Conform surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, instanța se va pronunța în dosar la data de 11 iulie 2025. Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța. Potrivit DNA, în cauză s-ar fi prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de „109.247.754 lei, echivalent a 31.035.789 euro, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză“. Conform portalului instanțelor de judecată, inculpații sunt: Racz Peter Attila, Galambosz Laszlo și Ristin Pompiliu, Nemeș Radu, Capră Răzvan – Florin, Neacșu Nicolae, Andrescu Florinel, Csaszar-Pal Zsombor, Șoldan Romulus și Olteanu Răzvan Mihai. „În perioada 04.10.2005 – 21.12.2007, inculpații Racz Peter Attila, Galambosz Laszlo și Ristin Pompiliu, prin intermediul unui antrepozit fiscal de producție uleiuri minerale aparținând unei societăți comerciale pe care o administrau, au achiziționat în regim scutit de la plata accizelor, 69.270 tone motorină destinată producerii de produs petrolier (denumit decofral, ecodecofral) și combustibil lichid pentru centrale termice. În acest sens, în vederea justificării utilizării motorinei în scopul declarat și ascunderii destinației reale a acesteia, cei trei inculpați au evidențiat în actele contabile ale societății operațiuni comerciale care atestau, în mod nereal, pe de o parte, achiziția unor materii prime, altele decât motorina, necesare în procesul tehnologic de obținere a produsului finit (reziduuri petroliere, păcură, ulei vegetal), iar pe de altă parte, livrarea produselor finite, respectiv combustibil lichid pentru centrale termice, decofral și ecodecofral. În realitate, cu concursul celorlalți șapte inculpați, motorina achiziționată în regim scutit de la plata accizei, era comercializată către societăți comerciale deținătoare de stații de alimentare cu carburanți a autovehiculelor din țară, prin intermediul unor societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, care s-au succedat de-a lungul perioadei infracționale. Consecința acestui circuit fraudulos a avut ca urmare prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 109.247.754 lei, echivalent a 31.035.789 euro, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză. De precizat este faptul că, pentru a nu fi descoperită activitatea infracțională, în vara anului 2007, au fost arse toate documentele contabile ale societății, în timp ce acestea erau „mutate” la noul sediu social din municipiul Constanța. În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra oricăror bunuri prezente și viitoare care vor exista în patrimoniul celor zece inculpați, la momentul aducerii la îndeplinire a măsurii asiguratorii dispuse, până la concurența sumei de 109.247.754 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Menționăm că inculpatul Nemeș Radu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni similare (detalii în comunicatul 942/VIII/3 din 3 iulie 2014). Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“, conform DNA. Radu Nemeș a mai fost trimis în judecată, în 2014, de procurorii anticorupție în cauza denumită generic „Dosarul Motorina“. În acest dosar au mai fost trimiși în judecată, printre alții, și Sorin Blejnar, fost președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F), Viorel Comăniţă, fost director la Autoritatea Națională a Vămilor (A.N.V.), dar și Secăreanu Florin Dan, ofițer de poliție în cadrul – M.A.I. – Direcția Generale de Informații și Protecție Internă (D.G.I.P.I.). Apoi, prin decizia penală nr. 134 din 15.04.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea lui Radu Nemeș la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare. Blejnar Sorin, Comăniță Viorel și Secăreanu Florin Dan, au fost achitați. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și DOCUMENT Motivare după ACHITARE! Judecătorii închid definitiv un dosar al DNA Constanța: fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege
Este vorba despre amenajarea, consolidarea și modernizarea imobilelor C1 și C2, situate pe Ștefan cel Mare nr. 133, în municipiul Constanța, în vederea înființării Secției Medicale III cu compartiment de reumatologie, dar și a unui Centru de excelență în tratarea bolilor reumatice și a unei baze de tratament conforme normelor europene. Proiectul are o durată de execuție de 24 de luni, iar autorizația este valabilă până la 30 iunie 2027.
.
Monumentul, care a fost închis o perioadă îndelungată pentru restaurare, revine în circuitul turistic și muzeal într-o formă modernizată, beneficiind de lucrări de amploare ce au vizat atât refacerea mozaicului, cât și reabilitarea clădirii de protecție și dotarea cu sisteme moderne de climatizare. Lucrările au fost realizate sub egida Consiliului Județean Constanța, care a coordonat acest proiect complex și de importanță majoră pentru patrimoniul local. Președintele CJC, Florin Mitroi, a
.
Lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud, construit de compania AKTOR România, a fost deschis oficial traficului rutier începând cu 30 iunie 2025. A fost finalizată astfel semicentura sudică a Autostrăzii Bucureștiului, care permite parcurgerea pe autostradă a distanței dintre Constanța și Curtea de Argeș. „S-a deschis circulația pe cei 18 km ai Lotului 3 al A0 Sud! Se circulă pe întregul semi-inel sudic al Autostrăzii de Centură a Capitalei (51
.
Tânăra campioană europeană U19, Bianca Mei-Roșu, a dominat competiția balcanică, impunându-se la: Performanțele sale confirmă forma excelentă în care se află și aduc un plus de încredere echipei constănțene înaintea returului finalei Superligii, unde CSM Constanța se va duela cu CSA Steaua București pentru titlul național. În tur, CSM Constanța s-a impus dramatic, cu 3-2 pe teren propriu, iar acum are șansa de a cuceri titlul în deplasare. Alături de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.