Eveniment literar la Biblioteca Județeană Ioan N. Roman: Mihaela Albu lansează un nou volum și susține conferința intitulată Mari necunoscuți ai culturii române
În cadrul întâlnirii, Mihaela Albu va susține conferința cu tema „Mari necunoscuți ai culturii române”, aducând în discuție figuri importante, dar mai puțin cunoscute ale exilului și culturii românești. Totodată, va avea loc lansarea volumului „Din exil despre «careul de ași» ai poeziei românești moderne”, publicat în 2025 la Editura Muzeul Literaturii Române. Lucrarea reprezintă o incursiune critică în creația a patru mari poeți moderni români din exil, o carte ce îmbină cercetarea istorică riguroasă cu sensibilitatea literară. Despre autoare și volumul său vor vorbi Marina Cap-Bun, critic literar și profesor universitar doctor la Universitatea Ovidius din Constanța, și Ovidiu Dunăreanu, prozator, eseist și președintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România. Evenimentul va cuprinde și prezentarea ultimelor trei numere ale revistei „Antilethe”, singura publicație culturală din România dedicată exclusiv exilului românesc, al cărei fondator și coordonator este Mihaela Albu. Întâlnirea va avea loc în Sala de Evenimente a Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Participarea este liberă, iar iubitorii de literatură sunt așteptați să descopere sau să redescopere vocile exilului românesc și contribuțiile remarcabile ale Mihaelei Albu la promovarea acestora în spațiul cultural românesc și internațional. Mihaela Albu este poet, prozator, jurnalist, critic și istoric literar, profesor univ. dr. la Universitatea din Craiova, iar între 1999 şi 2004 – profesor la Universitatea Columbia (New York). Este membră a Uniunii Scriitorilor din România (USR), a Uniunii Ziariştilor Profesionişti (UZP), a Asociației de Literatură Generală și Comparată (ALGCR), a Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) de pe lângă Academia Română, președinta Asociației Culturale „Carmina Balcanica”, director fondator al revistei internaţionale de cultură şi spiritualitate sud-est europeană Carmina Balcanica, al revistei dedicate exclusiv exilului românesc Antilethe şi redactor-şef la revista Lumină lină din New York. Este totodată inițiatoarea și coordonatoarea seriei „Cărțile exilului” de la editura Aius, precum și coordonatoarea „dosarelor” dedicate exilului din revista Mozaicul. În Statele Unite a lucrat ca redactor la ziarul Lumea liberă şi a deținut pagina literară la Romanian Journal (ambele din New York), colaborând totodată frecvent cu articole la Meridianul Românesc și Ziua USA. În mediul academic, a participat la numeroase conferințe internaționale în țară și în străinătate cu comunicări sau conducând workshopuri pe teme de literatură. A inițiat și organizat simpozioane internaționale („Întoarcerea în Ithaca. Literatura română din exil şi din afara graniţelor: realizări, recuperare, restituire”, Univ. din Craiova– trei ediții; „Literatura diasporei: Mircea Eliade”, New York, 2007; „Zilele Lumină lină”, New York, 2005 cu tema „Literatura diasporei”.) A iniţiat şi organizat de asemenea prima conferinţă a studenţilor româno-americani – Northeast Collegiate Romanian Cultural Conference, la Univ. Columbia, New York, aprilie 2001 (cu peste 150 paticipanți). A fost totodată organizatorul Conferinţei „Central European Contribution to Our Human Effort to Find Meaning in Our World”, International Society for Human Ideas on Ultimate Reality and Meaning (Toronto), The Fifth Regional Meeting Held in Europe, Romania, sept., 1998), precum și al ciclului de conferințe Mari necunoscuți ai culturii române, la Biblioteca județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, invitată fiind să conferențieze de asemenea pe tema exilului la universitățile din Cernauți și Chișinău, precum și la Câmpul Românesc de la Hamilton, Canada. A publicat studii, eseuri, critică literară (peste 400 de articole în reviste academice şi literare), poezie şi proză (în România, în SUA, Canada, Cipru, Finlanda, Germania, Israel, Rep. Moldova, Germania, Italia, Malta, Polonia, Portugalia, Turcia, Serbia), precum și volume de critică și istorie literară, jurnale și interviuri, cronici literare, prefețe și postfețe. Citește și: Expoziție de arhive diplomatice, la Cazinoul Constanța: 145 de ani de relații diplomatice între Grecia și România
Greenpeace anunță că va formula și o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), cu privire la problema cheltuielilor de judecată. „Semnalele pe care le primim sunt clare! Vor sa ne închidă gura cu orice preț. Prin dizolvare, prin poprire conturi, prin cheltuieli de judecată exorbitante. Considerăm absurd ca două companii fosile cu profituri uriașe să ceară peste 340.000 de lei unei organizații care acționează în interes public. Statul
.
Mariana GÂJU, președintele Filialei Județene Constanța a ACoR și primarul comunei Cumpăna, spune că Asociația Comunelor din România se opune ferm măsurilor de reducere a viceprimarilor, considerând că discriminarea este evidentă, mai ales că există municipii mici care ar putea avea nevoie de administratori publici. De asemenea, a criticat faptul că restructurarea nu începe de la ministere sau agenții naționale, ci afectează administrația locală. Asociația va contesta aceste măsuri în
.
Reprezentanții instituției au transmis astfel că decizia de vânzare vine ca urmare a unui răspuns formulat de Direcția de Urbanism, care, la rândul său, a transmis că imobilul nu poate fi valorificat la maxim, „astfel că nu se justifică menținerea acestuia în patrimoniul municipalității“. „Vânzarea terenului reprezintă o oportunitate de valorificare eficientă a patrimoniului municipalității“, a mai transmis Primăria Constanța. În cadrul sedinței ordinare a Consiliului Local al municipiului Constanța,
.
Incidentul a fost semnalat pe 24 iunie a.c., de către un tânăr de 22 de ani, care a sesizat faptul că, în aceeași zi, i-a fost sustras un rucsac aflat în fața porții. Acesta conținea un laptop, o pereche de căști și mai multe bijuterii. În urma investigațiilor operative, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei: un minor în vârstă de 15 ani. Toate bunurile furate au fost recuperate
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.