Această meserie o practic de aproximativ 5 ani, dar, la CT Bus lucrez de 19 ani. 14 ani am lucrat la vopsitorie, un mediu destul de toxic, iar anterior tot într-un service – într-o vopsitorie auto. Am observat că celelalte colegi ale mele, care au fost pe tramvai în trecut – am colege care sunt mai vechi în profesie, deci sunt foarte pregătite și în domeniul tramvaielor – au avansat și au trecut pe autobuz și așa mi-am spus „de ce n-aș putea și eu să fac aceeași treabă”. În același timp, la acel moment, și alți colegi de-ai mei, plecau de la munca de atelier pe autobuze. Eu m-am ambiționat și am luat și categoriile pentru camion – C-ul, E-ul și D-ul, plus atestatele. După acești cinci ani pot să spun că îmi place foarte mult ceea ce fac, practic meseria cu tot sufletul. Ar fi o utopie ca să spun că e totul perfect, e totul roz, sunt și probleme în trafic, dar încerc să face față. La CT Bus suntem nouă femei într-un colectiv de peste 400 de șoferi, dar ne-am adaptat. Din punctul meu de vedere pot să spun că am fost bine primită de colegii bărbați, care m-au ajutat când am avut nevoie, m-au îndrumat, m-au sprijinit. De câte ori a fost o problemă, am sunat un coleg, am întrebat tot timpul, am primit indicații, sprijin. Îmi aduc aminte când primul șef de coloană pe care l-am avut m-a întrebat dacă pot să fac și eu, de exemplu, rezerva (rezerva înseamnă că facem trasee pe toată Constanța, adică pe toate liniile) și eu i-am spus domnului că vreau să fac tot ceea ce fac bărbații, indiferent cât greu este. Suntem un colectiv închegat, dar poate se datorează asta și faptului că eu am o fire mai sociabilă. Poate că au fost momente când m-am mai supărat, dar am trecut peste pentru că trebuie să fim ca o familie aici, la final, treaba să iasă bună. Bineînțeles că nu putem să-i mulțumim pe toți pasagerii care sunt din toate clasele sociale, dar ne străduim. Am fost obișnuită, am muncit de copil de la 16 ani mai mult printre bărbați. La vopsitorie eram singura femeie în ultimul timp, înainte de a deveni șoferiță. Sincer, eu mă simt respectată, mă simt parcă și protejată. Mediul online m-a ajutat foarte mult, am intrat pe rețelele de socializare și am văzut multe șoferițe pe camioane… păstrez legătura cu mai multe șoferițe din toată lumea care sunt plecate în afara țării. Chiar avem și două șoferițe de ale noastre, plecate de la CT Bus pe camion. Femeile totuși au evoluat. Ne-a ajutat și faptul că tehnologia a avansat, nu mai avem prea multe autobuze cu cutie manuală, care sunt mai greu de condus. Practic, tehnologia fiind avansată ne-a creat oportunitatea ca și noi femeile să putem să ținem ritmul bărbaților în această meserie. Eu sunt șofer pe linia 2-43, Ciresica până la Poarta 6, pe un autobuz cu cutie automată. Este un traseu destul de lung, o oră și 20 de minute. În timpul unei ture facem patru – cinci curse, depinde și de tură: tura de dimineață mai puține, tura de după amiază mai multe. Am condus și autobuz electric, orice autobuz mi s-a repartizat nu am refuzat niciodată. Îmi place să încerc orice tip de autobuz, nu mi-e teamă că e mai lung, că e mai scurt, chiar dacă ar fi avut și cutie manuală m-aș fi urcat și l-aș fi condus și pe acela. Cele electrice pe care le avem sunt mai iuți, dar te poți obișnui repede. Asta trebuie să facă un profesionist, trebuie să încerce orice autobuz, orice mijloc de transport din punctul meu de vedere. Mai sunt probleme, sunt persoane care mai adorm prin autobuz, te rogi de ei să coboare, încep să devină recalcitranți, am avut și persoane care au sărit și la bătaie, practic. Dar există pază, anunțăm, se intervine… Agresiuni fizice asupra mea n-au fost, verbale însă da. Unii participanți la trafic nu țin cont de faptul că avem persoane în autobuz, ne taie calea, nu ne acordă prioritatea la ieșirea din alveole. Au pretenție la noi să facem stația în alveolă, dar după, rămâi blocat acolo că nu vor să-ți dea prioritate. Acolo noi pierdem mult timp pe traseu Mulți pasageri nu știu că noi mergem într-un grafic, au impresia că noi mergem după bunul plac. Suntem apostrofați, chiar și înjurați, dar asta e, suportăm. Pasiunea învinge toate problemele din trafic, aici e secretul. Trebuie să ai un pic de duritate pentru a practica această meserie, pentru că zilnic întâlnești în trafic, de exemplu, un accident care se soldează cu victime. Atunci nu trebuie să te pierzi, trebuie să fii dur, trebuie să treci pe lângă situația respectivă și să nu te afecteze ca să poți circula în continuare. Trebuie să fii un om hotărât pentru o astfel de meserie. Este vorba despre o fracțiune de secundă când trebuie luată o anume hotărâre, în anumite situații. Chiar dacă ești dur, dacă ești hotărât, trebuie să ai și calm. În general mă trezesc la 3 jumăte dimineața, eu fiind din Techirghiol, iar la 4.55 se pleacă din garaj pentru prima cursă. Indiferent că ninge, plouă, că e potop, ieși din casă și pleci. Ești ca la armată, deci trebuie să fii punctual. Ne facem cursele, programul se termină la ora 12.00, 13.00, 14.00, depinde. În tura de după amiază se intră la ora 12.00, cu aproximație. De multe ori avem și ture mai lungi, ajungem la 12 noaptea la garaj, iar acasă pe la 01 noaptea. Lucrăm o săptămână dimineață, o săptămână după amiază, iar în săptămâna de dimineață, de exemplu, am legat și weekend-ul, practic un weekend lucrăm, un weekend avem liber. Da! Eu fac comparație și cu alte persoane și profesii, nu din cadrul CT BUS, ci din țară, de exemplu. Eu pot să spun că sunt mulțumită, dar nu pot să vorbesc în numele tuturor. Am de gând să practic meseria atât cât îmi va permite sănătatea pentru că în lege nu e specificată vârsta până la care poate practica această meserie o persoană. Sinceră să fiu așa, dacă aș ieși la pensie, de exemplu de la CT Bus și nu m-ar mai primi în continuare, m-aș duce și pe un camion. Am un hobby pe care l-am descoperit în urmă cu trei ani. Particip anual la expoziția TTA de la Alba Iulia, acolo unde sunt prezentate cele mai frumoase camioane de la noi din țară și, bineînțeles, și de peste hotare. Pe lângă faptul că sunt șofer de autobuz, am și o pasiune, aș zice, foarte mare, exagerată pentru camioane. Nu le-am probat, în schimb, cunosc toate tipurile de camioane, discut cu tot felul de persoane, și femei și bărbații care lucrează pe camioane, sunt tot timpul la curent cu bucurile și cu necazurile multora dintre ei … Este o recreere pentru mine să merg la festivalul de la TTA. Am mai invitat și alți colegi de-ai mei, dar nu împărțășește nimeni pasiunea aceasta.