FOTO VIDEO Călătorie printre stele: Planetariul hibrid 4K din Constanța, locul unde cosmosul prinde viață, îi așteaptă pe vizitatori la cele 4 reprezentații zilnice
Inapoi

FOTO VIDEO Călătorie printre stele: Planetariul hibrid 4K din Constanța, locul unde cosmosul prinde viață, îi așteaptă pe vizitatori la cele 4 reprezentații zilnice

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
Primul obiectiv public de acest gen din ţară a fost inaugurat chiar în anul în care omul a reuşit să „atingă” pentru prima dată cu piciorul Luna (1969). Planetariul destăinuie şi azi misterele greu de pătruns ale cerului. O lume de dincolo de noi, alcătuită din stele, planete, meteori, galaxii şi altele ţi se dezvăluie de cum intri în incintă, dar eşti ajutat să înveţi să călătoreşti printre ele folosindu-te de constelaţii, cele care contribuie la realizarea acestui tablou, „Cerul”. În incinta Planetariului sunt patru demonstrații zilnice, de luni până duminică. La ora 10.15 au posibilitatea de a intra familiile cu copii sub 7 ani, fiind o demonstrație exclusiv pentru cei mici. La ora 11.45 este cea de-a doua demonstrație la care pot asista copiii peste șapte ani însoțiți de părinți și restul vizitatorilor. Următoarea demonstrație este la 13.45, iar la ora 15.00 este cea de-a patra demonstrație care se suprapune cu cea de la Delfinariu, dar iubitorii de planetariu pot veni și vedea cerul ziua ca și cum ar fi noaptea. Această demonstrație este una specială pentru că este singurul planetariu din România, hibrid. Muzeografii prezintă pe cupola planetariului evenimentele din ziua respectivă, așadar putem să vedem în cursul zilei cum va arăta cerul seara. Capacitatea sălii este de 35 de locuri, dar este recomandabil ca vizitatorii să își ia biletele online pentru că, fiind un număr atât de mic, acestea se epuizează rapid. Muzeograful Gina Raluca Chetman a transmis, prin intermediul Ziarului Amprenta, vizitatorilor care încă nu au ajuns la Planetariu: „ Vă așteptăm întotdeauna cu mult soare și cu ușa deschisă, atât pe cei mari cât și pe cei mici. De ce este important să veniți la Planetariu? Cu siguranță că avem în fiecare zi atât cerul de zi, Soarele care ne zâmbește în fiecare zi, cât și noaptea lungă înstelată, de vară, de vacanță însă cu toate acestea sosierea la Planetariu ar trebui să fie o vizită specială pentru că doar aici avem ocazia – nu neapărat de a vedea un spectacol al cerului, pentru că acela ar fi în fiecare noapte – dar de a avea o îndrumare în ceea ce privește cerul, în ceea ce privește cunoașterea constelațiilor, o îndrumare în recunoașterea planetelor o apropiere a planetelor de noi. Datorită facilității programului pe care aici îl avem în Planetariu, planetele vin mult mai aproape de noi, avem iluzia că le atingem și în același timp de a învăța în acest cadru minunat mult mai multe decât dacă am fi dispuși sau mai puțin dispuși în ziua respectivă să citim câte ceva despre vreuna dintre planete sau constelații„, a transmis muzeograful, cu vocea sa caldă, tocmai potrivită pentru copiii care ajung la Planetariu. Cât despre curiozitățile copiiilor, muzeograful Planetariului ne-a spus că aceștia au întrebări încă de la momentul când pășesc în incinta clădirii: „După primii pași pe care îi fac în horul de la intrare, în timp ce privesc fascinația acea pictură profesională de pe tavanul planetariului, începe un tir de întrebări care se referă la constelații pentru unii dintre ei. Ei sunt extrem de interesați de planete. Dacă s-ar putea lângă cursul unei demonstrații să le vadă pe toate sunt fascinați de acel spectacol, în special de momentul în care planeta ajunge aici pe cupolă, foarte aproape de ei. Diferite structuri ale cerului au diferite indicative, care sunt prescurtările unor termeni științifici foarte, foarte bine definiți. Și aceia care sunt curioși în domeniul astronomic, aceia care citesc foarte mult, sigur că și întreabă ce înseamnă anume indicativ. Acesta a fost să zicem așa culmea, dar au fost și alții care, de exemplu au îmbinat Marele Univers cu acela de pe Terra pentru că după ce și terminat tirul de întrebări referitoare la planete au început să mă întrebă despre delfini sau despre rechini, astfel încât s-au gândit ei așa micuții, copilașii, să îmbine așa toată gama dacă tot au venit la Complexul Muzeal. Avem astfel un tir mixt de întrebări, hibrid”. În final, unul dintre muzeografii Planetariului a transmis și un mesaj părinților care nu au ajuns încă cu copiii lor la planetariul hibrid 4K din Constanța: „Să își asculte intuiția de a își aduce copiii la planetariu, să le asculte rugămințile copiilor care sunt într-adevăr interesați de planete, să le frânească imaginația, aducându-i aici, asistând la acest spectacol al cerului atât de aproape de copiilor Și să le creeze venind la planetariu atât o oră de astronomie dedicată celor mici Nu e vorba de un curs, este vorba despre o poveste spusă copiilor pentru că prima demonstrație aceea de la 10 și un sfert le este dedicată, dar în același timp și, de ce nu, de un scurt exercițiu de imaginație”. Anterior instalării tehnologiei de ultimă generație, la Planetariul din Constanța a fost funcțional un proiector ZKP-2 (1988), realizat în Germania (Karl Zeiss Jena), care nu mai era la standardele progreselor științifice și tehnologice și nu mai răspundea cerințelor educaționale, de calitate și atractivitate.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Primăria Lumina caută constructor pentru finalizarea sediului Serviciului de Salubrizare

Valoarea estimată a contractului este de 1.607.487,21 lei (fără TVA), iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 5 august 2025, ora 15:00. Ofertele depuse vor fi deschise în aceeași zi în SEAP. Contractul presupune execuția lucrărilor rămase, conform proiectului tehnic aprobat, la clădirea Serviciului de Salubrizare, situată pe strada Morii nr. 79G, în localitatea Lumina. Printre lucrările vizate se numără: Proiectul este finanțat din fonduri bugetare și se bazează pe .

Actualitate

Proiect de reformă administrativă: fermierii cu datorii la bugetul local nu vor mai putea obține adeverințe din registrul agricol

Această condiție figurează în forma actuală a proiectului, care urmează să fie discutat cu primarii și partidele din coaliția guvernamentală. Proiectul a fost prezentat public de premierul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, într-o conferință de presă susținută vineri la Palatul Victoria. Premierul a anunțat că are în vedere asumarea răspunderii în Parlament, însă o decizie finală va fi luată în urma consultărilor cu liderii partidelor din coaliție: PSD, .

Actualitate

Direcția Națională de Probațiune caută firmă de curățenie pentru 42 de sedii din țară, inclusiv în Constanța

Valoarea totală estimată a contractului este de 6.623.625,03 RON, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 29 august 2025, ora 15:00, potrivit anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Obiectul achiziției: curățenie în peste 40 de sedii din România Contractul vizează servicii de curățenie generală și întreținere pentru spațiile administrative și birourile Direcției Naționale de Probațiune din: București (sediul central al DNP), precum și din județele: Bacău, Botoșani, Iași, .

Actualitate

CCR a respins sesizarea opoziției pe Legea Austerității: Măsurile intră în vigoare de la 1 august

Sesizarea depusă opoziție în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, a fost dezbătută la Curtea Constituţională astăzi, 22 iulie. Potrivit Știripesurse, CCR a analizat sesizarea depusă de parlamentari din opoziție cu privire la primul pachet de măsuri fiscal-bugetar, pentru care Executivul și-a asumat răspunderea, .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

13:15

Primăria Lumina caută constructor pentru finalizarea sediului Serviciului de Salubrizare

Valoarea estimată a contractului este de 1.607.487,21 lei (fără TVA), iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 5 august 2025, ora 15:00. Ofertele depuse vor fi deschise în aceeași zi în SEAP. Contractul presupune execuția lucrărilor rămase, conform proiectului tehnic aprobat, la clădirea Serviciului de Salubrizare, situată pe strada Morii nr. 79G, în localitatea Lumina. Printre lucrările vizate se numără: Proiectul este finanțat din fonduri bugetare și se bazează pe
Image Description

12:56

Proiect de reformă administrativă: fermierii cu datorii la bugetul local nu vor mai putea obține adeverințe din registrul agricol

Această condiție figurează în forma actuală a proiectului, care urmează să fie discutat cu primarii și partidele din coaliția guvernamentală. Proiectul a fost prezentat public de premierul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, într-o conferință de presă susținută vineri la Palatul Victoria. Premierul a anunțat că are în vedere asumarea răspunderii în Parlament, însă o decizie finală va fi luată în urma consultărilor cu liderii partidelor din coaliție: PSD,
Image Description

12:53

Direcția Națională de Probațiune caută firmă de curățenie pentru 42 de sedii din țară, inclusiv în Constanța

Valoarea totală estimată a contractului este de 6.623.625,03 RON, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 29 august 2025, ora 15:00, potrivit anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Obiectul achiziției: curățenie în peste 40 de sedii din România Contractul vizează servicii de curățenie generală și întreținere pentru spațiile administrative și birourile Direcției Naționale de Probațiune din: București (sediul central al DNP), precum și din județele: Bacău, Botoșani, Iași,
Image Description

12:22

Astăzi, Iulia Iurea, primarul comunei Valu lui Traian, își sărbătorește ziua de naștere

Iulia Claudia Iurea a fost în mandatele 2008 – 2024 viceprimar al comunei Valu lui Traian fiind mâna dreaptă a actulului președinte al Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, care a câștigat alegerile în iunie 2024. Iulia Iurea activează în administrația locală de peste două decenii, acumulând peste 24 de ani de experiență ca funcționar public.
Image Description

11:55

CCR a respins sesizarea opoziției pe Legea Austerității: Măsurile intră în vigoare de la 1 august

Sesizarea depusă opoziție în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, a fost dezbătută la Curtea Constituţională astăzi, 22 iulie. Potrivit Știripesurse, CCR a analizat sesizarea depusă de parlamentari din opoziție cu privire la primul pachet de măsuri fiscal-bugetar, pentru care Executivul și-a asumat răspunderea,
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:18

- Vrancea - Colegiul Național „Unirea” din Focșani se pregătește pentru o nouă ediție a  Olimpiadei „InfoEducație”

În perioada 28 iulie – 1 august 2025, Focșaniul devine centrul inovației digitale din România. Colegiul Național „Unirea” găzduiește etapa națională a Olimpiadei InfoEducație, competiția dedicată celor mai talentați elevi pasionați de tehnologie, la secțiunile: dezvoltare software și web, robotică și multimedia. Sub deviza „Compilăm idei! Optimizăm viitorul!”, peste 200 de elevi și 30 de profesori din 33 de județe vor fi prezenți în Vrancea pentru a-și demonstra creativitatea, cunoștințele
Image Description

13:15

- Constanta - Primăria Lumina caută constructor pentru finalizarea sediului Serviciului de Salubrizare

Valoarea estimată a contractului este de 1.607.487,21 lei (fără TVA), iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 5 august 2025, ora 15:00. Ofertele depuse vor fi deschise în aceeași zi în SEAP. Contractul presupune execuția lucrărilor rămase, conform proiectului tehnic aprobat, la clădirea Serviciului de Salubrizare, situată pe strada Morii nr. 79G, în localitatea Lumina. Printre lucrările vizate se numără: Proiectul este finanțat din fonduri bugetare și se bazează pe
Image Description

13:12

- Cluj - Deputatul clujean Remus Lăpușan, mesaj dur pentru Guvern după anunțul lui Bolojan: „Vom lupta pentru ca dezvoltarea să continue”

Deputatul clujean Remus Lăpușan a declarat că Programul „Anghel Saligny” nu este doar un set de contracte ci o promisiune de dezvoltare pentru zone care prea mult timp au fost ignorate. Mai mult, deputatul social-democrat a mai amintit că programul înseamnă drumuri asfaltate, rețele de apă și canalizare, școli moderne, dispensare funcționale, poduri sigure și o șansă reală pentru milioane de români de a trăi decent, acasă. „Premierul Ilie Bolojan
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete