Am lucrat o viață în intervenție, la București și la Brigada Specială și la Direcția Generală a Jandarmeriei. Era momentul să venim în unitățile județene, unde este o altă problematică, un alt tip de misiuni. La unitățile de intervenție, acționam cu unitățile compacte, pentru asigurarea și restabilirea ordinii publice. În unitățile teritoriale, plaja de misiune este foarte mare, cuprinde toate misiunile Jandarmeriei, de la ordine publică, la pază. Efectivele sunt dispersate pe locurile de misiune și e o mare provocare pentru mine. În cadrul unității noastre, să o iau cu finalul întrebării, nu avem efective detașate. Am înțeles că pentru evenimentul cu public foarte numeros care urmează, festivalul Beach Please, se vor aduce și alte unități. Sunt câteva misiuni importante pe care le țin minte toată viața, începând de la Mineriada din `99, acțiunile din 2012, acțiunile din 2017, 2018 și chiar ultima, din 2025. Cea mai grea, care mi s-a părut și fiind și cea mai apropiată de amintirile mele, este misiunea de pe 9-10 martie anul acesta. Cu evenimentele violente care au avut loc în Centrul Istoric, în preajma alegerilor. Și, bineînțeles, perioada Kosovo cu alte misiuni. Când misiunile ies bine, toate sunt frumoase. Atunci când misiunile ies cum ți-ai planificat și dacă au putut fi executate în cele mai bune condiții, sunt frumoase toate. Din acest punct de vedere, pentru mine, misiunile din Kosovo au fost cele mai plăcute. Am participat la această misiune din 20 februarie 2004 până în 20 februarie 2005. O perioadă foarte grea și spun asta inclusiv din cauza zonei în care am fost cantonați. În martie 2004 au fost adunări masive de persoane foarte violente, focuri de armă. De pe 15 martie până pe 21 martie nu a fost timp de odihnă. Am participat la misiuni foarte grele, dar cu rezultate foarte frumoase, am salvat personal internațional, care era în locuri unde foarte greu am putut să ajungem, înconjurați de localnici ostili. Totul a mers cum ne-am planificat și cum ne-am organizat. Nici pe departe! Stilul meu de conducere este unul participativ. Consider că trebuie să fiu în fața oamenilor, să le dau acel curaj, acea concentrare și fiind primul în fața celor adunați, e imposibil să nu fiu în atenția tuturor. Ai puțini prieteni în viață! Am colegi jandarmi, ne respectăm și trebuie să tragem toți pentru această instituție. Lumea este puțin mai așezată și interlopii au înaintat și ei în vârstă. Nu știu dacă se mai poate vorbi zi de zi, săptămână de săptămână despre activități infracționale. Dar suntem pregătiți pentru orice ar apărea. În 2005, de exemplu, lucram la Brigada Specială, venisem din Kosovo și am asigurat ordinea publică pe litoral, de la Neptun până la Saturn, cu batalionul, timp de trei luni. A fost o misiune foarte reușită. Mari evenimente cu interlopi nu au fost atunci. Dar cred că vorbim mai degrabă de turiști care, din cauza consumului excesiv de alcool, se dedau la scandaluri, dar avem efective și măsurile necesare să îi liniștim. Da, cred că este pe locul întâi ca fenomenologie în perioada în care trăim. Cooperăm cu toate instituțiile să încercăm să stopăm, să încetinim, să oprim acest fenomen. Cooperăm foarte bine cu Poliția, cu toate serviciile specializate în această problemă. Cooperăm extraordinar cu Gruparea mobilă, când sunt solicitări, când chiar aflăm noi despre aceste lucruri, nu avem nicio clipă de răgaz și acționăm în consecință. Trebuie făcut ceva pentru că acest fenoment a luat amploare și este păcat de tineret. În continuare, vom planifica și organiza acțiuni care, sperăm noi, vor duce la o încetinire a acestui fenomen. Citește și Colonelul Marius Velicu este noul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța. A fost decorat cu Virtutea Militară în Grad de Ofițer cu Însemne de Război
Percheziția a fost efectuată la locuința unui bărbat, de 58 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și de săvârșirea a două tentative la infracțiunea de tâlhărie calificată. Din probele administrate în dosar a rezultat că, la data de 13 august 2024, în jurul orei 11.30, bărbatul ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea unui imobil de pe strada Ion Adam, cu intenția
.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 48 de ani, care s-ar fi spânzurat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Citește și VIDEO Percheziții la Cobadin: A fost REȚINUT suspectul în cazul atacului lui Gică Slabu, membru AUR Constanța
.
În data de 30.06.2025, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța, aflați pe raza localității Agigea, au efectuat controlul asupra unui autoturism înmatriculat în Germania, aflat în posesia unui cetățean român. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Germania. Autoturismul, evaluat la aproximativ 200.000 lei,
.
RAR precizează că posesorii de autovehicule trebuie să trateze cu celeritate aceste notificări deoarece vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță activă și siguranță pasivă. Exemplificăm că o parte dintre aceste campanii de rechemare impactează componenta „airbag”. Studiile au identificat un risc, legat de combinarea unui climat cald și umed cu îmbătrânirea vehiculului, care ar putea determina degradarea anumitor componente chimice prezente în declanșarea airbagului. În
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.