Conform datelor oficiale, instanța a stabilit noul termen pentru data de 30 iulie 2025. Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța. Dosarul a mai fost soluționat de Tribunalul Constanța, la finele lunii decembrie 2022, când judecătorii au încetat procesul penal pornit împotriva lui Daniel Linteş pentru şantaj, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În aprilie 2024, Tribunalul Constanța a dispus rejudecarea cauzei de prima instanţă, respectiv la Tribunalul Constanţa. „În perioada iulie 2012 – octombrie 2012, în contextul pronunțării unei hotărâri judecătorești prin care o societate comercială a fost obligată la plata către salariați a unor sporuri salariale, directorul general Linteș Daniel, în mod repetat a constrâns mai mulți angajați să renunțe la drepturile câștigate, în valoare totală estimată de cel puțin 1.411.200 lei, prin semnarea unor declarații autentice în acest sens. În acest sens, dar și în scopul păstrării în patrimoniul societății a sumei respective, inculpatul Linteș Daniel s-a folosit de prerogativele funcției sale privitoare la disponibilizarea salariaților și i-a amenințat pe aceștia că le va fi desfăcut contractul de muncă, dacă nu semnează declarațiile respective. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța“. Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție. Sursa foto: Facebook Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Un student a accidentat mortal o mămică, pe trecerea de pietoni lângă Auchan. Nemulțumiri după prima condamnare. Ce se întâmplă cu dosarul
Valoarea estimată a contractului este de 14.563.875 de lei, iar obiectivul general este realizarea unei rețele moderne pentru colectarea și tratarea apelor uzate menajere. Investiția include, printre altele, construirea unei rețele de canalizare cu o lungime totală de 15.450 de metri, din care 14.209 metri de conductă PVC cu diametrul de 250 mm și 1.241 de metri de conductă din polietilenă de înaltă densitate (PEID), cu diametrul de 110 mm.
.
Percheziția a avut loc în comuna Lumina, la locuința unui bărbat de 52 de ani. Bărbatul este cercetat pentru că, în cursul lunii mai 2025, în mod repetat, ar fi efectuat uz de armă fără drept în curtea locuinței sale, provocând distrugeri unui imobil învecinat. În urma efectuării percheziției, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o pușcă cu lunetă, 5 pistoale airsoft, un pistol supus autorizării, aproximativ
.
Tot conform sursei, Ionuț Mircea Costea, fost președinte al Eximbank, a pierdut, la sfârșitul anului, și ultima cale de atac în dosarul în care a fost condamnt la 6 ani de închisoare pentru luare de mită. Potrivit stiripesurse.ro, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în casație – o cale extraordinară de atac a unei sentințe definitive- formulată atât de DNA, cât și de Ionuț Mircea Costea în
.
Potrivit Observator, Sorin Grindeanu urmează să fie noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, iar la Senat, liberalii îl susţin pe Mircea Abrudean. Totodată, Camera Deputaţilor şi Senatul urmează să numească doi judecători ai Curţii Constituţionale. Propunerile sunt Mihai Busuioc, din partea PSD şi Csaba Asztalos, din partea UDMR. Grupul parlamentar al PSD l-a propus, luni, pe preşedintele interimar al formaţiunii, Sorin Grindeanu, pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Votul va
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.