Interviu cu Elena Nicolae, președinta Asociației CAR a Pensionarilor Constanța: Majorarea pensiilor nu acoperă scumpirile și oamenii vor căuta sprijin!
Din cauza scumpirilor la energie și utilități, conducerea asociației CAR Constanța se așteaptă la o creștere a cererii de sprijin și, implicit, la o creștere a numărului de membri. Deși pensiile au crescut, majorările nu acoperă scumpirile din ultimii ani. Elena Nicolae a urmat studiile în domeniul ingineriei, apoi, fiind autodidactă, a învățat informatică. Ulterior, a lucrat mulți ani ca informatician. În această calitate, a susținut și cursuri de specialitate. A activat într-un centru de calcul, iar mai târziu a lucrat la Casa de Pensii. Din anul 2022, este președinta Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Constanța, organizație care funcționează din anul 1957. În anul 2023, au fost înregistrate 2.865 de contracte de împrumut, în valoare totală de 19.229.220 lei, cu o medie de 6.700 lei per membru. Pensionarii pot alege durata de rambursare, având până la 48 de luni disponibile pentru achitarea împrumutului. În 2024, numărul de contracte a fost de 2.637, cu o valoare totală de 21.835.440 lei și o medie de 8.300 lei per membru. În primele șase luni ale anului 2025, au fost încheiate 1.159 de contracte, în valoare de 11.846.186 lei, cu o medie de 10.221 lei. Se observă o creștere semnificativă a valorii medii a împrumutului, influențată de inflație și majorările de prețuri la servicii și utilități. La noi, împrumuturile se acordă doar pensionarilor care sunt membri ai asociației și care au un fond constituit la noi. Fondul se formează din cotizația lunară, care reprezintă 1% din venitul lunar (pensia), la care se adaugă o contribuție pentru fondul de deces – în acest an, de 6 lei. De exemplu, un pensionar cu pensia minimă de 1.281 de lei plătește 12 lei cotizație și 6 lei contribuție pentru fondul de deces, în total 18 lei pe lună. Majoritatea membrilor noștri au peste 70 de ani. Aplicăm un sistem diferențiat de dobândă, în funcție de valoarea împrumutului și de fondul acumulat: – 7% dobândă pentru împrumuturile la limita fondului, – 9% pentru împrumuturi de până la 5.000 de lei, – 12% pentru împrumuturi de până la 7.000 de lei, – 13% pentru sumele ce depășesc 7.000 de lei. Așa cum am menționat, numărul de rate poate varia, în funcție de alegerea pensionarului, până la maximum 48 de luni. Cei mai mulți membri au un fond de 1.800, 2.000 sau 2.500 de lei. De exemplu, dacă cineva are un fond de 2.000 de lei și solicită un împrumut la limita acestuia, preferă adesea să îl ramburseze în 5–6 luni, astfel încât, după această perioadă, să poată accesa un nou împrumut. Avem membri care fac chiar și două împrumuturi pe an, la limita fondului, deoarece în acest caz nu este necesar girant. Pentru împrumuturile care depășesc 5.000 de lei, este obligatorie prezentarea unui girant. De asemenea, dacă un pensionar are o pensie de doar 1.200 de lei, solicităm girant chiar și pentru sume mai mici. În situațiile în care împrumutul nu este rambursat, urmăm procedura legală: apelăm la executorul judecătoresc și se instituie poprire pe pensie.Totuși, dacă suma împrumutată este mare, iar pensia este pensia minimă garantată (1.281 de lei), nu se poate pune poprire integrală. Din acest motiv, în astfel de cazuri, solicităm doi giranți. Pensionarii pot solicita un împrumut de până la 10 ori valoarea fondului acumulat, dar nu mai mult de 50.000 de lei. În general, se pot acorda împrumuturi de până la de 5 ori fondul, cu același plafon maxim de 50.000 de lei. De exemplu, dacă un pensionar are un fond de 10.000 de lei, poate primi un împrumut de 50.000 de lei. Pentru sume mari, pensionarii trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să aibă o pensie consistentă și să prezinte un girant cu venituri adecvate. Girantul poate fi fie un pensionar cu o pensie mare, fie un salariat angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Au existat situații în care unii pensionari ne-au spus că nu au girant pensionar. În astfel de cazuri, le explicăm că este acceptat și un girant salariat, atâta timp cât acesta este încadrat stabil în muncă. Avem, desigur, niște condiții stricte, pentru că nu putem acorda împrumuturi fără garanții clare de recuperare. Întreaga activitate a asociației funcționează exclusiv pe baza fondurilor plătite de membrii săi – banii provin de la ei și tot lor le sunt returnați. Asociația are în prezent aproximativ 8.000 de membri. Deși este adevărat că pensiile s-au mai mărit, încă nu a început o nouă perioadă activă de înscriere. În general, pensionarii vin și se înscriu în momentul în care au nevoie de bani. O persoană se poate înscrie chiar în aceeași zi în care dorește un împrumut: depune fondul (de exemplu, 1.000 de lei), plătește cotizația, iar dacă are un girant, poate obține un împrumut chiar în acea zi — de pildă, în valoare de 5.000 de lei. Oamenii apelează la noi punctual, atunci când apare o nevoie financiară. Se înscriu în asociație și, cu girantul necesar, accesează împrumutul. Plafonul maxim pentru împrumuturi este de cinci ori valoarea fondului personal, dar nu poate depăși suma de 50.000 de lei. Numărul maxim de rate pentru rambursare este de 48. Am implementat și plata cu cardul, iar membrii s-au obișnuit rapid cu această metodă – este mai rapidă și mai comodă. De asemenea, avem posibilitatea plății în cont, iar foarte mulți aleg să achite direct din localitatea lor. Unii preferă să meargă la poștă pentru a efectua plata. Pentru a se înscrie în asociație, pensionarul trebuie să se prezinte la sediul nostru cu buletinul și carnetul de pensionar. La înscriere, primește carnetul de membru și statutul asociației. Este obligatoriu ca, la momentul înscrierii, să desemneze un moștenitor legal. Dacă dorește să numească o altă persoană, aceasta trebuie să fie prezentă la sediu, împreună cu actul de identitate. Acordăm și ajutoare nerambursabile. Ce înseamnă acest lucru? De exemplu, dacă un membru și-a făcut ochelari, a mers la stomatolog sau a urmat un tratament într-o stațiune balneoclimaterică, poate beneficia de un ajutor nerambursabil, acordat o dată la doi ani, în valoare de 100 de lei. Nu este o sumă mare, dar e important că se oferă fără obligația de returnare, ceea ce este un sprijin binevenit. De asemenea, cu ocazia sărbătorilor — Paștele, Crăciunul, Sfânta Maria și, uneori, 8 Martie — oferim membrilor un ajutor nerambursabil de 100 de lei. Pentru a beneficia de acest sprijin, trebuie să fie membri ai asociației de cel puțin doi ani, să fie la zi cu plata cotizației și a contribuției, iar pensia lunară să nu depășească 2.500 de lei. În caz de calamitate, avem prevăzut în statut acordarea unui ajutor special. Suma nu este stabilită în avans, dar se discută punctual în cadrul Consiliului Director. Orice ajutor, chiar și mic, poate face diferența în astfel de situații. Acordăm și ajutor de deces. În cazul în care un membru al asociației decedează, moștenitorii legali sau persoana desemnată la înscriere primesc întreaga sumă depusă de membru (cotizația și contribuția), iar, în plus, un ajutor oferit de asociație, stabilit în funcție de vechimea ca membru. De exemplu, pentru o vechime de doi ani, familia primește un ajutor suplimentar de 100 de lei. Pentru o vechime de 20–30 de ani, ajutorul poate ajunge la 1.600–1.700 de lei. Au fost cazuri în care familiile au primit până la 6.000 de lei. Suportăm parțial și costurile excursiilor organizate de membrii noștri. Dacă un membru participă la o excursie și aduce dovada plății (chitanță), asociația oferă un sprijin de 150 de lei pe an. La parterul sediului avem un cabinet stomatologic, închiriat prin contract. Medicul stomatolog practică tarife reduse pentru membrii asociației, în baza colaborării. O noutate este colaborarea cu avocatul Maxim Alexandru, cu care avem încheiat un contract de prestări servicii. Acesta oferă gratuit consultanță juridică membrilor asociației, ajutându-i să înțeleagă ce pași trebuie să urmeze în diverse situații. Am avut și o doamnă care se ocupa de activități recreative în spațiul special amenajat al asociației. Din păcate, în prezent se află în pauză, din motive de sănătate, dar așteptăm să își revină pentru a relua activitățile. În perioada activă, organiza săptămânal diverse întâlniri pentru membrii noștri. La finalul anului trecut, am omagiat membrii asociației care au depășit vârsta de 95 de ani. Le-am oferit un premiu în valoare de 500 de lei, celor care au răspuns invitației noastre și au venit la sediu sau au trimis un reprezentant. Anul trecut am organizat și o tombolă, cu premii în bani, tichete cadou și bilete la spectacole. Au participat toți membrii activi care s-au înscris. Chiar dacă unii nu au fost prezenți la extragere, au fost anunțați ulterior și și-au primit premiile. A fost o surpriză plăcută pentru mulți și s-a bucurat de apreciere din partea membrilor. Membrii asociației noastre solicită împrumuturi, de regulă, pentru a se pregăti pentru sezonul rece, pentru achiziționarea de medicamente sau pentru tratamente stomatologice. Nu toți aleg cabinetul nostru – mulți au medicul stomatolog propriu, la care merg de ani de zile, iar când au nevoie, vin și fac un împrumut pentru a acoperi costurile. Alte motive frecvente sunt renovările și reparațiile locuinței. De asemenea, mulți pensionari iau împrumuturi pentru a-și ajuta copiii. Fiind vorba de un împrumut cu rate fixe, fără riscul creșterii dobânzii, aceștia preferă această soluție stabilă. În multe cazuri, chiar copiii care primesc sprijinul devin giranți pentru împrumutul părinților lor. Da, avem și astfel de situații. În cazul decesului unui membru, atunci când moștenitorul legal sau persoana desemnată în baza noastră de date vine să ridice ajutorul de deces, iar membrul avea un împrumut care nu este acoperit de suma acumulată în fond, se încheie un angajament de plată între moștenitor și asociație, pentru ca acesta să continue achitarea ratelor. Dacă moștenitorul nu este de acord să își asume această obligație, ne îndreptăm împotriva girantului. Nu avem altă soluție legală. În acest caz, girantul este notificat oficial, i se comunică suma de plată și este informat că, dacă nu își asumă în termenul stabilit angajamentul de a rambursa împrumutul, vom apela la un executor judecătoresc. Dacă nici această cale nu dă rezultate, mergem mai departe cu procedura legală, iar executorul judecătoresc ia măsurile necesare pentru recuperarea sumei restante. A doua situație este atunci când un membru nu își plătește ratele. Și în acest caz, urmăm procedura legală: îl notificăm, apoi apelăm la instanță și, ulterior, la executorul judecătoresc, care ia măsurile necesare pentru recuperarea banilor. Dacă nu este posibilă recuperarea sumei direct de la membru, ne îndreptăm împotriva girantului. Totuși, cazurile în care ajungem la urmărire silită nu sunt foarte numeroase. De regulă, în momentul în care trimitem notificarea, persoana vizată se prezintă și achită o parte din restanță. De exemplu, dacă cineva are o restanță de 3.000 de lei, nu îi cerem să plătească întreaga sumă dintr-odată. Se poate încheia un angajament de plată, tocmai pentru a evita executarea silită. În cazul executării, costurile totale cresc semnificativ, pentru că și executorul percepe taxe, care se adaugă la suma datorată. Noi suportăm o parte din costurile procedurale, care nu sunt foarte mari, dar diferența rămâne în sarcina debitorului. De aceea, este în interesul lor să încheie un angajament de plată cât mai devreme, pentru a evita cheltuieli suplimentare. În fiecare an, în luna martie, organizăm Adunarea Generală a membrilor. Cu această ocazie, prezentăm ce am realizat în anul precedent, discutăm planurile pentru anul în curs și așteptăm propuneri din partea membrilor. Din păcate, prezența la Adunarea Generală este destul de redusă. Apoi, unii vin și întreabă: „De ce am primit doar 100 de lei ajutor?”. Răspunsul este simplu: în primul rând, nu ați participat la ședința în care s-a discutat acest subiect. Poate dacă erați acolo, înțelegeați de ce suma este aceasta. Ea provine din contribuțiile depuse de membrii asociației. Trebuie să avem mereu o rezervă, pentru că, dacă la un moment dat toți membrii ar dori să se retragă, noi trebuie să le returnăm integral fondurile acumulate. De aceea, nu putem face cheltuieli nejustificate. În plus, avem și cheltuieli administrative. Sediul nostru este o clădire veche, care a necesitat lucrări de renovare. Doar reparația acoperișului ne-a costat 10.000 de lei. Sunt cheltuieli inevitabile, necesare pentru buna funcționare a activității. Probabil. Energia va continua să se scumpească. Deja, facturile au crescut. Gazele, în special, în sezonul rece. Mulți folosesc gaze pentru încălzire și au costuri mari. Chiar dacă au crescut pensiile crescut într-o oarecare măsură și prețurile au crescut și ele semnificativ, iar majorarea pensiilor nu acoperă scumpirile. Toate aceste măsuri îi vor face pe oameni să caute sprijin. Citește și: Pensionarii beneficiază de permise gratuite de călătorie CT BUS: Iată cum le pot obține
Pe data de 16 iulie, Primăria a emis Certificatul de Urbanism nr. 1442 din 16 iulie 2025, pentru realizarea unor lucrări de modificare locală la fațada parterului Tomis Mall din Constanța, situat pe strada Ștefan cel Mare nr. 36–40 din municipiul Constanța. Potrivit documentului emis, intervențiile propuse vizează înlocuirea unui panou de tâmplărie, aplicarea de printuri pe suprafețele vitrate, realizarea unui plafon fals la intradosul consolei și amplasarea unui panou
.
Începând cu ora 14:00, șeful statului a luat parte și la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, desfășurată la Muzeul Național de Artă din București. Cu acest prilej, președintele Nicușor Dan a susținut un discurs oficial, în care a atras atenția asupra violenței domestice și a consumului de droguri, fenomene sociale grave care continuă să afecteze profund societatea românească. El a subliniat rolul crucial al
.
Conform informațiilor transmise de ANPC, controalele s-au desfășurat ieri, 15 iulie 2025, iar unul dintre agenții economici verificați a fost compania bucureșteană Mamaia N. Nordis. În urma controlului, comisarii de la Protecția Consumatorilor au concluzionat legat de societatea Nordis că aceasta „nu desfășoară nicio activitate economică de cazare / alimentație publică, iar apartamentele Nordis Mamaia sunt utilizate doar de proprietari“. Iată ce spun reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor cu
.
Astfel, au fost verificate cinci zone în care au fost efectuate asemenea lucrări. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 92.000 de lei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că executantul unei lucrări de pe strada Biruinței nu a îndeplinit obligația de a instala mijloace de semnalizare rutieră și a executat lucrările fără avizul Poliții Rutiere. Societatea în cauză a fost sancționată
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.