Luna plină din iulie va putea fi observată cu ușurință cu ochiul liber, în direcția sud-est, imediat după apusul soarelui. Pentru o priveliște mai clară și mai detaliată, specialiștii în astronomie recomandă utilizarea unui telescop sau a binoclului. Potrivit site-ului ziarulamprenta.ro, denumirile tradiționale ale lunilor pline au fost transmise din generație în generație și reflectă evenimente naturale importante din acea perioadă.
Conform Old Farmer's Almanac, luna iulie poartă denumirea de „Luna Coarnelor”, inspirată de dezvoltarea rapidă a coarnelor cerbilor, care pot crește până la 0,6 centimetri pe zi în această perioadă. În cazul altor luni pline, denumirile sunt des în legătură cu fenomenele și obiceiurile din comunitățile vechi. Astfel, ianuarie este cunoscută drept „Luna Lupului”, februarie ca „Luna Zăpezii”, iar martie este numită „Luna Viermelui”.
În luna aprilie apare „Luna Roz”, simbolizând renașterea naturii, urmată de „Luna Florilor” în mai și „Luna Căpșunii” în iunie. În luna august, cerul răspunde cu „Luna Sturionului”, numită astfel după sezonul de pescuit al acestui pește, precizează sursa menționată. Septembrie este marcat de „Luna Porumbului”, iar octombrie ca „Luna Vânătorului”. Noiembrie se numește „Luna Castorului”, iar decembrie încheie anul cu „Luna Rece”, reflectând temperaturile scăzute ale iernii, notează ziarulamprenta.ro.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail