Conform surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, Tribunalul Constanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Dorin Colidiuc, în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne și cu participarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii. Pe cale de consecință, instanța a decis obligarea Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne la restituirea sumelor reţinute din pensia reclamantului, cu titlu de impozit, începând cu luna ianuarie 2024, efectuate prin aplicarea diferenței dintre cota de impozit progresiv calculat în baza art. 101 Cod Fiscal, modificat prin Legea nr. 282/2023, şi cota de impozit prevăzută de art. 64 Cod Fiscal, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data efectuării primei reţineri din pensia reclamantului şi până la executarea integrală a obligaţiei principale. Decizia nu a fost definitivă, aceasta fiind contestată la Curtea de Apel Constanța. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Comisarul șef Carmen Șerbănescu A CÂȘTIGAT concursul pentru director administrativ al IPJ Constanța
Potrivit oamenilor legii, șoferul unui autoturism care se deplasa pe strada Silozului din Medgidia a pierdut controlul direcției și a lovit un alt autoturism parcat. Lucrurile nu se opresc aici, pentru că, apoi, mașina a ricoșat și a lovit un bătrân de 80 de ani, pieton. Oamenii legii spun că șoferul care a provocat accidentul din Medgidia era băut. Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, la data de
.
La data de 16 iulie 2025, poliția a fost sesizată cu privire la dispariția minorei Răducanu Mariana Denisa, din municipiul Constanța, județul Constanța. Din informațiile disponibile, adolescenta a plecat în mod voluntar de acasă și până la acest moment nu a mai dat niciun semn de viață. Până în prezent, nu se cunosc detalii despre circumstanțele exacte ale plecării, iar familia și autoritățile sunt profund îngrijorate pentru siguranța acesteia. Inspectoratul
.
„Am semnat autorizația, așa că ne putem apuca de treabă!”, a transmis Răsăuțeanu, într-o postare publică. Potrivit acestuia, lucrările vor începe în curând, iar săptămâna viitoare este programată o întâlnire între toate autoritățile implicate și constructor, în vederea stabilirii detaliilor privind organizarea șantierului. Un aspect esențial anunțat de autorități este faptul că, pe parcursul lucrărilor, activitatea medicală va fi asigurată în continuare, iar pacienții vor beneficia de îngrijiri corespunzătoare, în
.
„Nu am nicio legătură cu această carte!”, a scris Simona Halep într-un mesaj postat pe Instagram, după ce mai multe persoane au întrebat-o dacă acea publicație îi aparține sau a fost realizată cu acordul ei. Sportiva a clarificat că singurul proiect editorial în care este implicată oficial este cartea „Din România, Simona Halep”, realizată de echipa platformei Treizecizero. Volumul urmează să apară în curând, este disponibil deja pentru precomandă la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.