Incendiul a fost localizat și lichidat. Acesta se manifestă la pupa unui ponton din dormitor și afectat un catamaran, o altă ambarcațiune de tip BM, și un alt cont un dormitor la nivelul acoperișului de la etajul unu în zona din spate. „Am fost solicitat să intervenim pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un ponton dormitor ce se manifesta pe faleza municipiului Tulcea, în dreptul fostei fabrici de pește. La locul intervenție au fost direcționate două echipaje cu două autospeciale de stingere și o ambarcațiune din cadrul Nave Operative a Detașamentului Tulcea, iar la ajungerea acestora în centrul se manifesta la zona din spate a unui ponton dormitor fiind afectat o ambarcațiune de tip catamaran, un al doilea ponton în zona acoperișului din spate acestuia dar și o altă ambarcațiune de tip BM. La scurt timp de la ajungerea echipajelor de intervenție incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. În acest moment se lucrează pentru identificarea unor eventuale focare ascunse. La momentul incendiului pe cele două pontoane dormitor nu se aflau turiști”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, Daniel Năstase. Sursă foto: ISU Delta Dunării Citește și: Arde un camion încărcat cu fier vechi, în Medgidia: intervenție promptă a pompierilor
Relaxat și jovial, fost șef al ANPC s-a plimbat printre tarabe, a discutat cu localnicii și a făcut fotografii. În stilul său caracteristic, Piedone a făcut și câteva cumpărături – printre care un disc cu muzică –, glumind că abia așteaptă să-l asculte „cu un șpriț alături”. „Reflex de viață, de 35 de ani, prin târgurile Bucureștilor, mereu printre oameni și lângă oameni. Respect, oameni de bine! Vă iubesc!”, a
.
Din fericire, impactul a fost ușor, iar conducătorul auto a scăpat nevătămat. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției Rutiere și reprezentanți CFR, care au demarat cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Autoritățile reamintesc șoferilor importanța respectării semnalizărilor rutiere și a prudenței sporite la trecerile de cale ferată. Foto Ilustrativ Citește și: Se caută o firmă pentru supervizarea lucrărilor feroviare în Portul Constanța, Etapa II: Licitație de
.
Proprietatea, Vila Thetis, este situată pe strada M5, într-una dintre cele mai căutate zone turistice din nordul stațiunii Mamaia. „Clădirea se întinde pe o suprafață utilă de 492 mp, iar terenul aferent măsoară 500 mp. Pensiunea este deja racordată la toate utilitățile – apă, canalizare, curent electric și gaz – și poate fi preluată imediat, fiind complet mobilată și utilată”, se spune într-un anunț publicat pe storia.ro. Imobilul include 12
.
„Șeful de secție este, practic, un mic manager al echipei sale. Din păcate, în prezent, nu există criterii minime de concurs pentru ocuparea acestei funcții și nici evaluări periodice ale performanței. Vom introduce indicatori de performanță clari, atât pentru managerii de spitale, cât și pentru șefii de secții. Aceștia trebuie să își asume responsabilitatea pentru rezultatele echipei pe care o coordonează”, a declarat ministrul Rogobete, citat de rador.ro. Anunțul vine
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.