Acesta nu este singurul parteneriat semnat între compania constănțeană și administrația locală din Sighet. În luna iunie 2025, Agorapolis SRL a mai încasat 380.000 de lei pentru elaborarea unui alt PUZ, dedicat „Zonei protejate istorice” a municipiului. Cu doar o lună înainte, în mai, firma a primit încă 280.000 de lei pentru serviciile de elaborare a Planului Urbanistic Zonal intitulat „Regenerare – Restructurare urbană a cartierelor de locuințe colective – zona de est”. Valoarea cumulată a celor trei contracte depășește 1 milion de lei, ceea ce confirmă atât interesul autorităților locale pentru reconfigurarea urbanistică, cât și poziția tot mai consolidată a Agorapolis SRL pe piața serviciilor de proiectare urbană. Agorapolis SRL, una dintre firmele care se remarcă în peisajul urbanistic constănțean, continuă să atragă atenția atât prin cifrele financiare, cât și prin implicarea în proiecte de interes public. Potrivit datelor publicate pe platforma listafirme.ro, consultată la data de 4 iulie 2025, compania a fost înființată în 2015 și are sediul social în municipiul Constanța, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Obiectul principal de activitate este cel de „activități de arhitectură”. Firma este deținută și administrată de Mihaela Pușnava, o prezență activă în spațiul public, cu experiență atât în domeniul proiectării urbane, cât și în zona de strategie și dezvoltare culturală. Agorapolis SRL a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 3.340.464 de lei și un profit net de 320.664 de lei. Tot atunci, firma raporta datorii în valoare de 1.631.524 de lei. În anul următor, compania aproape că și-a dublat cifra de afaceri, ajungând la 6.601.505 lei. Profitul a crescut, de asemenea, la 422.501 lei, iar datoriile s-au ridicat la suma de 3.026.444 lei. În ceea ce privește veniturile din contracte cu statul, în 2023 Agorapolis SRL a încasat 2.119.800 de lei, iar în 2024 – 599.000 de lei. Firma Agorapolis a reușit să obțină, în ultimii ani, mai multe contracte semnificative cu administrația publică locală din Constanța. În 2023, compania a câștigat un acord-cadru în valoare de 855.000 de lei pentru servicii de proiectare și elaborare a documentației de urbanism. Contractul viza actualizarea Planurilor Urbanistice Zonale pentru Palazu Mare, Mamaia, Veterani, dar și elaborarea unor noi PUZ-uri pentru zona Poarta 3-4. Anterior, în 2022, Agorapolis a fost desemnată câștigătoare pentru servicii similare de proiectare urbanistică. Contractul a avut ca obiect actualizarea PUZ-ului pentru reabilitarea și revitalizarea zonei peninsulare a municipiului Constanța, precum și elaborarea PUZ-urilor pentru zona centrală, respectiv cartierele Tomis I și Tomis II. Valoarea acestui contract a fost de 2.178.000 de lei. Pe lângă colaborările locale, Agorapolis SRL a semnat parteneriate și cu alte unități administrativ-teritoriale din țară. Printre clienții firmei se numără autorități publice din municipiile Deva, Sibiu și Baia Mare, dar și Consiliul Județean Maramureș. Mihaela Pușnava este fondatoarea și administratorul firmei Agorapolis. Originară din Baia Mare, Pușnava are o experiență relevantă în domeniul administrației și al strategiei urbane. În 2016, ea a candidat pentru un post de consilier local în Baia Mare, fiind asociată în perioada respectivă cu fostul edil Cătălin Cherecheș, unul dintre cei mai controversați primari din România, fugit de justiție după condamnarea sa. Pușnava a deținut funcția de manager de strategie și dezvoltare în cadrul Fundației „Baia Mare 2021”, structură înființată de Primăria Baia Mare pentru a coordona candidatura municipiului la titlul de Capitală Culturală Europeană. Sursă foto: Facebook Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Firma fostei politiciene Mihaela Pușnava a încheiat patru contracte dintr-un foc cu Universitatea Ovidius Câți bani încasează firma constănțeană Agorapolis de la compania condusă de Primăria Sectorului 6 din Capitală
„Îndrăgitul cântăreț Gheorghe Mureșan a plecat în lumea cea fără de dor. „Pe Mureș în jos și-n sus” va răsuna de acum pe scena cerului. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, au transmis cei de la Folclor Autentic Românesc. Gheorghe Mureșan s-a născut în comuna Iclănzel în 1946, pe 1 martie, în satul Negreşti. Într-un interviu acordat lui Mihai Nasca, Gheorghe Mureșan povestea cum a ajuns să fie unul dintre
.
Începând de astăzi, 4 iulie, pe timpul zilei, în intervalul orar 10.00 – 20.00, vor fi instituite restricții de circulație pe DN5, sectorul cuprins între km 63+715 – km 64+884, Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, iar autovehiculele rutiere vor staționa pe sectorul DN5, anterior intrării pe pod. Reamintim faptul că, în continuare, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se execută lucrări de reparații, motiv pentru care traficul rutier se desfășoară
.
Informația a fost transmisă de oficialii UE către agenția de presă Reuters și preluată de Agerpres. Conform sursei citate, la finele lunii iunie, UE și Ucraina au ajuns la un acord comercial inițial, după ce, Uniunea introdusese încă din 2022 o scutire de la drepturile vamale pentru produsele agricole ucrainene. Scutirea era menită să sprijine Kievul în fața invaziei rusești. Acordul revizuit include 40 de mărfuri și trebuie adoptat de
.
Anunțul a fost făcut la 112 aproape de ora 12.15! La locul intervenției dintre Corbu și Vadu au fost direcționate echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, care intervin cu două mașini de stingere, din cadrul Stației Midia. Intervenția pompierilor este în plină desfășurare, iar misiunea este contra cronometru, pentru a nu exista riscul extinderii flăcărilor. Reprezentanții ISU Dobrogea au transmis că incendiul dintre Corbu și Vadu, de la combină,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.