Bănuiți de comiterea faptei sunt trei adolescenți, cu vârsta de 16 și, respectiv, 17 ani, care au fost deja încătușați de polițiștii din Mangalia, pentru 24 de ore, fiind suspectați de tâlhărie calificată. Cei trei adolescenți ar fi furat de la bărbații de pe Faleza Soarelui două telefoane mobile, dar și un lanț din metal prețios, în valoare de circa 10.000 de lei. Reprezentanții Inspetoratului de Poliție al Județului Constanța au transmis faptul că la data de 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, trei minori, de 16 ani, respectiv 17 ani. Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Astfel, la data de 14 iulie a.c., în jurul orei 01.30, aceștia i-ar fi deposedat prin violență pe doi bărbați de telefoanele mobile și un lanț din metal prețios, în valoare de aproximativ 10.000 de lei. Fapta ar fi fost săvârșită pe strada Faleza Soarelui din stațiunea Costinești. În urma efectuării cercetărilor, minorii au fost identificați de polițiști, iar asupra lor au fost găsite bunurile sustrase. Acestea au fost restituite persoanelor vătămate. Minorii au fost reținuți pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Astăzi, 15 iulie, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Prachetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală. Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală). Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Costinești: Trei tineri, acuzați că au furat un telefon și un lanț de aur, prinși de polițiști
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, în prezența prim-ministrului și a vicepremierului Tánczos Barna, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții autorităților publice locale, pentru a discuta despre pachetul de reformă administrativă propus de Ministerul Dezvoltării, care oferă soluții pentru situația financiară a autorităților locale și garantează mai multă descentralizare pentru comunitățile locale. Întâlnirea a avut ca temă noul pachet de reforme elaborat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Pe lângă
.
Cea mai cunoscută și mai populară ploaie anuală de meteori, Perseidele, sunt active între 17 iulie și 23 august. Perseidele sunt, fără îndoială, cele mai așteptate ploi de stele ale anului și un eveniment de neuitat pentru toți cei pasionați de astronomie. În 2025, Perseidele vor atinge maximul în noaptea de 12-13 august, oferindu-ne o oportunitate perfectă de a privi cerul într-o seară caldă de vară. Ploaia de meteori va
.
Într-o discuție cu reprezentanți europeni, oficialii i-au transmis că în România liberarea condiționată se acordă mult prea dificil. Ministrul a adăugat că ministerul implementează în prezent o directivă europeană privind violența asupra femeilor și violența domestică. „Îmi este greu să judec hotărârile definitive ale instanțelor, care sunt rezultatul unei evaluări atente făcute de judecători pe baza tuturor elementelor de fapt și de drept. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că,
.
Participarea la cros este deschisă tuturor celor care doresc să ajute. Prețul unui bilet este de 10 lei pentru copii și 20 de lei pentru adulți. Prin participarea la acest eveniment, fiecare pas va conta – la propriu – în lupta pentru sănătatea lui Gabriel. Campania continuă vineri, 18 iulie, de la ora 16:00, cu un spectacol caritabil organizat la Casa de Cultură Hârșova. Intrarea se face pe bază de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.