Scene ȘOCANTE în Constanța: o cerere în căsătorie s-a transformat într-o tentativă de omor. Ce acuzații fac procurorii
Inapoi

Scene ȘOCANTE în Constanța: o cerere în căsătorie s-a transformat într-o tentativă de omor. Ce acuzații fac procurorii

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Actualitate
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța. Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care au dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru presupusa săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii de tentativă la omor. Conform procurorilor, în decembrie 2019, în cursul unui conflict spontan, în timp ce persoana vătămată se afla la volanul unui automobil, cu care încerca să părăsească zona de conflict, inculpatul a agresat-o pe aceasta într-un mod extrem de violent, în sensul că prin spaţiul geamului portierei stânga faţă, pe care l-a spart, a lovit-o cu tăişul unui topor, în mod repetat şi a atins-o efectiv la mâna stângă cu care se apăra, provocându-i la mâna respectivă multiple leziuni traumatice vindecabile în circa 120 de zile de îngrijiri medicale. Cu ocazia audierii, persoana vătămată a declarat că în ziua respectivă s-a deplasat împreună cu rudele sale la locuinţa familiei inculpatului, ca să o peţească pe o soră de-a inculpatului pentru nepotul său. În timp ce membrii celor două familii petreceau pentru aranjarea logodnei celor doi tineri, s-a declanşat un conflict între cele două familii. Atunci persoana vătămată şi rudele sale au părăsit locuinţa în care erau oaspeţi şi s-au retras spre autovehiculele cu care veniseră. Inculpatul şi doi fraţi de-ai săi s-au înarmat cu topoare şi o furcă şi i-au urmărit pe foştii oaspeţi, a mai spus persoana vătămată, care a urcat la volanul autoutilitarei sale, ce era parcată pe stradă, însă au apărut inculpatul şi cei doi fraţi ai săi înarmaţi cu uneltele agricole. Inculpatul ar fi lovit cu toporul geamul portierei faţă-stânga şi l-ar fi spart, apoi ar fi continuat să o lovească pe persoana vătămată aflată la volan. Persoana vătămată a mai explicat că în timpul agresiunii şi-a apărat capul cu mâna stângă de loviturile repetate de topor, iar pentru a-şi asigura scăparea a pus în mişcare autoutilitara, pe care a condus-o doar cu mâna nevătămată, fără a urmări izbirea inculpatului frontal cu vehiculul condus, în condiţiile în care agresorul nu contenea să aplice loviturile de topor spre corpul său. În încercarea de a scăpa, persoana vătămată spune că a virat stânga şi a accelerat, astfel că a schimbat direcţia de deplasare a autoutilitarei şi s-a izbit de un autoturism parcat pe carosabil, pe partea stângă a şoselei. Persoana vătămată a dat înapoi, apoi a reuşit să se îndepărteze de agresor şi s-a deplasat la spital. Recent, Tribunalul Constanța a decis condamnarea inculpatului la aproape 12 ani de închisoare (pedeapsa fiind obținută prin contopirea cu alte pedepse aplicate în alte cauze penale). Decizia de condamnare a fost contestată la Curtea de Apel Constanța. Ieri, 5 august 2025, Curtea de Apel Constanța a fixat primul termen în faza apelului pentru jumătatea lunii noiembrie 2025. Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală). Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: DOCUMENT Detalii SECRETE până azi din ancheta elevei care a leșinat în baia Școlii nr. 1 Mangalia. Iată cine a fost trimis în judecată
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Un FALS polițist din Constanța, prins când făcea controale pe plajă la Eforie Sud! Iată ce condamnare a primit. Judecătorii i-au confiscat insigna

Bărbatul (Tudor G.) a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, el fiind acuzat de înșelăciune și uzurparea de calități oficiale. Sentința este una definitivă! Pe lângă decizia de condamnare, judecătorii au dispus confiscarea unei insigne de poliţie, un card de membru SNPPC (Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual) şi o insignă CNP, toate pe numele inculpatului. Pe scurt, conform procurorilor, la data de 21.07.2023 în jurul .

Actualitate

Curtea de Apel Constanța, anunț IMPORTANT în dosarul fetiței care a mâncat un jeleu cu canabis la o petrecere. Ancheta procurorilor, aproape ANULATĂ

Mai precis, instanța de judecată a decis restituirea cauzei la DIICOT Constanţa, deoarece nu ar fi fost remediat rechizitoriul aparent neregulamentar întocmit. Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța. Primul termen în faza apelului a fost fixat pentru data de 19 august 2025. Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă. Bărbatul a fost acuzat de trafic de droguri de risc și .

Actualitate

Vezi aici categoriile de bolnavi ce NU mai au nevoie de bilet de trimitere sau de internare când merg la medic

Măsura este prevăzută într-un Ordin comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial, iar noile reguli se vor aplica din perioada următoare, scrie Hotnews. Același lucru este valabil și pentru biletul de internare. „Pentru a beneficia de serviciile prevăzute la alin. (1) lit. a), persoanele prevăzute la art. 1 se pot prezenta direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate clinic, .

Actualitate

FOTO Pregătiri de Ziua Marinei 2025, pe faleza Cazinoului și în Portul Tomis: Elicoptere militare, vase și șalupele rapide ale Forțelor Navale și-au făcut deja apariția

Imaginile suprinse astăzi, 6 august 2025, atestă faptul că elicopterele militare, vasele și șalupele rapide ale Forțelor Navale Române și-au făcut deja apariția, spre bucuria oamenilor. An de an, faleza Cazinoului din Constanța „îmbracă straie“ de sărbătoare, fiind decorată cu stegulețe și alte însemne marinărești, în cinstea marinarilor români. De asemenea, în fiecare an, de Ziua Marinei Române, Forțele Navale organizează spectacole și evenimente, atât în Constanța, cât și în .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

21:51

Un FALS polițist din Constanța, prins când făcea controale pe plajă la Eforie Sud! Iată ce condamnare a primit. Judecătorii i-au confiscat insigna

Bărbatul (Tudor G.) a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, el fiind acuzat de înșelăciune și uzurparea de calități oficiale. Sentința este una definitivă! Pe lângă decizia de condamnare, judecătorii au dispus confiscarea unei insigne de poliţie, un card de membru SNPPC (Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual) şi o insignă CNP, toate pe numele inculpatului. Pe scurt, conform procurorilor, la data de 21.07.2023 în jurul
Image Description

21:21

Primăria Corbu scoate la licitație serviciul de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale

Potrivit datelor publicate în SICAP, serviciul de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, în baza H.G. nr. 209/2019, reprezintă ansamblul activităților și operațiunilor desfășurate de către concesionar pentru sau în legătură cu activitatea de distribuție a gazelor naturale în cadrul concesiunii – respectiv comuna Corbu cu satele aparținătoare Corbu și Vadu – pentru construcția, exploatarea, dezvoltarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și utilizarea acestora conform precizărilor din caietul
Image Description

21:11

Curtea de Apel Constanța, anunț IMPORTANT în dosarul fetiței care a mâncat un jeleu cu canabis la o petrecere. Ancheta procurorilor, aproape ANULATĂ

Mai precis, instanța de judecată a decis restituirea cauzei la DIICOT Constanţa, deoarece nu ar fi fost remediat rechizitoriul aparent neregulamentar întocmit. Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța. Primul termen în faza apelului a fost fixat pentru data de 19 august 2025. Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă. Bărbatul a fost acuzat de trafic de droguri de risc și
Image Description

21:06

Bacalaureatul de toamnă la Constanța: Joi are loc tragerea la sorți pentru vicepreşedinţii şi cadrele didactice care vor face parte din comisiile din centrele de examen

La acestă ședință au fost invitați să participe reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor, ai asociațiilor reprezentative la nivel național ale părinților și reprezentanți ai sindicatelor din învățământ. În cele 3 centre din județul Constanța se vor organiza probele scrise, după următorul calendar:
Image Description

20:25

Vezi aici categoriile de bolnavi ce NU mai au nevoie de bilet de trimitere sau de internare când merg la medic

Măsura este prevăzută într-un Ordin comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial, iar noile reguli se vor aplica din perioada următoare, scrie Hotnews. Același lucru este valabil și pentru biletul de internare. „Pentru a beneficia de serviciile prevăzute la alin. (1) lit. a), persoanele prevăzute la art. 1 se pot prezenta direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate clinic,
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:03

- Cluj - Protest inedit la Cluj, joi 7 august: Imnul Golanilor va răsuna din telefoane și boxe din oră în oră, în toate cartierele

Clujenii sunt chemați joi, 7 august, să participe la un protest neobișnuit, organizat de Umbrela Anticorupție, una dintre cele mai cunoscute organizații civice din România. În contextul controverselor generate de funeraliile fostului președinte Ion Iliescu, activiștii propun ca „Imnul Golanilor” – simbol al manifestațiilor din Piața Universității din 1990 – să răsune în toate cartierele orașului, la ore fixe, de-a lungul întregii zile. „Aveți telefon? Bun! Aveți și boxă? Și
Image Description

22:59

- Cluj - Primărița din Tureni, făcută praf de Asociația Pro Intrastructură, după ce a zis că nu aprobă drumul expres Cluj-Dej: „Lipsă de atenție sau Nimby-ism?”

Asociația Pro Infrastructură a reacționat dur după ce primărița din Tureni, Daniela Mănăilă, a anunțat că nu va aproba proiectul pentru continuarea drumului expres Cluj-Dej, pe motiv că „toate drumurile din UAT-uri vor deveni drumuri tehnologice și vor fi distruse”. În cadrul unei dezbateri publice desfășurate astăzi la sediul Consiliului Județean Cluj, ce viza variantele de traseu ale proiectului DEx4 de la nodul cu DN1 de lângă Tureni până la
Image Description

22:43

- Nationale - Contrabandă de milioane: doi români puși sub acuzare în Ungaria, după ce au fost prinși cu peste 8 tone de tutun

Doi români au fost puşi sub acuzare în Ungaria pentru contrabandă cu produse din tutun, după ce au încercat anul trecut să treacă în țara vecină cu peste opt tone de tutun tăiat fin, bun de consumat. Valoarea transportului este estimată la peste 8,4 milioane lei. Purtătoarea de cuvânt a Parchetului General al Judeţului Zala Judit Jánky a transmis, într-un comunicat de presă citat de agenţia maghiară de presă MTI
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete