DIICOT acuză: fabrică de moșteniri, la Constanța! Episodul II – cazul lui Virgil Vlad, presupusul lider și interceptări șocante: Ăla s-a dus pe 22 decembrie iar în ziua de Ajun l-am ascuns
Astfel, Ziarul Amprenta începe demersul jurnalistic prin prezentarea în parte a acuzațiilor aduse fiecărui inculpat în parte, așa cum este consemnat în referatul DIICOT. În ediția de azi detaliem o parte din faptele reținute în sarcina lui Vlad Virgil, presupusul lider al grupului şi „principalul autor al planului infracțional, în interesul său coagulându-se acțiunile tuturor celorlalți membri“, după cum explică procurorii DIICOT în ancheta lor. Conform magistraților, acest Vlad Virgil ar fi „inițiat și constituit grupul, în anul 2018, aparent împreună cu notarul public Stamule Daniela și executorul judecătoresc Deacu Vasile și tot el s-ar fi ocupat de cooptarea celorlalți membri, necesari pentru a acționa ca persoane interpuse pentru derularea diverselor operațiuni simulate şi asumarea prin semnătură a actelor aferente“. Tot potrivit DIICOT, din înscrisurile obținute de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanța și de la Camera Notarilor Publici Constanța, coroborate cu procesele-verbale de investigații întocmite de organele de poliție judiciară rezultă că numitul Vlad Virgil era familiarizat încă din anul 2007 cu acest domeniu al actelor juridice autentice, translative de proprietate sau constituive de drepturi de creanță, de-a lungul timpului fiind parte în numeroase astfel de acte. De altfel, continuă anchetatorii, din interceptările telefonice realizate în perioada investigațiilor din prezenta cauză a rezultat că, cel puțin la nivelul localităţii de domiciliu – comuna Oltina, județul Constanța, erade notorietate abilitatea lui în acest domeniu al identificării soluțiilor pentru rezolvarea diverselor probleme juridice civile şi legăturile sale cu notari şi executori judecătoreşti, fiind considerat de către locuitorii comunei omul potrivit să rezolve orice situație juridică referitoare la circulaţia bunurilor imobile. Procurorii DIICOT mai arată că Vlad Virgil ar fi avut un magazin în piața din cartierul C.E.T. din municipiul Constanța, aspect ce ar explica legăturile pe care acesta le are în acest cartier şi faptul că majoritatea imobilelor dobândite „în mod fraudulos“, după cum spun anchetatorii, şi care fac obiectul cercetărilor în prezenta cauză, sunt situate în acest cartier. Pe scurt, Virgil Vlad este cercetat pentru constituirea unui presupus grup infracţional organizat aparent constând în aceea că în cursul anului 2018, potrivit DIICOT, „împreună Stamule Daniela (notar public la data faptelor) şi Deacu Vasile (executor judecătoresc) au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior, pentru diferite perioade de timp, au aderat şi numiții Botezatu Joița (notar public), Stoian Viorica, Bulgaru Camelia, Pascale Nicoleta, Stoica Florenţa-Lăcrămioara, Neagu Marinel, Neagu Steluţa Și Mavroian George și care a fost sprijinit de către numiții Moldovencei Valerica, Radu Vasilica, Iliescu Mihai și Bulgaru Ştefan“. Tot potrivit DIICOT, presupusul grup ar fi funcționat „neîntrerupt până la data intervenției organelor judiciare (08.07.2025)“ şi ar fi avut ca scop „dobândirea prin mijloace frauduloase, respectiv prin comiterea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu şi spălarea banilor, a unor bunuri imobile aflate în proprietatea unor persoane vulnerabile, urmate de operațiuni menite să asigure introducerea în circuitul civil licit a acestor imobile“. Vlad Virgil mai este cercetat, potrivit DIICOT, și pentru trafic de persoane, „constând în aceea că, în realizarea aceleiaşi rezoluții infracționale, în perioada iulie 2020 – 28.01.2024 speculând vârsta şi starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate P.A. (diagnosticată cu Alzheimer, Parkinson şi lacunarism cerebral sechelar – decedată la data de 28.01.2024) ar fi recrutat-o cu ajutorul lui Verdeş Mihaela-Evelin, ar fi transportat-o și adăpostit-o în imobilul pe care acesta îl detinea în fapt situat în localitatea Oltina, tinându-o aparent într-o stare de aservire, în scopul exploatării acesteia, prin lipsirea acesteia de hrană suficientă şi adecvată nutrițional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului persoanei vulnerabile, prin lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei persoanei ce nu are capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, aparent în vederea obținerii unor sume de bani, însuşite pe nedrept din pensia şi ajutorul de deces, sume pe care le-аr fi folosit în interes propriu“. Într-un alt caz, tot potrivit DIICOT, Vlad Virgil, în vara anului 2023 – 22.12.2024, aparent speculând vârsta înaintată şi starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate A.C. (diagnosticat cu demență, sub forma deficienței funcţionale accentuate – decedat la data de 22.12.2024) ar fi recrutat-o, transportat-o şi adăpostit-o în imobilul pe care acesta îl deținea în fapt situat în localitatea Oltina, aparent „ținându-o într-o stare de aservire, în scopul exploatării acesteia prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin lipsirea acesteia de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului persoanei vulnerabile, prin lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei persoanei ce nu are capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, în vederea obținerii unor sume de bani, însuşite pe nedrept din pensia, indemnizația de handicap și ajutorul de deces ale persoanei vătămate, sume pe care le-a folosit în interes propriu“, se mai arată în ancheta DIICOT. Același Vlad Virgil mai este suspectat și de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, conform procurorilor, (în legătură cu imobilul defunctei P.M.), aparent constând în aceea că, în perioada 25.08.2020 – 17.02.2021, în realizarea aceleiaşi rezoluții infractionale, ar fi determinat notarul public Stamule Daniela să-şi îndeplinească „defectuos atribuțiile de serviciu, în contextul procedurii notariale privind autentificarea documentelor, respectiv a redactat şi autentificat două înscrisuri notariale, fără respectarea prevederilor legale, determinare ce a avut ca rezultat crearea unei pagube în dauna persoanei vătămate P.M. şi, corelativ, un folos necuvenit în favoarea sa“, potrivit anchetatorilor. Foarte important de menționat, potrivit DIICOT, în cursul anchetei au fost realizate mai multe interceptări telefonice şi în mediul ambiental din care rezultă „relația infracţională dintre numita Botezatu Joița şi Vlad Virgil, dar şi faptul că aceasta ar fi preluat rolul notarei Stamule Daniela“. Relevantă în acest sens, conform procurorilor, este înregistrarea ambientală realizată la data de 15.04.2025, la ora 13:10:18, când „numitul Vlad Virgil se afla în sediul Biroului Notarial Botezatu Joița și discuta cu angajatele biroului, în maniera următoare: Doamna 1: Cum le făceai mă la Stamule? Vlad Virgil: A? Doamna 1: Cum le făceai mă la Stamule? Mă doare capul. Dacă eşti uimit de cum se face? Cum le făceai la Stamule? Vlad Virgil: Ce? Doamna 1: Moştenirile le făceai la Stamule? Vlad Virgil: N-am făcut. Doamna 1: Păi și cum le făceai mă? Că te miri de cum se fac. Că asta mă întreb, cum făceai moşteniri la Stamule? Doamna 2: Ei! Cum făcea şi… Doamna 1: Cum ai făcut și testamentul… Vlad Virgil: Vezi că am câştigat procesul ăla, ăla cu P., am uitat să vă zic. Doamna 1: P.! Aaa! Vlad Virgil: Am uitat să-i spun lui doamna notar. Da, am uitat să-i spun. Am câștigat procesul cu P., cu testamentul. Botezatu Joița: Ai nu spune! Vlad Virgil: S-a anulat, s-a dus după P. aia bătrână. Botezatu Joiţa: Bravo! Da, da. Doamna 3: Bravo, fellicitări! Bravo! Bravo! Botezatu Joița: Păi dar asta e mare victorie. Vlad Virgil: A dracu! Tâmpita dracu, m-a purtat prin procese și dosare penale că… Doamna 2: Bă dar bine că ai câştigat… Vlad Virgil: Am câştigat, am câştigat. Doamna 1: Stai aşa, ai sentința? Vlad Virgil: Ce? Doamna 3: O să vină, o să vină. Vlad Virgil: O să vină, s-a pronunțat pe 11. Doamna 1: Şi acum o să ai garsoniera? Vlad Virgil: O să am apartamentul. Şi e cu dezbatere. Doamna 1: A e dezbatere practic de moștenire. Vlad Virgil: Nu cu ăsta cum îi zice, cu loc de veci aici în Central, dar îl vând că e 10.000 de euro Centralul. Doamna 1: I-auzi, bravo! Vlad Virgil: Dacă nu-l vând, uită-te încoace! Doamna 2: te cred, dacă ai avut grijă de ea. foarte bine. Vlad Virgil: Păi eu am înmormântat-o, eu am stat acolo şi am suportat-o când își dădea duhul. Cum. După aia a murit şi moşul ăla. Ştiți moșul ăla? Pe moş A. Doamna 2: E! Vlad Virgil: Moşul ăla care îi tremura mâna. Doamna 2: A murit şi ăla? Vlad Virgil: S-a dus și ăla după tăticul. Ăla s-a dus pe 22 decembrie, pe 23 l-am ținut și pe 24 în seara de Crăciun, în ziua de ajun la du-te tu cu Dumnezeu, înainte, ora 11 l-am ascuns. Hai, gata, că mai am și eu treabă. Doamna 1: Trebuia să te pregăteşti pentru Crăciun. Vlad Virgil: Păi! Trebuia să mă pregătesc şi eu pentru Crăciun, trebuia să țin doliu doliu lui moșu. Doamna 2: Îl mai țineai încă 2 zile că de Crăciun nu… Vlad Virgil: Pe 28 trebuia să îl înmormântez“. Tot potrivit DIICOT, „în ziua de 21.12.2024, la ora 20:53:15, Vlad Virgil ia legătura cu Pascale Nicoleta şi poartă următoarea discuţie: Pascale Nicoleta: Şi ați terminat cu babe şi cu…? Vlad Virgil: Nu mai vreau babe! Nu mai vreau moşi! Nu mai vreau nimic! Pascale Nicoleta: Păi, după o anumită vârstă… Vlad Virgil: Nu mai vreau! Nu mai…că cu ăsta prea mult am tras! Pascale Nicoleta: Mda… Auziți…dar cu popa ăla de-l aveaţi la… Îl mai aveți? Mai trăieşte? Vlad Virgil: Trăieste, dă-l dracu’ că şi ăla e tapăn! Pascale Nicoleta: Aaa! Adică ăla e bine merci? Vlad Virgil: Da! Pascale Nicoleta: Păi…și îl mai aveți și pe ăla!? Vlad Virgil: Da! Şi cu C.! la C.!… Pascale Nicoleta: Dar de ce am avut (n.I.-neinteligibil) Aoleu! Şi pe C.! Am uitat de impresia că și C. a murit? Vlad Virgil: N-a murit C.! (n.i.-Discuţia continuă cu aspecte ce nu prezintă interes operativ) Pascale Nicoleta: V-am zis…cred că ati bătut recordul la morti! Vlad Virgil: Ce spuneți? Pascale Nicoleta: Cred că ati bătut recordul la morti! Vlad Virgil: Da! Pascale Nicoleta: Când v-am zis să vă deschideți o casă mortuară acolo… Nu m-aţi crezut! Făceați şi bani…! Vlad Virgil: Da… Pascale Nicoleta: Sau intrați în faliment la cum îi îngropați pe toți! … Ați terminat porcul? Ați terminat tot? Vlad Virgil: Da. (n.i.-Discuţia continuă cu aspecte ce nu prezintă interes operativ)“. Amintim că în acest dosar mai fost arestați preventiv: Vasile Deacu (executor judecătoresc), Virgil Vlad, Stoica Viorica și Neagu Marinel. Arest la domiciliu au primit: Verdeș Mihaela Evelin, Pascale Nicoleta, Neagu Steluța. De asemenea, Curtea de Apel Constanța a respins propunerea de arestare formulată de DIICOT față de Valerica Moldovencei, Radu Vasilica, Iliescu Mihai, Gheorghe Petronela, și Ștefan Bulgaru. Tot Curtea de Apel a decis luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de susecții Florența Lăcrămioara Stoica și George Mavroian, iar față de Camelia Bulgaru s-a decis arest la domiciliu. Conform DIICOT, fiind audiați în calitate de suspect şi inculpat la data de 08.07.2025, Vlad Virgil, Stoian Viorica, Bulgaru Ştefan, Neagu Steluța și Gheorghe Petronela, nu au dorit să dea declarații. Tot potrivit procurorilor, „inculpații Deacu Vasile, Botezatu Joiţa, Neagu Marinel, Pascale Nicoleta, Moldovencei Valerica, Radu Vasilica, Iliescu Mihai şi Verdeş Mihaela Evelin, au dat declarații susținând că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunilor pentru care sunt cercetați“. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și DIICOT acuză: fabrică de moșteniri, la Constanța! Episodul I – cazul executorului judecătoresc Vasile Deacu și al notarului Joița Botezatu
În ședința de azi va fi aprobată o hotărâre a guvernului prin care va fi emis acordul de mediu pentru proiectul de retehnologizare a Unității 1 de la Cernavodă, dar și de extindere a depozitului intermediar de combustibil ars. Pe de altă parte, acest proiect are ca scop principal prelungirea duratei de viață a Unității 1 și asigurarea funcționării în condiții de siguranță pe termen lung, în cadrul unui al
.
Sistemul de apărare aeriană Iron Dome, utilizat de Israel, are un beneficiu important față de alte oferte venite din partea unor producători din Germania (sistemul IRIS-T) sau Franța (Mistral 3): prețul mai scăzut, dar și includerea tuturor componentelor pe un singur vehicul militar, scrie ziare.com. Licitația lansată în 2023 cu o valoare de 1,9 miliarde de dolari pentru 18 sisteme VSHORAD-SHORAD se va încheia în această toamnă cu semnarea contractului
.
De asemenea, președintele Nicușor Dan a semnat tot azi și decretul privind trecerea în rezervă a generalului de brigadă ‒ cu o stea Ricu Adrian din Ministerul Apărării Naționale, la data de 31 iulie 2025. Mai precizăm că președintele României a semnat și decretul privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a generalului de brigadă – cu o stea Mircea Anicescu din Ministerul
.
Sub deviza „Fii cel mai bun! Fii la înălțime!”, participanții vor avea parte de o experiență educativă, cu accent pe activități specifice vieții de marinar militar. Scopul principal este ca tinerii cercetași să înțeleagă mai bine ce înseamnă profesia militară și să-și dezvolte spiritul de echipă, disciplina și condiția fizică. Timp de o săptămână, copiii vor participa la activități interactive, alături de instructori militari. Vor învăța noțiuni de bază din
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.