În cauză au fost puse în executare patru mandate de percheziţie domiciliară la Sectorul Poliției de Frontieră unde activau cei doi oameni ai legii. Organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Arad – Poliţia Oraşului Nădlac. IPJ Arad – Serviciul de Investigații Criminale şi I.P.J. Arad – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară la sediul S.T.P.F. Arad – Sectorul Poliției de Frontieră Turnu şi la alte trei locuinţe, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, faptă prev. de art. 452, al. 1, lit. h din Legea 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și furt, faptă prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. În fapt, s-a reţinut că, în data de 10 iunie 2025, în jurul orei 04.00, „numiţii V.M.I. şi T.G., având calitatea de polițişti de frontieră și fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au sustras din camera de corpuri delicte din cadrul S.T.P.F. Arad – Sectorul Poliției de Frontieră Turnu şi au deţinut în vederea comercializării cantitatea totală de 7.500 (șapte mii cinci sute) de pachete cu țigarete marca Marlboro, nemarcate fiscal, a câte 20 țigarete/pachetul, conținând în total 150.000 țigarete/fire, fiecare pachet fiind inscripționat cu sintagma „Smoking kills”. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare“, conform anchetatorilor. Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Un student a accidentat mortal o mămică, pe trecerea de pietoni lângă Auchan. Nemulțumiri după prima condamnare. Ce se întâmplă cu dosarul
Decizia prevede anularea parțială a raportului procedurii, obligând autoritatea contractantă să reevalueze oferta asocierii Black Sea Security Services SRL & ZIP Escort SRL, clasată inițial pe locul I. Contestația a fost înregistrată la CNSC cu nr. 28792/06.05.2025 de către liderul asocierii, Transguard Security SRL, firmă cu sediul în Constanța, bd. Mamaia nr. 122 bis, reprezentată legal de administratorul Ușmec Ileana Corina. Aceasta a solicitat anularea actelor administrative contestate, reevaluarea ofertelor
.
Cazul se află acum în atenția polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție. Gică Slabu, de 74 de ani, i-a sesizat pe oamenii legii cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic în garajul situat în curtea locuinței, de un bărbat care ar fi sărit gardul imobilului și ar fi pătruns în garaj pe ușa lăsată neasigurată. Din primele cercetări efectuate rezultă că bărbatul agresat
.
Valoarea estimată a contractului este de 14.563.875 de lei, iar obiectivul general este realizarea unei rețele moderne pentru colectarea și tratarea apelor uzate menajere. Investiția include, printre altele, construirea unei rețele de canalizare cu o lungime totală de 15.450 de metri, din care 14.209 metri de conductă PVC cu diametrul de 250 mm și 1.241 de metri de conductă din polietilenă de înaltă densitate (PEID), cu diametrul de 110 mm.
.
Percheziția a avut loc în comuna Lumina, la locuința unui bărbat de 52 de ani. Bărbatul este cercetat pentru că, în cursul lunii mai 2025, în mod repetat, ar fi efectuat uz de armă fără drept în curtea locuinței sale, provocând distrugeri unui imobil învecinat. În urma efectuării percheziției, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o pușcă cu lunetă, 5 pistoale airsoft, un pistol supus autorizării, aproximativ
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.