Este forma despre Laurențiu Țăranu, angajat al unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită și Răzvan Bucur, asociat și administrator în cadrul unei societăți comeriale care activează în Portul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. „La data de 20 ianuarie 2025, inculpatul Ț.L., urmărind obținerea atribuirii de către una dintre firmele pe care le coordonează a contractului „Umpluturi si sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio–maritimă a Portului Constanța și organizarea execuției lucrărilor” în valoare de 124.625.548 de lei (echivalent a aproximativ 25.000.000 de euro), aflat în procedură de licitație, ar fi promis, prin intermediul unei persoane, suma de 250.000 de euro (reprezentând 1% din valoarea contractului), pentru ca funcționari publici cu atribuții decizionale din cadrul Administrației Porturilor Maritime S.A. Constanța să întreprindă demersurile necesare astfel încât societatea inculpatului să fie declarată câștigătoare. Ulterior, în datele de 04 și 06 februarie 2025, în realizarea aceleiași rezoluții și prin două acțiuni succesive, inculpatul Ț.L. ar fi oferit, prin intermediul aceleiași persoane, suma totală de 25.000 de euro ca avans din suma promisă de 250.000 de euro. La data de 11 decembrie 2024, inculpatul B.R., urmărind obținerea aprobării la nivelul Administrației Porturilor Maritime S.A. Constanța a unui proiect pe care urma să îl deruleze în Portul Constanța prin firma sa, ar fi remis lui Cristea Cătălin-Viorel, funcționar public în cadrul companiei naționale anterior menționate, suma de aproximativ 400 de euro, în legătură cu îndeplinirea și, după caz, urgentarea îndeplinirii, de către cel din urmă și de către alți funcționari publici din cadrul companiei, a actelor necesare obținerii de avize, aprobări și licență de lucru pentru proiectul respectiv. În cauză, cu privire la inculpatul Ț.L., procurorii anticorupție au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 25.000 de euro, depusă în contul A.N.A.B.I. pe numele inculpatului, în vederea confiscării speciale de către instanța de judecată. Facem precizarea că cei doi inculpați și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupție ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt. În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mișcare acțiunile penale și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv: – pentru inculpatul Ț.L. o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni; – pentru inculpatul B.R. o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Cei doi inculpați au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o durată de 60 de zile fiecare. Dosarele de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției privindu-i pe cei doi inculpați au fost înaintate la Tribunalul Constanța, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea actului de sesizare instanței competente, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“. Citește și SURSE Alți doi inculpați din dosarul care a cutremurat Portul Constanța au recunoscut tot la DNA! Iată cine sunt
În speță, este vorba despre contractul de 25 de milioane de euro privind sistematizarea Danei 99, menționat în acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Laurențiu Țăranu cu DNA București, înregistrat la Tribunalul Constanța. În legătură cu acest dosar, DNA spune că „la data de 20 ianuarie 2025, inculpatul Ț.L., urmărind obținerea atribuirii de către una dintre firmele pe care le coordonează a contractului «Umpluturi si sistematizare teritoriu aferent Danei
.
Proprietatea Vila Alessia este evaluată la prețul de 1.499.000 euro. Suprafața utilă a proprietății este de 1830 metri pătrați, iar terenul aferent măsoară 750 metri pătrați. Vila beneficiază de o deschidere la stradă de 23,36 metri. Regimul de înălțime al construcției este compus din demisol, parter, două etaje și mansardă (D+P+2+M), se spune într-un anunț postat pe storia.ro. Aceasta cuprinde 43 de camere și 45 de grupuri sanitare, fiind construită
.
Solicitarea lui Dorin Meran se află pe rolul Tribunalului Tulcea, primul termen în cauză fiind stabilit pentru data de 23 septembrie 2025. Dorin Meran a fost trimis în judecată de DNA Constanța, în luna octombrie 2023. În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA Costanța au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: „În perioada 30 august – 04 septembrie 2023, inculpatul Meran Dorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de
.
Noile măsuri introduc etape clare și instrumente moderne pentru monitorizarea situațiilor vulnerabile, având ca obiectiv menținerea copiilor în mediul familial și sprijinirea părinților în creșterea și îngrijirea acestora.Ce aduce nou actul normativ: Conform Legii nr. 156/2023, dacă un copil este identificat într-o situație de vulnerabilitate, serviciul public de asistență socială întocmește un plan de servicii valabil pe o perioadă de cel puțin 12 luni. Acest plan presupune acordarea unui sprijin
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.