Președintele CJC a transmis, prin intermediul paginii sale de Facebook, că citește comentariile oamenilor și că este conștient de problemele semnalate de aceștia, unele dintre acestea făcând referire la situația de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a spitalului. „Știu cât de greu este să aștepți ore întregi într-o situație de urgență“, a spus Florin Mitroi. Acesta a mai precizat că, tocmai de aceea, a solicitat suplimentarea posturilor din cadru UPU cu 10 noi posturi. De altfel, vestea bună privind suplimentarea posturilor în Urgența Constanța a fost împărtășită publicului încă de luni, 23 iunie 2025, de la finele ședinței Consiliului Județean Constanța. Totodată, președintele CJC le-a transmis constănțenilor că citește comentariile pe care aceștia i le adresează, chiar dacă nu îi permite timpul să le răspundă tuturor, iar problemele ce îi sunt semnalate își vor afla rezolvare. „Știu că sunt probleme reale la UPU, cât și pe alte secții. Nu vreau să le ascund“, a spus Florin Mitroi. „Știu cât de greu este să aștepți ore întregi într-o situație de urgență. Am citit comentariile voastre – chiar dacă nu răspund la toate, să știți că le citesc pe fiecare în parte. Știu că sunt probleme reale la UPU cât și pe alte secții. Nu vreau să le ascund“, a precizat președintele CJC. În continuare, acesta a precizat că „tocmai de aceea, am cerut suplimentarea Unității de Primiri Urgențe cu 10 posturi noi“. „E un prim pas – dar un pas important. Nu rezolvăm totul peste noapte, dar îmi asum să fac pași concreți, nu doar să dau din umeri“, a punctat Florin Mitroi. De asemenea, președintele CJC le-a mulțumit celor ce îi aduc problemele la cunoștință: „Vă mulțumesc tuturor celor care vă implicați, care semnalați problemele și care sperați. Vă aud. Iar vocea voastră mă obligă să merg mai departe“, a spus Florin Mitroi. Amintim, la finalul ședinței CJC de luni, 23 iunie 2025, președintele Florin Mitroi a împărtășit vestea vizând solicitarea de înființare a unor noi posturi în cadrul UPU Constanța. Cu aceeași ocazie, Raluca Ștefan Vericeanu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța, a precizat că este vorba despre zece posturi de medici: „Cele zece posturi sunt posturi de medici, însă am solicitat, de asemenea, aprobare și pentru posturile de asistent și brancardier“. De asemenea, managerul SCJU a făcut declarații și cu privire la cabinetul stomatologic care va funcționa la Spitalul Județean. „În acest moment, avem pregătit un Cabinet stomatologic, este pregătit și amenajat cu tot ce trebuie. Acum, așteptăm răspunsul Ministerului Sănătății, iar activitatea poate începe“, a spus șefa SCJU Constanța. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Vești bune despre Spitalul Județean Constanța! Florin Mitroi, președintele CJC, anunță că vor fi înființate posturi noi în Urgență
În urma accidentului, autoritățile au declanșat Planul Roșu de Intervenție, începând cu ora 18:36, măsură care presupune suplimentarea resurselor medicale și de intervenție, coordonarea unitară a acțiunii și alertarea tuturor unităților de primiri urgențe din județ, în funcție de numărul victimelor. La această oră, intervenția este în plină desfășurare, iar echipajele medicale acordă îngrijiri răniților. De asemenea, forțele de ordine asigură zona pentru a permite accesul echipelor de salvare. Vom
.
Potrivit Centrului Infotrafic, traseele transporturilor agabaritice sunt următoarele: – Port Agigea – DN 39 A – DN 39 – DN 38 – DJ 391 – DN 3 – DJ 224 – DN 2A – DN 2 – DN 2B – Buzău; ora 18:00, 1 transport format dintr-un camion cu lățimea de 6,04 metri, lungimea de 48 de metri, înălțimea de 6,24 metri și masa de 151 de tone; – Agigea
.
„Din dorința de a da cât mai multor persoane posibilitatea de a vizita Cazinoul din Constanța, conducerea instituției a decis extinderea programului de vizitare de marți până duminică, în intervalul 10:00–21:00, ultima intrare fiind la ora 20:30. Motivele principale care au determinat extinderea programului de vizitare a Cazinoului au fost deschiderea sezonului estival care se traduce în numărul mare de turiști ce vor ajunge pe faleza din Constanța, vacanța oficială
.
Potrivit Dispoziției Președintelui ANPC nr. 559292506/2025, emisă de președintele Cristian Popescu Piedone, „începând cu data prezentului ordin, se interzice în mod expres orice comunicare către mijloacele de informare în masă din partea personalului angajat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, indiferent de categorie (funcționari publici sau personal contractual), funcție sau nivel ierarhic”. Toate comunicările oficiale și relațiile cu presa vor fi gestionate exclusiv de președintele instituției, Cristian Popescu Piedone. Ordinul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.