU Dobrogea, persoana a fost semnalată în zona pensiunii Casa de Mare, din Olimp. La locul intervenției se deplasează o autospecială de stingere, o ambarcațiune de la Detașamentul Mangalia, dar și un echipaj SMURD din Vama Veche. Misiunea de salvare din Olimp este în curs de desfășurare. Din fericire, alarma de pe plaja din Olimp s-a dovedit a fi una falsă, nefiind nicio persoană
.
Amintim, este vorba despre același incendiu izbucnit inițial ieri, 5 iulie 2025, la Chilia și care a reușit în prima zi să distrugă 50 de hectare de pădure, din cele 1.000 afectate în total ieri. Potrivit informațiilor furnizate în această dimineață de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta al județului Tulcea, incendiul de la Chilia ar fi izbucnit de la o pasăre ce s-ar fi atins de un transformator
.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 22 Ovidiu-Tulcea, în apropierea localității Lumina, județul Constanța, un autoturism a acroșat un autocar înmatriculat în Ucraina, în care se aflau aproximativ 40 de persoane. În urma accidentului, doar șoferul autoturismului a suferit leziuni, fiind evaluat medical la fața locului, spun autoritățile. La ora 20.55, Centrul Infotrafic preciza că traficul rutier este oprit în ambele direcții și se
.
În autocarul înmatriculat în Ucraina se aflau aproximativ 40 de persoane, din primele date ar fi vorba despre copii. La fața locului au fost alocate o autospecială cu apă și spumă, un SMURD Midia, o autospecială pentru victime multiple din cadrul Detașamentului Port și un SMURD C. La ora 20.55, Centrul Infotrafic preciza că traficul rutier este oprit în ambele direcții și se estimează reluarea normală a circulației în 30-45
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.