Cum vor fi amendați șoferii care au depăşit viteza legală, surprinși de radarele nou montate pe A1, A2 și DN 2
Postat cu 21 ore în urmă
Update cu 21 ore în urmă
Timp de citire: 5 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu
„Aş vrea să reamintim faptul că, începând cu 1 ianuarie 2025, a fost operaţionalizat sistemul de monitorizare a traficului rutier e-Sigur, sistem care presupune supravegherea drumurilor naţionale sau a drumurilor cu risc rutier de la nivelul României, supraveghere prin intermediul dispozitivelor radar. Vorbim despre dispozitive radar tip pistol, care vor fi montate pe trepied. Ele vor putea fi observate pe marginea drumului, vor fi la vedere, vor funcţiona într-un mod automat, ceea ce presupune înregistrarea tuturor vehiculelor care depăşesc limita de viteză”, a spus marţi Oproiu, citat de News.ro. El a precizat că primele radare au fost montate deja. „În această perioadă ne aflăm într-o etapă de debut a sistemului e-Sigur, fapt pentru care îl putem întâlni momentan doar pe autostrada A1, tronsonul Bucureşti-Piteşti, Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa şi pe DN 2 pe raza judeţului Vrancea, iar etapizat acest sistem va fi implementat la nivelul întregii ţări. Scopul principal al sistemului este acela de a asigura o fluenţă a traficului rutier şi de a ne îndeplini ţinta de ţară, respectiv reducerea cu 50% a mortalităţii până în anul 2030”, a spus el. Politia Română – radare sistem e-Sigur Oproiu a explicat cum vor fi sancţionaţi şoferii care au depăşit viteza legală. „Procesul de implementare a acestui sistem e-Sigur va fi următorul: după încheierea activităţii, poliţistul rutier va descărca toate datele ce au fost înregistrate de către aparatul radar, iar colegii care se află în Centrul de management al traficului vor proceda la prelucrarea datelor, vor identifica proprietarii autovehiculelor care au fost depistate circulând cu viteză, îi vor notifica, proprietarii autovehiculelor au obligaţia de a comunica Poliţiei Rutiere datele conducătorului auto, după ce poliţiştii rutieri primesc aceste date vor întocmi direct procesul verbal faţă de şofer pe care îl vor transmite către domiciliul acestuia”, a arătat Bogdan Oproiu, potrivit news.ro. El a menţionat că aceste radare vor fi amplasate în zonele cu risc rutier. „Aceste dispozitive radar pe trepied vor fi întâlnite exclusiv în zonele cu risc rutier. Aţi adus în discuţie Autostrada 1 Bucureşti-Piteşti. Pe această arteră avem mai multe zone cu risc rutier, astfel că astăzi dispozitivul radar va putea fi observat într-o zonă cu risc rutier, mâine în altă zonă astfel încât etapizat să atingem toate zonele. Vor fi amplasate în fiecare zi în zonele cu risc rutier astfel încât etapizat să putem atinge toate zonele cu risc rutier din România în toată ţara. Pentru acest proiect, acest sistem e-Sigur, avem pregătite 700 de dispozitive radar de tip pistol, care vor putea fi observate treptat pe marginea drumului public, alături de un echipaj de Poliţie Rutieră, bineînţeles”, a declarat Bogdan Oproiu, scrie news.ro. Citește și: De la 1 ianuarie, vitezomanii de pe A1 şi A2 vor primi AMENZILE acasă, fără să mai fie opriți în trafic
Beneficiarul acestui proiect este Unitatea Militară 02175, cu sediul în municipiul Constanța, pe bulevardul Mamaia nr. 96, în incinta Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța. Proiectul are ca scop îmbunătățirea condițiilor de depozitare și a celor administrative în cadrul unității militare, contribuind astfel la eficientizarea activităților derulate în această locație. Contractul prevede o serie de activități complexe, de la elaborarea studiilor necesare până la execuția lucrărilor, fiecare etapă
.
Delegația saudită este condusă de Dl. ALTUREIF Bakar, Directorul general al Departamentului Riscuri pentru Sănătatea Animalelor, WEQAA (Centrul Național pentru Prevenirea și Controlul Dăunătorilor Plantelor și al Bolilor Animalelor), și include personalități importante, precum Dl. ALJASIR Mohammed, Directorul Departamentului Reglementări și Standarde de Sănătate Animală, și Dl. ALQAHTANI Meagib, Directorul Departamentului de Relații Internaționale Bilaterale. Pe parcursul vizitei, delegația va efectua deplasări în județele Călărași, Constanța și Tulcea, unde va
.
Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. ”Lucrările au fost demarate în 2020, implementate şi desăvârşite de fiecare Guvern care a urmat, inclusiv în primul meu mandat de ministru al Dezvoltării, iar acum vor fi finalizate. Este o investiţie importantă, derulată cu atenţie la detalii, care înfăptuieşte cooperarea, indiferent de culoarea politică, pentru binele României. (…)
.
La locul evenimentului au fost direcționate două echipaje din cadrul detașamentului de pompieri Tulcea cu autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere, 3 echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea și lucrători din cadrul IPJ Tulcea. Ajungi la locul evenimentului au fost identificate trei victime, toate ocupante ale autoturismului, neîncarcerate care primesc îngrijiri medicale la fața locului. Pompierii tulceni asigură măsuri specifice de prevenire a unui incendiu, deconectând bateria
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.