Cu această ocazie, Ambasada Greciei la București și Consulatul Onorific al Greciei în Constanța, în parteneriat cu Comunitatea Elenă „Elpis” din Constanța, organizează o Expoziție de Arhive Diplomatice dedicată acestui moment aniversar. Evenimentul de deschidere va avea loc vineri, 27 iunie 2025, de la ora 18:00, în clădirea emblematică a Cazinoului din Constanța, și se va desfășura în prezența Excelenței Sale, Ambasadorul Greciei în România, doamna Lili Evangelia Grammatika, alături de o delegație de oficialități de rang înalt din partea statului român și elen. Expoziția își propune să evidențieze rolul comunității elene în formarea identității orașului Constanța, atât în perioada veche, cât și în epoca modernă. Legăturile culturale, economice și diplomatice dintre Constanța și Grecia sunt adânc înrădăcinate în istoria orașului-port, iar această expoziție vine să le aducă în prim-plan prin documente, imagini și mărturii diplomatice valoroase. Organizatorii consideră că evenimentul va contribui la îmbogățirea programului cultural de vară al Constanței, aducând în atenția publicului o pagină importantă din relațiile internaționale ale României. Sursă foto: Comunitatea Elenă Elpis Citește și: Constanța: 12 etnii din Dobrogea, prezente astăzi la Parada Etniilor și a Costumelor Tradiționale Autentice Românești. Vezi aici traseul
Potrivit primelor informații transmise de reprezentanții ISU Dobrogea, persoana a fost semnalată în zona pensiunii Casa de Mare, din Olimp. La locul intervenției se deplasează o autospecială de stingere, o ambarcațiune de la Detașamentul Mangalia, dar și un echipaj SMURD din Vama Veche. Misiunea de salvare din Olimp este în curs de desfășurare. Din fericire, alarma de pe plaja din Olimp s-a dovedit a fi una falsă, nefiind nicio persoană
.
Amintim, este vorba despre același incendiu izbucnit inițial ieri, 5 iulie 2025, la Chilia și care a reușit în prima zi să distrugă 50 de hectare de pădure, din cele 1.000 afectate în total ieri. Potrivit informațiilor furnizate în această dimineață de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta al județului Tulcea, incendiul de la Chilia ar fi izbucnit de la o pasăre ce s-ar fi atins de un transformator
.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 22 Ovidiu-Tulcea, în apropierea localității Lumina, județul Constanța, un autoturism a acroșat un autocar înmatriculat în Ucraina, în care se aflau aproximativ 40 de persoane. În urma accidentului, doar șoferul autoturismului a suferit leziuni, fiind evaluat medical la fața locului, spun autoritățile. La ora 20.55, Centrul Infotrafic preciza că traficul rutier este oprit în ambele direcții și se
.
În autocarul înmatriculat în Ucraina se aflau aproximativ 40 de persoane, din primele date ar fi vorba despre copii. La fața locului au fost alocate o autospecială cu apă și spumă, un SMURD Midia, o autospecială pentru victime multiple din cadrul Detașamentului Port și un SMURD C. La ora 20.55, Centrul Infotrafic preciza că traficul rutier este oprit în ambele direcții și se estimează reluarea normală a circulației în 30-45
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.