FOTO Reprezentanții UDTTMR au participat la evenimentul dedicat Zilei Democrației și Unității Naționale, organizat de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța
Evenimentul, care a avut loc la reședința Consulului General Ozan Çakır, a reunit și anul acesta numeroși cetățeni turci care se află în prezent în România, dar și delegații de la cele două uniuni, tătară și turcă, ce reprezintă oficial cele două comunități istorice care trăiesc de sute de ani pe meleagurile Dobrogei. Reprezentanții UDTTMR au participat la evenimentul dedicat Zilei Democrației și Unității Naționale În cadrul evenimentului a avut loc o ceremonie religioasă, a fost transmis un mesaj oficial al statului turc, iar cei prezenți au putut viziona o expoziție de fotografii realizate în timpul evenimentelor de la 15 iulie 2016. Începând din anul 2016, la data de 15 iulie este cinstită memoria cetățenilor turci care au murit în timpul tentativei de lovitură de stat. În acest context, atât în Turcia, cât și în toate țările unde există reprezentanțe diplomatice, sunt organizate evenimente comemorative. Reprezentanții UDTTMR au participat la evenimentul dedicat Zilei Democrației și Unității Naționale FOTO: Facebook Citește și: FOTO Gelil Eserghep, președintele UDTTMR, și deputatul Varol Amet, prezenți la recepția oferită de Ziua Independenței Republicii Azerbaidjan
Sub umbrela platformei „România Inteligentă”, conferința a reunit reprezentanți ai administrației locale și centrale, lideri din mediul de afaceri, reprezentanți ai mediului academic, arhitecți, antreprenori și experți, într-un dialog deschis despre viitorul Constanței ca destinație turistică, creativă și antreprenorială. George Măndilă: „Constanța, destinația viitorului” este mai mult decât un slogan – este un angajament concret pentru dezvoltare pe termen lung „OMD Mamaia Constanța a venit aici cu o misiune clară:
.
În cadrul atelierului de pe 10 iulie, desfășurat la Muzeul de Sculptură Ion Jalea, copiii au fost ghidați de specialistul muzeului, Iulian Leu, în realizarea unor compoziții plastice în tehnica acuarelei, având ca temă peisajul. Activitatea a început cu o etapă de schițare atentă, fiecare copil construindu-și propria viziune artistică, pentru ca apoi să dea viață lucrării în culori. Balconul muzeului s-a transformat într-un spațiu viu, încărcat de energie, culoare
.
Accidentul rutier a avut loc în centrul satului în urmă cu puțin timp. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, copilul este conștient și i se acordă primul ajutor de către paramedicii SMURD. Citește și: VIDEO S-a EXTINS incendiul pornit de la camionul cu baloți răsturnat la ieșire din Medgidia spre Peștera: Două elicoptere acționează pentru stingerea acestuia
.
Operaţia de transplant a fost realizată la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş. Dr. Horațiu Suciu, a explicat totul într-o postare pe Facebook: „Daria are o inimă nouă. Un nou început, o nouă șansă la viață. Astăzi, la doar 10 ani, Daria a primit darul cel mai de preț: o inimă nouă. De mai bine de un an, o ținea în viață un dispozitiv de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.