La fața locului au fost mobilizate mai multe resurse: șenilata Salvamar Eforie, un echipaj SMURD Tuzla și o ambulanță SMURD tip C, cu medic. Echipele de intervenție au început imediat manevrele de resuscitare. „Momente dramatice pe plaja din Eforie Sud. Un tânăr este resuscitat, chiar în aceste momente, de paramedicii SMURD, după ce a fost scos din mare de salvamari. Bărbatul a intrat în apă cu un rucsac plin cu nisip. Intervenția colegilor noștri a fost una contra-cronometru. A fost anunțată și Poliția, care a deschis o anchetă. Rămâne de văzut dacă a fost un gest inconștient sau o tentativă disperată.”, transmit salvamarii din Eforie. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat. Acesta avea în jur de 30 de ani. Surse bine informate au declarat, pentru Ziarul Amprenta, că anchetatorii nu exclud varianta sinuciderii, având în vedere circumstanțele în care s-au produs faptele. Aceleași surse au declarat însă că, pentru momente, identitatea tânărului nu a putut fi stabilită, acesta neavând asupra sa niciun act de identitate sau vreun alt document ce ar putea furniza indicii cu privire la cine este sau de unde este. În rucsacul pe care bărbatul îl avea în spate nu se afla decât nisip, nefiind niciun alt bun sau obiect care să-i conducă pe anchetatori spre aflarea identității sale. În prezent, ofițerii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au deschis o anchetă. Sursă foto: Facebook.com Citește și: VIDEO Salvamarii din Eforie Nord avertizează: Ignorarea regulilor pe plajă te poate costa scump
Potrivit sursei citate, este vizată partea de vest a județului, unde se așteaptă, conform informațiilor din avertizarea Cod galben, temperaturi de până la 37 de grade Celsius. Astfel, noua avertizare intră în vigoare de mâine, 5 august 2025, de la ora 12.00, urmând să expire în aceeași zi, la ora 21.00. Spun meteorologii, legat de noul Cod galben, că marți, în sud-estul Olteniei, în sudul și în estul Munteniei, precum
.
Și asta pentru că decizia de zilele trecute luată, potrivit datelor noastre, de judecătoarea Ioana Bogdan, de la Curtea de Apel Constanța, prin care au fost menținute măsurile preventive dispuse în cauză, a fost contestată la instanța superioară, respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție. În cauză, potrivit deciziei Curții de Apel Constanța, în arest preventiv vor rămâne, cel puțin până la o eventuală decizie a Înaltei Curți în
.
Totuși, spun reprezentanții IPJ Constanța, este de remarcat faptul că, în aceeași perioadă, s-a înregistrat o diminuare semnificativă a faptelor de furt, fiind sesizate cu circa 100 de infracțiuni mai puține față de iulie 2024. „În prima lună a sezonului estival, structurile Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au acționat zilnic pentru siguranța turiștilor și localnicilor din toate stațiunile de pe litoral, cu efective sporite și măsuri preventive și operative adaptate
.
Contactat telefonic, chestorul Cornel Georgian Mototolea a declarat, pentru Ziarul Amprenta, că este „foarte mulțumit de activitatea de până acum desfășurată de IPJ Constanța“. „Am găsit aici un colectiv integrat, un colectiv format din oameni profesioniști și pot spune că sunt mulțumit de cele realizate până în prezent. Pentru un prim sezon aici, mă refer din punct de vedere al prezenței mele aici, pot spune că lucrurile merg foarte bine“,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.