Decizia survine ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de societatea METALGAN COMPANY SRL, cu sediul în județul Olt, comuna Corbu, sat Ciurești, strada Principală, nr. 57, înregistrată la Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate cu nr. 942 din 08.07.2024, și în baza prevederilor Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, precum și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată prin Legea nr. 49/2011 cu modificările și completările ulterioare. În urma consultării membrilor Comisiei de Analiză Tehnică (C.A.T.) și a analizei complete a proiectului, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a decis că proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului. În motivarea deciziei, APM Constanța a transmis că proiectul se încadrează conform prevederilor Anexei nr. II, pct. 13, lit. a) din Legea 292/2018; nu intră sub incidența articolului 28 din O.U.G. nr. 57/2007 privind ariile naturale protejate; nu este aplicabil articolului 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu criteriile de evaluare stipulate în Anexa nr. 3 a Legii nr. 292/2018, caracteristicile proiectului, inclusiv dimensiunea și concepția, au fost analizate cu atenție. Firma Metalgan Company SRL va construi un hotel cu regim de înălțime P+3E, care va cuprinde 18 apartamente tip salon-dormitor și 3 camere duble, însumând 21 unități de cazare și 42 locuri destinate clienților. De asemenea, va dispune de salon pentru mic dejun, recepție, grupuri sanitare; surse de energie și combustibili: utilizarea energiei electrice, Sistemul de încălzire și răcire va fi asigurat prin pompe de căldură aer-apă, cu unități exterioare amplasate pe învelitoarea clădirii și ventilo-convectoare în interior; iar prepararea apei calde menajere se va realiza prin pompe de căldură conectate la panouri solare și fotovoltaice. Viitorul hotel va fi construit în Eforie Nord, strada Victoriei, nr. FN (lot 70) și strada Ștefan cel Mare, nr. FN (lot 69). Potrivit listafirme.ro, site consultat pe data de 5 august 2025, firma Metalgan Company SRL a fost înființată în anul 2012 și are sediul pe aleea Rozelor nr. 9 din Slatina, județul Olt. Societatea este controlată de Cătalin Gabriel Ganea, unic administrator și beneficiar. Acesta este asociatul majoritar, deținând 99% din capitalul social. Ganea Iulia Delena deține 1% din capitalul social. Compania are ca obiect de activitate „Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice” și a înregistrat în anul fiscal 2024 o cifră de afaceri de 4.808.674 lei, un profit în valoare de 541.377 lei, 17 salariați și datorii de 1.912.822 lei. Metalgan Company investește masiv în județul nostru, unde, se pare, se bucură și de încrederea administrațiilor locale. Firma a primit pe 2 martie 2023 de la Primăria Constanța autorizația de construire nr. 198 pentru ridicarea a două hale metalice, una cu un regim de înălțime parter, respectiv parter+supantă. Primăria orașului Cernavodă a atribuit în anul 2021 firmei din Slatina contractul ce vizează achiziția a 200 de bănci stradale. Și în anul 2020, Primăria Cernavodă a cumpărat de la firma Metalgan Company SRL alte 500 de piese de mobilier urban. În anul 2022, Orașul Cernavodă a mai încheiat două contracte, după o procedură de atribuire simplificată cu firma din Olt. Concret, Metalgan a executat lucrările de execuție a împrejmuirii locurilor de joacă din oraș cu gard metalic colorat, contra sumei de 256.650 de lei și a mai furnizat alte bănci stradale, care au costat nu mai puțin de 157.500 de lei. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Sursă foto: Freepik.com Citește și: Primăria Cernavodă mai cumpără 119 bănci pentru parc de la firma din Slatina care i-a furnizat deja anul acesta 200
Bărbatul (Tudor G.) a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, el fiind acuzat de înșelăciune și uzurparea de calități oficiale. Sentința este una definitivă! Pe lângă decizia de condamnare, judecătorii au dispus confiscarea unei insigne de poliţie, un card de membru SNPPC (Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual) şi o insignă CNP, toate pe numele inculpatului. Pe scurt, conform procurorilor, la data de 21.07.2023 în jurul
.
Mai precis, instanța de judecată a decis restituirea cauzei la DIICOT Constanţa, deoarece nu ar fi fost remediat rechizitoriul aparent neregulamentar întocmit. Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța. Primul termen în faza apelului a fost fixat pentru data de 19 august 2025. Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă. Bărbatul a fost acuzat de trafic de droguri de risc și
.
Măsura este prevăzută într-un Ordin comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial, iar noile reguli se vor aplica din perioada următoare, scrie Hotnews. Același lucru este valabil și pentru biletul de internare. „Pentru a beneficia de serviciile prevăzute la alin. (1) lit. a), persoanele prevăzute la art. 1 se pot prezenta direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate clinic,
.
Imaginile suprinse astăzi, 6 august 2025, atestă faptul că elicopterele militare, vasele și șalupele rapide ale Forțelor Navale Române și-au făcut deja apariția, spre bucuria oamenilor. An de an, faleza Cazinoului din Constanța „îmbracă straie“ de sărbătoare, fiind decorată cu stegulețe și alte însemne marinărești, în cinstea marinarilor români. De asemenea, în fiecare an, de Ziua Marinei Române, Forțele Navale organizează spectacole și evenimente, atât în Constanța, cât și în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.