FOTO VIDEO S-a dat ALARMA în Valea Nucarilor, din județul Tulcea! Doi câini, salvați dintr-o fântână secată
Inapoi

FOTO VIDEO S-a dat ALARMA în Valea Nucarilor, din județul Tulcea! Doi câini, salvați dintr-o fântână secată

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Actualitate
La ajungerea echipajului de intervenție la locul solicitării, s-a constat că în fântână (adâncă de aproximativ 12-15 metri) se află o cățelușă de talie medie dar și un pui al acesteia. După evaluarea situației și identificarea soluției potrivite pentru îndeplinirea misiunii, un alpinist din cadrul echipajului de intervenție a fost coborât în fântână, a asigurat cățelușa (aceasta era speriată și încerca să își protejeze puiul) care a fost ulterior extrasă de urgență de către salvatori în cel mai scurt timp pentru a nu-i provoca alte răni după care, puiul cățelușei a fost extras cu un coș și înapoiat proprietarei. Ambii patrupezi, din fericire, nu prezentau traumatisme vizibile având în vedere ca se aflau în fântână de aproximativ 3 zile. (Proprietara fusese externată din spital în cursul zilei de azi, aceștia fiind în grija unei vecine care nu i-am mai văzut de aproape trei zile). Misiunea pompierilor nu s-a încheiat decât după ce au asigurat gura fântânii pentru a preveni și alte incidente asemănătoare. Citește și Un bătrân din Mangalia a căzut de la etajul 4 al unui imobil. Bărbatul și-ar fi pus capăt zilelor. Ce spun polițiștii
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Date oficiale! DNA lansează BOMBA serii: Piedone nu are voie să părăsească România, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului

Conform datelor oficiale, Piedone este suspectat folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. „În data de 07 martie 2025, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, în calitate de președinte al A.N.P.C., ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăți comerciale care administrează un hotel în orașul Sinaia, faptul că subordonații săi din cadrul A.N.P.C. urmează .

Actualitate

ALERTĂ! A fost emisă avertizare RO-Alert în mai multe localități din județul Tulcea: vor fi ploi torențiale, vijelie și grindină

„Rugăm locuitorii din zonele vizate de codul portocaliu să ia toate măsurile de prevenire a unor situații de urgență și de protecție atât a lor cât și a animalelor din gospodării, să acceseze platforma națională pentru situații de urgență pe site-ul FIIPREGATIT.RO ori din aplicația DSU și să apeleze numărul unic de urgență dacă situația o impune și au nevoie de ajutor”, transmit reprezentanții ISU Tulcea. .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

22:12

Accident în Medgidia: doi copii au fost transportați la spital după ce au suferit atacuri de panică

Ambii au fost duși de urgență la Spitalul Municipal Medgidia. Citește și FOTO VIDEO Accident cu 2 autoturisme și o dubă de marfă la ieșire din Mangalia spre Constanța
Image Description

21:11

ALERTĂ la Medgidia! Doi copii, accidentați de o mașină. Victimele, duse de URGENȚĂ la spital

Conform primelor date, doi copii (de 6 și 7 ani) au fost loviți de o mașină. Copiii au fost duși de urgență la spital. Se pare că micuții sunt foarte speriați. Citește și FOTO VIDEO Accident cu 2 autoturisme și o dubă de marfă la ieșire din Mangalia spre Constanța
Image Description

20:57

Date oficiale! DNA lansează BOMBA serii: Piedone nu are voie să părăsească România, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului

Conform datelor oficiale, Piedone este suspectat folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. „În data de 07 martie 2025, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, în calitate de președinte al A.N.P.C., ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăți comerciale care administrează un hotel în orașul Sinaia, faptul că subordonații săi din cadrul A.N.P.C. urmează
Image Description

20:55

ALERTĂ! A fost emisă avertizare RO-Alert în mai multe localități din județul Tulcea: vor fi ploi torențiale, vijelie și grindină

„Rugăm locuitorii din zonele vizate de codul portocaliu să ia toate măsurile de prevenire a unor situații de urgență și de protecție atât a lor cât și a animalelor din gospodării, să acceseze platforma națională pentru situații de urgență pe site-ul FIIPREGATIT.RO ori din aplicația DSU și să apeleze numărul unic de urgență dacă situația o impune și au nevoie de ajutor”, transmit reprezentanții ISU Tulcea.
Image Description

20:22

FOTO Medgidia: Un biciclist a fost accidentat de un autoturism al unei firme de curierar. Cum a avut loc impactul

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind implicate un autoturism și o bicicletă. Din primele cercetări a reieșit faptul că, pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers către stânga, o bicicletă, condusă de un bărbat, de 55 ani, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 61 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:07

- Nationale - Exclusiv Sume uriașe plătite de stat „firmelor neperformante”. Radu Miruță: „Le sunt acoperite cheltuielile și nu fac nimic. E trai pe vătrai”

Statul plătește sume mari de bani, chiar și 75% din cheltuieli, unor companii din subordinea sa, care însă nu au capacitate să execute banii din buget, a avertizat ministrul Economiei, Radu Miruță. Discutând despre acele companii care se laudă cu cifre bune, dar primesc subvenții importante de la stat, oficialul a spus, în direct la Digi24, că sunt firme „din zona de apărare, care primesc niște bani de nucleu, iar
Image Description

23:00

- Nationale - Exclusiv Miruță, atac la Grindeanu, pe tema consilierilor din privat: Dacă vin niste analiști buni, s-ar putea să vedem niște legături

Ministrul Economiei, Radu Miruță, invitat marți seară la Jurnalul de Seară de la Digi24, consideră că preocuparea președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, privind consilierii din mediul privat ai Executivului condus de Ilie Bolojan ar putea fi de fapt o „preocupare de auto-protecție”. Ministrul USR spune că „dacă vin niște analiști financiari buni și iau la rost lucrurile astea, s-ar putea să vedem niște legături între cei care sunt în
Image Description

22:55

- Externe - „Ozzy Forever”. Mesaj emoționant al trupei Black Sabbath după moartea lui Ozzy Osbourne. Omagii aduse de Metallica și Rolling Stones

„Ozzy Forever” („Ozzy pentru totdeauna”) este mesajul emoționant publicat de trupa Black Sabbath după moartea solistului Ozzy Osbourne, la vârsta de 76 de ani. Legende ale muzicii, printre care Metallica, Rolling Stones și UB40, au transmis mesaje de condoleanțe și au amintit contribuția uriașă a lui Osbourne la istoria rockului, în special a muzicii heavy metal. Împărtășind o fotografie cu Ozzy Osbourne pe scenă, de la ultimul său concert susținut
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete